Autoritățile anunță că gazoductul Ungheni-Chișinău va fi finalizat până la 1 august

Magistrala de gaze Ungheni-Chișinău va fi finalizată până la 1 august 2020. Despre acest lucru a anunțat directorul general al Transgaz, Ion Sterian, în cadrul întrevederii cu ministrul Economiei și Infrastructurii, Sergiu Railean.

Potrivit lui Ion Sterian, de la începutul anului 2019 și până în prezent, au fost desfășurate lucrări pe toate cele șapte loturi aferente construcției, conducta liniară fiind deja construită în proporție de circa 90%. În proces de finalizare se află stațiile de reglare și măsurare.

În perioada ce urmează vor fi modernizate două stații de comprimare și reglare în localitățile Siliștea și Onești, aflate pe partea română și instalate două stații de măsurare și reglare a presiunii gazelor la Ghidighici și Tohatin.

„Până la 1 august 2020 suntem gata să dăm în exploatare conducta Ungheni-Chișinău. La această etapă, prin gazoduct vor putea fi livrate 1,5 mln m3 de gaze pe zi, iar către 1 decembrie vom putea asigura transportarea a 2-3 mln m3 de gaze pe zi. După instalarea stației de comprimare și reglare de la Gherăești, către 1 ianuarie 2021 vom putea transporta în Republica Moldova 4 mln m3 de gaze pe zi”, a spus directorul Transgaz.

De asemenea, partea română a mai declarat intenția de a contribui la dezvoltarea sistemului național de distribuție a gazelor, inclusiv prin construcția unei stații de comprimare a gazelor în Republica Moldova.

Amintim că construcția gazoductului a început în anul 2013 și urma să fie finalizată în trimestrul IV al anului 2017, după care la sfârșitul anului 2018.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Nota 6-7″. Cum apreciază unul dintre donatorii PAS activitatea guvernării în domeniul economic

Vasile Tofan, partener senior al fondului de investiții private „Horizon Capital” și unul dintre donatorii Partidului  Acțiune și Solidaritate (PAS), se declarată dezamăgit de partidul de guvernare „în anumite privințe”. În cadrul emisiunii NM „Есть вопросы”, omul de afaceri a apreciat politicile în domeniul economic cu notele 6-7. De asemenea, Tofan a recunoscut că, de-a lungul timpului, i s-a propus de mai multe ori să ocupe funcții publice.

„Nu ascund că am simpatie pentru această generație de lideri și politicieni care încearcă să schimbe ceva. În același timp, sunt critic la adresa lor și, ca mulți alții, sunt dezamăgit în anumite privințe. Dar apreciez faptul că, în general, ei sunt oameni cinstiți. Spre deosebire de mulți care finanțează opoziția cu saci întregi de bani, ei abordează acest lucru transparent”, a declarat Tofan.

Întrebat cum apreciază politica economică a guvernării din ultimii patru ani, investitorul a fost rezervat în nota acordată.

„Le-aș da un 6–7 din 10. Au intenții bune, sincere, dar, ca mulți politicieni, le lipsește curajul pentru a implementa reforme cu adevărat eficiente”, a spus el.

În contextul stagnării economice, Tofan consideră că situația este cauzată de o combinație de factori interni și externi.

„E o prostie să negi influența războiului, secetei sau crizei din industria auto europeană. Hai să trecem rapid prin factorii principali. În primul rând, războiul — un factor evident pentru toată lumea, investițiile nu vin. În al doilea rând, seceta: sectorul agricol reprezenta înainte cam 12% din PIB, acum este în jur de 5%, deci o pierdere de circa 7%.

Al treilea — componentele auto, care de mulți ani sunt cel mai mare articol de export al Moldovei: aproape 20% din exporturi. Industria auto germană este acum într-o criză profundă.

Al patrulea factor — demografic. Creșterea economică este numărul de persoane care muncesc, înmulțit cu productivitatea lor. Dacă populația scade, asta afectează economia direct”, a menționat el.

Omul de afaceri a atras atenția că multe dintre problemele cu care se confruntă țara nu pot fi puse exclusiv în cârca PAS.

„Am enumerat patru factori principali, dar provocările sunt mult mai multe. Acestea sunt dificultăți reale, externe și interne, pentru care PAS nu poate fi considerat responsabil. Deși mulți afirmă că exodul populației a fost cauzat de guvernarea PAS, realitatea este că demografia urmează un trend global, care nu se schimbă pe termen scurt”, a punctat Tofan.

De asemenea, Tofan a recunoscut că, de-a lungul timpului, i s-a propus de mai multe ori să ocupe funcții publice.

„Nu sunt politician. Sunt prea rațional și, în același timp, prea emoțional pentru asta. Resimt o repulsie față de politicieni. Când aud ce spun unii dintre ei, mă întreb: chiar cred în ceea ce spun sau doar mint pentru a obține puterea? Nu știu ce e mai grav”, a subliniat acesta.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: