Андрей Мардарь / NewsMaker

Bolea asigură că va rămâne în PSRM, chiar dacă sunt „anumite neînțelegeri”

Deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Vasile Bolea a respins zvonurile conform cărora el ar putea fi următorul care părăsește Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). Totodată, acesta a infirmat scenariul unei posibile rupturi a partidului.

Bolea a dat asigurări că va rămâne în PSRM, deși are unele neînțelegeri cu deciziile organului colectiv în ceea ce privește candidatul susținut la alegerile pentru funcția de bașcan al UTA Găgăuzia.

„Am ieșit și am declarat în cadrul ședinței partidului că nu sunt de acord cu acea decizie a Comitetului Executiv Politic. Am făcut declarație publică. Da, avem anumite neînțelegeri în privința alegerilor din Găgăuzia, dar în ceea ce privește procesele din interiorul partidului și declarațiile foștilor noștri colegi, nu sunt de acord cu ei. Aceștia puteau să participe la protestele Partidului „Șor” în orice zi, nu i-a ținut nimeni în lanțuri”, a spus Bolea, la TV8.

Deputatul a mai precizat că în spatele parlamentarilor care au părăsit PSRM s-ar afla Partidul „Șor”.

„În spatele acestui lucru se află cel care organizează protestele din Chișinău. Mă refer la Partidul „Șor”. Se poate observa și ajutorul autorităților în acest sens. Și poate fi văzută mâna „maestrului”, care acum se odihnește pe una dintre insulele cunoscute din Marea Mediterană”, a afirmat Bolea. Sursa menționează că Bolea nu a dat numele persoanei, dar s-ar fi putut referi la fostul lider PD Vlad Plahotniuc, care s-ar ascunde în Ciprul de Nord.

***

Deputatul Adunării Populare a Găgăuziei Victor Petrov și-a anunțat pe 10 martie intenția de a candida la funcția de bașcan al Găgăuziei. Anunțul a fost făcut alături de deputatul socialist Vasile Bolea, care și-a anunțat susținerea anume pentru acest candidat. Asta cu toate că, anterior, secretarul executiv al PSRM Vlad Batrîncea a anunțat că socialiștii îl vor susține pe Grigorii Uzun, fost deputat al fracțiunii PSRM în Parlament.

Ulterior, conducerea PSRM i-a solicitat lui Bolea să respecte hotărârea colegilor. „Comitetul Executiv va lua decizii în raport cu deputatul Vasile Bolea în conformitate cu statutul Partidului”, a mai menționat PSRM într-un comunicat.

***

Parlamentarul Alexandr Nesterovschi a anunțat recent că părăsește Partidul Socialiștilor. Acesta a precizat că va rămâne deputat independent și se alătură „Mișcării pentru popor” pentru a obliga Guvernul să achite facturile la energia electrică, încălzire și gaze pentru lunile de iarnă tuturor cetățenilor. Ulterior, și deputata Irina Lozovan și-a anunțat ieșirea din fracțiunea Blocul Comuniștilor și Socialiștilor și plecarea din PSRM. Ea a precizat că va rămâne deputat independent și, la fel, se va alătura „Mișcării pentru Popor”.

Pe 31 martie, Nesterovschi și Lozovan au declarat că vor lansa un partid care va uni „forțele de stânga”. Cei doi deputați au invitat doritorii să se alăture partidului.

Pe 3 aprilie, Lozovan și Nesterovschi au publicat declarațiile semnate de mai mulți reprezentanți ai PSRM. Cei din urmă, primari și lideri ai organizațiilor teritoriale, au declarat că susțin noul proiect al Irinei Lozovan și Alexandr Nesterovschi, totodată se alătură „Mișcării pentru Popor” din care fac parte mai mulți activiști și politicieni, inclusiv Partidul „ȘOR”.

Înainte de aceasta, alți 10 primari aleși pe lista PSRM au anunțat aderarea la „Mișcarea Pentru Popor”. E vorba de primari din sate ale raioanelor Soroca, Cantemir, Sîngerei, Comrat, Briceni, Căușeni și Drochia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova și Ucraina au semnat un acord de cooperare tehnico-militară. Tofan: „Neutralitatea nu înseamnă să fim lipsiți de apărare”

Republica Moldova și Ucraina au semnat pe 26 octombrie, la Kiev, un acord de cooperare tehnico-militară. Documentul va facilita schimbul de experiență și folosirea soluțiilor tehnologice dezvoltate și testate de Ucraina pentru protejarea spațiului aerian, anunță Guvernul de la Chișinău într-un comunicat emis.

Acordul a fost semnat de ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, și omologul său ucrainean, Yevhenii Khmara, în timpul vizitei premierului Vasile Tofan în Ucraina.

Premierul Vasile Tofan a declarat, la conferința de presă comună cu omologul său ucrainean, Sergii Koretskyi, că, de la începutul invaziei ruse în Ucraina, spațiul aerian al Republicii Moldova a fost încălcat de peste 100 de ori, iar drone și fragmente de proiectile au căzut pe teritoriul țării.

„Moldova este și va rămâne un stat pașnic și neutru. Dar neutralitatea nu înseamnă să fim lipsiți de apărare. Datoria noastră este să protejăm pacea și siguranța cetățenilor noștri”, a declarat Tofan.

Premierul Vasile Tofan a condamnat din nou, în acest context, războiului de agresiune al Rusiei și a reiterat sprijinul pentru o pace justă și durabilă. Potrivit lui, rezistența Ucrainei contribuie și la securitatea Republicii Moldova.

„În fiecare zi în care ucrainenii își apără orașele, familiile și libertatea, ei contribuie și la securitatea Republicii Moldova. Rezistența lor ne permite să trăim în pace și să ne construim viitorul acasă”, a spus șeful Guvernului de la Chișinău.

În cadrul întrevederii, cei doi premieri au discutat și despre dezvoltarea rutelor de transport pentru mărfurile ucrainene, modernizarea punctelor de trecere a frontierei și extinderea controlului comun.

Potrivit comunicatului citat, cei doi oficiali au discutat și despre construirea celui de-al doilea circuit al liniei electrice Bălți–Dnestrovsk, care ar permite creșterea cu aproximativ 500 MW a capacității de schimb de energie dintre Moldova și Ucraina. Un alt subiect a fost coordonarea deversărilor de apă în Nistru, astfel încât localitățile din zonă să aibă suficientă apă.

Reamintim, premierul Vasile Tofan se află astăzi, 26 octombrie, într-o vizită de lucru la Kiev, fiind însoțit de trei miniștri. Pe agenda premierului figurează inclusiv o întâlnire cu președintele Ucrainei și o discuție cu președintele Radei Supreme. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: