Canada sancționează nouă moldoveni care au legătură cu Șor și Plahotniuc. Printre ei – foști deputați, consilieri municipali și interlopi

Guvernul Canadei a anunțat marți, 17 octombrie, impunerea sancțiunilor împotriva a nouă persoane care au legătură cu ex-Partidul „ȘOR” sau sunt apropiate oligarhilor fugari Ilan Șor și Vlad Plahotniuc, care au căzut anterior sub incidența sancțiunilor canadiene.

„Canada impune sancțiuni asupra a 9 persoane, inclusiv persoane asociate cu oligarhi influenți sau conectate la Partidul „ȘOR”, sancționate de Canada în iunie 2023, ca răspuns la eforturile sale continue de a destabiliza guvernul moldovenesc ales democratic în favoarea Rusiei”, precizează comunicatul emis de guvernul canadian.

Din lista celor nouă persoane sancționate de Canada fac parte: liderul Partidului Regiunilor din Republica Moldova, Alexandr Kalinin; interlopul moldovean Grigore Caramalac, alias „Bulgaru” și sora fostului lider democrat Vlad Plahotniuc, Vera Plahotniuc.

Totodată, sub incidența sancțiunilor canadiene ajuns și foști deputați în Parlament, precum și consilieri în Consiliul Municipal Chișinău – toți aleși în funcții pe listele ex-Partidului „ȘOR”, declarat neconstituțional. Este vorba de consilierii municipali Valerii Climenco și Serghei Burgudji; fosta deputată și politiciană Maria Albot, precum și Igor Himici, care a preluat fotoliul de deputat în 2019, după ce Maria Albot și-a depus demisia din funcție.

Din lista celor nouă persoane sancționate de Canada mai face parte și vicepreședinta raionului Orhei, Tatiana Platon, precum și Arina Corșicova, deținătoarea companiei Media Contact SRL, care ar avea legături cu Ilan Șor. De altfel, în 2015, Arina Corșicova a fost unul dintre donatorii campaniei electorale a lui Ilan Șor.

De menționat că Guvernul Canadei a impus, de asemenea, sancțiuni pentru șase posturi TV afiliate fugarului Ilan Șor. Detalii AICI.

***

Amintim că Canada a sancționat la începutul lunii iunie, curent, Partidul „ȘOR” și șapte oligarhi și politicieni din Republica Moldova, cu legături în Rusia, pentru tentativele de a destabiliza situația în țară. Este vorba de liderul fugar al ex-Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, condamnat la închisoare în Moldova în dosarul „Frauda bancară”; fostul lider democrat, Vladimir Plahotniuc și fostul deputat democrat, Vladimir Andronachi, cercetați penal în dosarul „Furtul miliardului”. Pe lista persoanelor sancționate de Canada au figurat atunci și Veaceslav Platon, cercetat penal în Dosarul „Laundromat”; Constantin Botnari, alias „borsetka”, cercetat pentru depășirea atribuțiilor de serviciu; liderul Partidului PACE, Gheorghe Cavcaliuc și vicepreședinta Partidului „ȘOR”, deputata Marina Tauber, vizată în două cauze penale în Moldova.

Anterior, oligarhi din Republica Moldova, inclusiv Ilan Șor, Vlad Plahotniuc și Marina Tauber au fost sancționați de Consiliul Uniunii Europene și Statele Unite ale Americii pentru tentativele de a destabiliza situația din Republica Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Sandu, despre majorările promise profesorilor: Sper că Guvernul va veni cu soluții pentru cei care au nevoie acum, nu peste jumătate de an

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că profesorii sunt îndreptățiți să aștepte majorările salariale promise. Pe de altă parte, a spus că statul nu avea de unde să știe în ianuarie că va fi războiul din Iran, că vor crește prețurile la resursele energetice și nu va reuși să promoveze „o variantă mai ambițioasă a politicii fiscale”. Totodată, și-a exprimat speranța că Guvernul va veni în următoarele zile cu soluții „bune sau suficient de bune pentru toți cei care au nevoie de aceste majorări acum, nu peste jumătate de an”. Declarațiile au fost făcute în ediția din 17 august a emisiunii „La 360 de grade”, difuzată la Teleradio Moldova.

În timpul emisiunii, Maia Sandu a fost întrebată despre promisiunile autorităților făcute profesorilor despre salarii mai mari de la 1 septembrie și, în context, despre motivul pentru care statul face promisiuni înainte să găsească resursele necesare.

„Statul nu avea de unde să știe în ianuarie că va fi războiul din Iran, că vor crește iarăși prețurile la resursele energetice, că nu va reuși să promoveze o variantă mai ambițioasă a politicii fiscale, pentru că trebuie să aduni bani la buget ca să poți să-i împarți după asta și, dacă nu reușești să-i aduni sau dacă aduni mai puțini, atunci lucrurile se întâmplă mai altfel decât planifici la începutul anului. Este foarte multă incertitudine în această perioadă, în acești ani, și de asta e mai greu să știi exact cum vor arăta cifrele pe venituri. Pe cheltuieli e clar că știi cât vrei să dai. E mai greu să știi ce venituri vei avea”, a comunicat Maia Sandu.

În continuare, șefa statului s-a arătat sigură că „Guvernul va veni cu clarificări în următoarele zile și o să vedem cu toții care sunt soluțiile pe care le propun”. „Sigur că oamenii așteaptă aceste majorări și ei sunt îndreptățiți să aștepte aceste majorări. Eu sper că Guvernul va veni cu niște soluții care sunt bune sau suficient de bune pentru toți cei care au nevoie de aceste majorări acum, nu peste jumătate de an”.

***

Amintim că, pe 10 august, Federația Sindicală a Educației și Științei i-a cerut premierului Vasile Tofan „respectarea promisiunilor guvernării – majorări salariale promise către 1 septembrie 2026”. Totodată, Federația a anunțat că, pe 19 august, va organiza „o acțiune sindicală de pichetare, pentru a pune presiune asupra Guvernului”, iar pe 1 septembrie, „dacă angajamentele nu vor fi respectate, vor fi declanșate proteste naționale pe parcursul întregii luni”. 

Pe 12 august, ministrul Educației, Dan Perciun, a anunțat că „în cel mult două săptămâni” va fi găsită și anunțată o soluție, adăugând că „se încearcă a găsi cele mai bune soluții” și că, în perioada promisă, se va ști sub ce formă vor fi acestea. Ministra Finanțelor a declarat că, după definitivarea viziunii pe politica fiscală pentru 2027, va fi făcut și anunțul privind reforma salarizării, adăugând că autoritățile „se țin de targetul de a identifica mai multe venituri și să putem veni către profesori și alte categorii cu venituri suplimentare începând din acest an”. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: