Justiție

Polițiștii și procurorii din Bălți au documentat și destructurat activitatea ilegală a unui grup infracțional, specializat în comercializarea drogurilor în zona de nord a țării. Membrii grupului, patru tineri din Bălți, cu vârstele cuprinse între 18 și 20 de ani, au fost reținuți pentru 72 de ore. În cadrul acțiunilor

Curtea de Apel Chișinău a obligat Comisia Electorală Centrală (CEC) să examineze contestația depusă de Blocul electoral al Comuniștilor și Socialiștilor, în care aceștia acuză Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) de faptul că ar folosi imaginea preşedintei Maia Sandu în campania electorală. O decizie în acest sens a fost luată

Magistrata de la Curtea de Apel Chișinău (CA), Angela Bostan, este judecătoarea despre care procurorii spun că i-a fost încălcat dreptul la viața privată și au inițiat un dosar penal, informează ZdG. Pe 24 iulie 2019, Angela Bostan a participat în componența completului Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a venit cu o reacție după ce oamenii legii au desfășurat descinderi într-un dosar penal inițiat pentru „inviolabilitatea vieții personale a unui judecător”. Într-un comunicat publicat pe 17 iunie, membrii CSM subliniază că acțiunile de filaj a magistraților sunt „inadmisibile, ilegale și pot fi calificate

În cadrul Procuraturii Generale există o secție specială care monitorizează modul în care procurorii aplică legea. Sarcina departamentului este de a nu admite încălcarea legii și de a unifica practica aplicării acesteia. Procurorul Tatiana Gulea este șefa acestei secții. În cadrul proiectului NM „#JusticeInside. Oamenii din interiorul sistemului”, ea ne-a

După mai mult de o săptămână de examinări în instanță, Curtea de Apel Chișinău a admis parțial contestațiile depuse de mai mulți concurenți electorali față de decizia Comisiei Electorale Centrale (CEC). Astfel, CEC urmează să revadă decizia privind constituirea a doar 146 secții de votare pentru scrutinul din 11 iulie,

Magistrații Curții de Apel Chișinău au respins cererea lui Andrei Năstase, privind recuzarea judecătoarei Veronica Negru. După respingerea cererii de recuzare, completul de judecători s-a retras în deliberări. Curtea de Apel Chișinău examinează de 10 zile contestațiile depuse de concurenții electorali. Ședințele sunt tergiversate din cauza recuzărilor frecvente depuse de

Pe 17 iunie, oamenii legii au desfășurat descinderi într-un dosar penal inițiat pentru „inviolabilitatea vieții personale a unui judecător”. Informația a fost confirmată pentru NM de către purtătorul de cuvânt al Procuraturii pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (​PCCOCS) Emil Gaitur. Deocamdată, au fost reținute cinci persoane. Dosarul penal

Serviciul de Informații și Securitate (SIS) anunță că, în comun cu Procuratura mun. Chișinău, a reușit contracararea activității unui hacker, specializat în criminalitate informatică în schimbul banilor. Tânărul de 29 de ani, prin metoda brute-force, a încercat să se autorizeze ilegal pe sistemele informaționale guvernamentale, ce aparțin I.P. „Serviciul Tehnologia

Curtea de Apel Chișinău urma să anunțe pe 17 iunie hotărârea cu privire la contestațiile depuse de mai mulți concurenți electorali față de decizia Comisiei Electorale Centrale (CEC). Ședința, însă, a fost amânată, întrucât liderul Platformei Demnitate și Adevăr (DA) Andrei Năstase a depus o cerere de recuzare a judecătoarei

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x