Facebook/Boris Gîlcă

Campanie de vaccinare anti-COVID din toamnă? Ce spun responsabilii de la Primăria Chișinău

Primele doze de vaccin împotriva COVID-19 ar putea ajunge în Republica Moldova în maximum 3 luni, iar o campanie națională de imunizare ar putea începe cel târziu în toamna lui 2021. Este opinia șefului adjunct al Direcției municipale sănătate din cadrul Primăriei Chișinău, Boris Gîlcă.

„Cred că, în maxim 3 luni, primele doze de vaccin vor ajunge și în Republica Moldova, iar maxim din toamna 2021, am putea demara un program național accesibil de vaccinare. Vaccinările sunt necesare pentru toată populația, inclusiv pentru cei care au fost infectați cu COVID-19. Pentru imunitate colectivă, ar trebui să vaccinăm cel puțin 70% din populație, asta înseamnă, la modul ideal, o necesitate de cca 1,5 mln. doze”, a scris Gîlcă pe pagina sa de Facebook.

Șeful adjunct al Direcției municipale sănătate din cadrul Primăriei Chișinău este de părere că Republica Moldova trebuie să  achiziționeze vaccinuri din toate sursele și de la toți producătorii validați.

„La prima etapă, vaccinul va ajunge de la GAVI (Alianța Globală pentru Vaccinuri și Imunizări) prin platforma COVAX în cooperare cu OMS și UNICEF (până la 20% de vaccinuri gratuite). O anumită cantitate va fi donată Republicii Moldova de România (din cantitatea parvenită României de la UE). Restul dozelor trebuie să le procurăm – gradual, în cantități mici, de la orice producător eligibil (și la care Republica Moldova va avea acces)”, a mai scris funcționarul.

Reprezentantul primăriei capitalei este de părere că vaccinare contra COVID-19 trebuie să fie gratuită.

? Dupa o lunga (scurta) perioada de incertitudine, omenirea incepe a prelua controlul asupra infectiei cu coronavirus…

Publicată de Boris Gilca pe Sâmbătă, 26 decembrie 2020

***

În statele din UE a început campania de vaccinare, inclusiv în România.

Anterior, senatorul român Viorel Badea și ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, au declarat că Bucureștiul va dona Moldvovei o parte dintre vaccinurile pe care le va primi din UE.

Pe 22 decembrie, șeful secției supraveghere epidemiologică a bolilor prevenibile prin vaccinări din cadrul Agenției Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP), Anatol Melnic, a declarat că vaccinul împotriva COVID-19 ar putea ajunge în Republica Moldova nu mai devreme de luna mai.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: