Andrei Mardari / NewsMaker

„Bandiții care au vândut erau prin parlament”. Ministra Mediului, pusă în dificultate de Lilian Carp pe tema carierei Micăuți

Prejudiciile de milioane de la Cariera de piatră Micăuți revin în atenția publică. Deputatul PAS Lilian Carp a vrut să afle, în cadrul ședinței plenare din 23 iunie, cum statul intenționează să restituie cele peste 100 de milioane de lei în buget și ce acțiuni întreprinde Ministerul Mediului în acest sens. Întrebarea a fost adresată ministrei Iordanca-Rodica Iordanov, aflată la tribuna Parlamentului, care nu a știut să ofere, însă, un răspuns. Oficiala a solicitat ajutorul subalternului său, fără succes, însă.

„…Și 106 milioane sunt bani care trebuie cumva plătiți în bugetul de stat. Pentru mine era important să vedem dacă se iau măsuri ca acești bani să ajungă în bugetul de stat. (…). Cum se face că și azi, din depozitele care sunt acolo, se mai vinde moloz și de ce nu este impus ca acești bani, chiar suma asta derizorie, nu ajung la stat? (…) Ce măsuri ați întreprins ca acești bani să fie recuperați, în condițiile în care ei continuă să vând, as spune ilegal, molozul”, a întrebat deputatul PAS Lilian Carp.

Ministra Mediului a răspuns, în replică, că, de fapt, a fost depusă o sesizare prin care statul să fie recunoscut în calitate de creditor. „Respectiv Inspectoratul pentru Protecția Mediului a stabilit …”, a spus ministra, fără să își termine gândul. Oficiala a cerut ajutorul subalternului său:  „Dl, Roșca, dacă mă puteți ajuta la partea tehnică… (…) Inspectoratul mediului a stabilit sechestru, din câte eu îmi aduc aminte… sau nu?”.

„Nu pot să mă expun, deoarece se ocupă direcția juridică cu cazul…”, a răspuns Roșca, fără să ofere un răspuns clar.

Ministra și-a continuat discursul „… acolo toate bunurile au fost…”, însă a fost întreruptă de deputatul Carp, care a declarat: „Bun, eu înțeleg că nu aveți răspuns. (…) Înțeleg, totul e bine, dar sunt probleme” – afirmație negată de ministra Mediului, care susține că la carieră totul este bine și că probleme nu ar fi.

Răspunsul oficialei nu l-a mulțumit, însă, pe Carp. Deputatul a avertizat Ministerul Mediului să ia măsuri de urgență, astfel încât banii aduși drept prejudiciului statului să fie reîntorși în buget. „Dacă ridicați o dronă acolo sus, o să vedeți în fiecare săptămână cum malul acela de moloz e tot mai mic și mai mic. Vă spun eu cu certitudine, pentru că sunt din zona aceea. Bandiții care au vândut acolo erau și prin Parlament, văd că proprietari îi fac pe alții, dar cu asta o să mă lămuresc eu pe urmă, cu banditul acesta care a făcut declarație. Întrebarea este cum statul întoarce banii prejudiciați sau băieții stau și vând pe ascuns molozul de acolo la un preț derizoriu de 6 lei”, a continuat Carp.

În cele din urmă, parlamentarul a primit răspuns. „Activitatea agentului este stopată. Calcar nu se extrage din limitele zăcământului nici din sectorul 1, nici din 2. Da, într-adevăr se transportă vizibil materia primă secundară, cum noi îi mai spune molozul, însă pe cazul dat trebuie să se expună PG, deoarece nu aparține, din câte cunoaștem, Carierei Micăuți. Este procurat și depozitat de un alt agent economic pe teritoriul carierei”, a răspunsul unul dintre reprezentanții Ministerului Mediului.

Deputatul Lilian Carp a făcut apel, în acest context, la autorități, să nu lase cazul Carierei Micăuți în voia sorții.

Amintim că Lilian Carp și fostul deputat Alexandru Slusari au blocat în aprilie 2021 drumul către  cariera din Micăuți. Deputații spuneau atunci că cariera funcționează ilegal – acuzații respinse, la acea vreme, de reprezentanții Carierei. Mai târziu, în toamna aceluiași an, o serie de controalele efectuate la cariera Micăuți au scos în evidență mai multe încălcări legate de modul de extragere a zăcămintelor. Conform concluziilor Inspectoratului pentru Protecția Mediului, valoarea prejudiciului cauzat statului prin extragerea ilegală a zăcămintelor minerale constituie 684 de milioane de lei.

Un an mai târziu, Procuratura Generală a anunțat că a finalizat dosarul în care doi foști directori ai Carierei sunt acuzați de delapidarea averii străine și samavolnicie, soldată cu daune în proporții deosebit de mari. Potrivit învinuirii cei doi ar fi prejudiciat statul cu peste 71 milioane lei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Poliția Republicii Moldova

Călărași: patru tineri – cercetați penal. O fată de 19 ani ar fi fost victima unor acte sexuale

Patru tineri, cu vârste între 19 și 21 de ani, sunt cercetați penal, după ce, ajunși la domiciliul unei tinere de 19 ani și după ce ar fi consumat împreună băuturi alcoolice, ar fi întreținut acte sexuale cu aceasta. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că oamenii legii au fost alertați de prietena victimei.

Cazul a avut loc în dimineața zilei de 19 iulie, în orașul Călărași. Conform IGP, prietena victimei a alertat poliția după ce, revenind la locuința închiriată, a găsit-o pe tânăra de 19 ani împreună cu patru tineri într-o situație care a făcut-o să ceară imediat intervenția oamenilor legii.

Potrivit datelor preliminare ale poliției, tânăra de 19 ani ar fi stabilit o întâlnire la domiciliul său cu cei patru tineri, alături de care ar fi consumat băuturi alcoolice. Ulterior, aceștia ar fi întreținut acte sexuale cu victima, a comunicat poliția. Fata i-ar fi cunoscut pe tineri pe rețelele de socializare, iar unul dintre ei s-ar mai fi întâlnit anterior cu ea.

Inspectoratul a declarat că tânăra urmează să fie supusă unei expertize medico-legale, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și colectarea probelor necesare. Totodată, pe acest caz a fost inițiată o anchetă, iar cei patru tineri sunt cercetați penal. Potrivit IGP, aceștia s-au prezentat de sine stătător la organul de urmărire penală, fiind efectuate toate acțiunile procesuale necesare pentru elucidarea circumstanțelor cazului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: