Politică

Fostul președinte al Adunării Populare a Găgăuziei, Dmitri Constantinov, condamnat pe 26 decembrie la 12 ani de închisoare pentru delapidare și abuz în serviciu, este în continuare căutat de organele de drept. Informația a fost confirmată pe 29 decembrie de președintele Parlamentului, Igor Grosu. Oficialul a criticat, într-o reacție pentru

Fostul președinte al Republicii Moldova și liderul PSRM, Igor Dodon, a propus adoptarea unei rezoluții parlamentare în sprijinul „planului de pace al lui Donald Trump”, subliniind necesitatea unei poziții clare a Chișinăului în contextul discuțiilor internaționale privind pacea în regiune. Inițiativa a fost anunțată într-o postare pe Facebook, unde Dodon

Canale de Telegram și liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, au scris că un secretar de stat al Ministerului Educației ar putea fi următorul rector al Universității de Stat din Moldova (USM), după expirarea mandatului actualului conducător. Totodată, potrivit lui Galbur, „următorul rector va avea misiunea de a pregăti USM

Vlad Filat, fost prim-ministru și lider al Partidului Liberal Democrat din Moldova, a venit cu o reacție după ce a fost anunțat în căutare internațională în urma unei condamnări în Franța într-un dosar de corupție. Politicianul a spus că a contestat decizia judecătorească și că până la epuizarea tuturor căilor

Fosta așa-numită „viceministră a Educației” de la Tiraspol, Svetlana Turceac, care și-a susținut teza de doctorat la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, a rămas fără titlul de științific. Consiliul de conducere al Agenției Naționale de Asigurare a Calității în Educație și Cercetare (ANACEC) a adoptat o decizie prin care

Guvernul ar putea pune „pauză”, pentru un an, pe angajările în sectorul bugetar. Un proiect în acest sens, elaborat de Ministerul Finanțelor, urmează să fie examinat în ședința Cabinetului de miniștri de luni, 29 decembrie. Dacă va fi aprobat, instituțiile publice nu vor mai putea ocupa funcțiile vacante existente. În

Ambasadorul Republicii Moldova în Statele Unite, Vlad Kulminski, a avut la Washington o întrevedere cu Secretarul de Stat american, Marco Rubio, și cu soția acestuia, Jeanette Rubio. Discuțiile au fost axate pe relația bilaterală moldo-americană și pe continuarea dialogului la nivel de echipe pentru obținerea unor rezultate concrete pentru ambele

Amendamentele propuse de opoziție la bugetul de stat pentru 2026, estimate la peste 45 de miliarde de lei, sunt populiste, fără acoperire financiară și ar putea tripla deficitul bugetar. Declarația a fost făcută de deputata PAS și fosta ministră a Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Есть Вопросы” de la

Sportiva Anastasia Nichita, medaliată la Jocurile Olimpice de la Paris și, de curând, deputată din partea PAS în Parlamentul Republicii Moldova, spune că se apropie de un moment de cotitură în cariera sa. La final de an, campioana recunoaște că va fi nevoită să aleagă între sportul de performanță și

Liderii Partidului Democrația Acasă (PDA) și Partidului „Moldova Mare” au făcut apeluri publice către administrația Statelor Unite pentru protejarea libertății de exprimare în Republica Moldova. Vasile Costiuc a solicitat Departamentului de Stat și secretarului de stat Marco Rubio să investigheze presupuse restricții aplicate mass-mediei și mediului online de către autoritățile

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x