Consumatorii casnici din Republica Moldova ar putea achita cu aproape 2,30 lei mai puțin pentru un metru cub de gaze naturale, față de tariful în vigoare. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) propune spre aprobare un tarif de 13,35 lei fără TVA, respectiv 14,42 lei cu TVA inclus, ceea
În Republica Moldova a fost actualizată valoarea cadastrală a peste șase milioane de bunuri imobile. A fost publicată și o hartă cu noile valori ale locuințelor. NewsMaker explică de ce a fost necesară reevaluarea fondului locativ, cu cât a crescut valoarea oficială a imobilelor, dacă aceasta poate fi contestată și
Consumatorii casnici din Republica Moldova ar putea achita cu aproape 1,5 lei mai puțin pentru gazele naturale. Compania Energocom a depus la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), pe 30 ianuarie, o cerere de reducere a tarifului. Potrivit solicitării, prețul propus pentru consumatorii finali este de 14,1 lei pentru
Carburanții importați din Uniunea Europeană nu mai sunt verificați la vamă în Republica Moldova, după ce deputații au modificat anterior legislația pentru a simplifica procedurile și a reduce costurile pentru agenții economici. Decizia a fost luată pe baza încrederii în certificatele de conformitate emise în statele UE, iar până la
Comisia Electorală Centrală (CEC) a anunțat cuantumul lunar al alocațiilor de la bugetul de stat pentru partidele politice în anul 2026, în funcție de rezultatele obținute la ultimele alegeri parlamentare, locale generale și prezidențiale. Pentru fiecare vot valabil la parlamentare, cuantumul este de 1,07 lei, iar pentru voturile de la
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) dă asigurări că nu există riscuri imediate de întrerupere a aprovizionării cu carburanți, precizând că monitorizează constant stocurile și importurile de produse petroliere și colaborează cu operatorii licențiați pentru a preveni eventuale disfuncționalități pe piață. Reacția autorității de reglementare vine după ce, pe
Volumul transferurilor bănești către Republica Moldova prin canale oficiale a revenit pe un trend de creștere, după doi ani de scădere, ajungând anul trecut la 1,66 miliarde de dolari. Potrivit estimărilor experților, însă, contribuția financiară reală a migranților moldoveni este aproape dublă, luând în calcul și canalele neoficiale, și ajunge
Centrala Termoelectrică Moldovenească de la Cuciurgan a obținut dreptul de a produce energie electrică pentru următoarele șase luni, după ce Consiliul de Administrație al Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a decis eliberarea unei licențe temporare. Hotărârea a fost adoptată pe 13 ianuarie, iar licența este valabilă în perioada
Republica Moldova va primi 8 milioane de euro pentru proiecte umanitare din partea Uniunii Europene. Suma face parte dintr-un amplu pachet de ajutor umanitar , în valoare totală de 1,9 miliarde de euro, anunțat pe 21 ianuarie pentru anul 2026 de Comisia Europeană. Fondurile sunt destinate sprijinirii statelor și regiunilor
Moldindconbank lansează o nouă promoție care transformă plățile obișnuite într-o experiență care îți poate aduce beneficii suplimentare importante. Pe parcursul anului 2026, utilizarea cardului Mastercard de la Moldindconbank, fie că este un card salarial sau social, poate aduce un premiu bănesc de 10 000 de lei, fără înscriere prealabilă sau