Pro Moldova
Максим Андреев, NewsMaker

Candu: 11 deputați Pro Moldova au fost în Turcia, la sfârșit de august, la un eveniment corporativ

Președintele Partidului Pro Moldova, deputatul Andrian Candu, susține că 11 sau 12 deputați ai formațiunii au fost la sfîrșit de august, început de septembrie, în Istanbul, Turcia. Potrivit acestuia, călătoria a fost necesară pentru ca parlamentarii să ia o decizie cu privire la campania electorală. În cadrul ediției din 15 octombrie a emisiunii „Cabinetul din umbră” de la Jurnal TV, Candu a negat că s-ar fi întâlnit acolo cu Vladimir Plahotniuc.

„Am fost în Turcia la sfârșitul lunii august, începutul lunii septembrie. Am fost cu echipa Partidului Pro Moldova la un eveniment corporativ. Turcia este singura destinație unde moldovenii au putut călători în luna august. Noi am vrut să luăm decizia ce ține de participarea sau nu în campania electorală mai departe de ochii spionajului lui Dodon”, a declarat Andrian Candu.

Politicianul a precizat că unii deputați au fost însoțiți de partenerii lor de viață, iar cheltuielile le-au achitat fiecare din propriul buzunar. Călătoria a durat două zile.

„Noi am zburat practic pe data de 29 august și am revenit pe 31 august. Noi am fost 12 deputați sau 11, câțiva nu au putut, inclusiv unii cu însoțitori. Călătoria a fost achitată de fiecare personal. Noi am zburat cu o cursă regulată, am stat în Istanbul. Am zburat toți cu aceeași aeronavă, cu o cursă regulată. Am stat toți într-un hotel. Am avut o ședință de jumătate de zi într-o sală de ședință a hotelului. A fost un hotel de patru stele”, a precizat deputatul Pro Moldova.

Întrebat dacă s-a întâlnit în Turcia cu fostul președinte al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, Andrian Candu a negat. Potrivit deputatului, ultima întâlnire dintre ei a avut loc în septembrie 2019, în SUA.

Amintim că, pe 29 septembrie, Procuratura Generală a confirmat că fostul lider al PDM a plecat din SUA pe 28 august și a intrat în Turcia pe 10 septembrie.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Recean, în dialog cu activiști, antreprenori și tineri din Găgăuzia și Taraclia: „Unitatea e puterea noastră”

Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu mai mulți activiști civici, antreprenori, tineri, dar și reprezentanți ai sectoarelor de educație, cultură și mass-media din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia. Potrivit unui comunicat al Executivului, discuțiile s-au concentrat pe importanța implicării minorităților naționale în procesele de luare a deciziilor.

Dorin Recean a evidențiat faptul că în sudul țării se investește activ, în special, în infrastructură. Printre cele mai mari proiecte se numără construcția drumului de ocolire Vulcănești, un proiect de 28 de milioane de euro, susținut din fonduri europene. Totodată, în UTA Găgăuzia, sunt în desfășurare 15 proiecte finanțate prin programul guvernamental „Satul European”, în valoare totală de 73 de milioane de lei.

De asemenea, premierul a menționat lansarea programului de formare profesională pentru cadrele didactice care predau limba găgăuză în grădinițele din autonomie. Programul este organizat de Universitatea de Stat din Comrat, sub egida Ministerului Educației, și este destinat pentru 74 de cadre didactice din 56 de grădinițe din autonomie. 

Tinerii prezenți la întrevedere au abordat subiecte privind integrarea europeană și măsurile de combatere a dezinformării.

„Unitatea e puterea noastră și doar împreună vom reuși să dezvoltăm comunitățile locale și să asigurăm un nivel de trai mai bun”, a precizat șeful Guvernului. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: