Global Grasshopper

Bulgaria se pregăteşte pentru sezonul turistic. Cu ce condiții vor fi primiţi turiştii?

Bulgaria se pregăteşte pentru deschiderea sezonului turistic de vară, care începe pe 1 mai. Turiştii vor fi primiţi în staţiunile de pe litoralul bulgăresc dacă sunt fie vaccinaţi împotriva COVID-19, fie s-au recuperat, fie prezintă un test PCR negativ, informează Agerpres.

Măştile faciale vor fi, de asemenea, obligatorii în această vară pentru oricine stă în zone comune închise şi trebuie menţinută distanţarea socială, a declarat Ministerul Turismului din Sofia.

Pe plajă, o umbrelă poate fi folosită de cel mult două persoane sau de membrii unei singure familii. De asemenea, se vor aplica numeroase alte reglementări de igienă.

Industria turistică a Bulgariei a fost puternic afectată de pandemia de coronavirus în 2020. Numărul turiştilor din străinătate, consideraţi esenţiali pentru industrie, a scăzut, iar turiştii interni nu au putut compensa enormele pierderi.

Înainte de pandemie, turismul a generat 12% din produsul intern brut al ţării.

Alături de Austria, Grecia, Italia sau Spania, Bulgaria susține ideea unui pașaport de vaccinare.

Comisia Europeană va prezenta luna aceasta o propunere pentru crearea unui pașaport digital de vaccinare la nivelul UE. Acesta ar urma însă să fie valabil doar pentru vaccinurile aprobate de Agenția Europeană a Medicamentului.

Conform datelor Eurostat, Bulgaria înregistrează cel mai mic salariu mediu din Uniunea Europeană (442 de euro pe lună).

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol/«Шор»

Independentă sau parte a Moldovei? Cum văd locuitorii Găgăuziei viitorul autonomiei — sondaj IMAS

Majoritatea locuitorilor Găgăuziei văd viitorul regiunii în cadrul Republicii Moldova, însă opiniile diferă în privința statutului autonomiei. Cei mai mulți, 39%, își doresc mai multe competențe și drepturi pentru regiune, în timp ce 7% susțin independența acesteia, potrivit unui sondaj prezentat pe 27 octombrie de compania sociologică IMAS.

Participanții la sondaj au fost întrebați cum ar trebui să evolueze statutul Găgăuziei și relațiile acesteia cu Chișinăul.

Extinderea autonomiei este opțiunea cu cea mai mare susținere: 39% dintre respondenți consideră că Găgăuzia ar trebui să rămână parte a Republicii Moldova, dar să beneficieze, în același timp, de mai multă autonomie și de mai multe drepturi.

Aproape jumătate dintre cei intervievați se pronunță pentru păstrarea nivelului actual de autonomie, deși opiniile lor privind integrarea diferă.  25% își doresc o mai bună integrare a regiunii în Republica Moldova, cu păstrarea actualului statut de autonomie. Totodată, 22% consideră că Găgăuzia ar trebui să rămână parte a țării cu același statut și aceleași drepturi ca în prezent.

Independența Găgăuziei este susținută de 7% dintre cei intervievați. Alte 3% optează pentru integrarea deplină a regiunii în Republica Moldova, fără un statut special.

IMAS a realizat cercetarea în rândul locuitorilor Găgăuziei în două etape, în perioadele 11–19 septembrie și 17–25 octombrie. La prima etapă au participat 818 respondenți, iar la a doua — 825. Marja de eroare este de ±3,4%.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: