top

În seara zilei de 15 mai a avut loc cea de-a doua semifinală a competiției muzicale Eurovision Song Contest 2025. Dintre cele 16 țări care au evoluat, doar 10 au reușit să se califice în finală. Finalistele din a doua semifinală sunt: Lituania, Israel, Armenia, Danemarca, Austria, Luxemburg, Finlanda, Letonia,

Moldova și CEDO: dosar de un miliard Moldova a pierdut la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) un dosar de aproape 1 miliard de euro. Curtea a examinat plângerea companiei Seksimp Group, deținută de un cetățean sloven, și a constatat că Moldova a încălcat dreptul companiei la un proces echitabil și dreptul de proprietate. Guvernul are la dispoziție trei luni pentru a ajunge la un acord cu Seksimp Group privind mărimea compensației, în caz contrar aceasta va fi stabilită de către

Centrul Genderdoc-M, organizație care promovează drepturile comunității LGBTQ+ în Republica Moldova, solicită retragerea de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Municipal Chișinău a proiectului care prevede interzicerea marșului din 15 iunie. Organizația susține că „supunerea la vot a acestei decizii rușinoase tocmai în ziua de 15 mai – Ziua

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Sergiu Caraman, a explicat de ce instituția pe care o conduce a aprobat plata salariului restant și a indemnizației de concediere, în valoare de peste un milion de lei, solicitate de președinta Curții Constituționale Domnica Manole. Potrivit lui Caraman, CSM a admis demersul „pentru

Moldova și Consiliul Europei Începând cu noiembrie 2025, Moldova va deține, timp de șase luni, președinția Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei. La summitul comitetului de la Luxemburg, ministrul de Externe al Moldovei, Mihai Popșoi, a dat asigurări că pregătirile pentru acest proces se desfășoară în mod activ. El a subliniat, de asemenea, angajamentul ferm al Moldovei față de apărarea democrației, cursul european și sprijinirea creării unui tribunal pentru judecarea agresiunii Rusiei împotriva

O femeie a decedat după ce a fost lovită de un automobil în sectorul Botanica din Chișinău. Accidentul s-a produs în seara zilei de 14 mai, iar poliția examinează inclusiv ipoteza unui posibil suicid. Oamenii legii au prezentat și o înregistrare video surprinsă de un participant la trafic. Poliția a

Autoritățile din Republica Moldova au identificat, în total, 33 de cazuri în care profesori din țară au participat la instruirile organizate de „Evrazia” în Rusia. Cadrele didactice sunt „în mare parte din Găgăuzia, din instituțiile cu predare în limba rusă”. Săptămâna viitoare, Consiliul național de Etică și Integritate va lua

Alexei Buzu, ministrul Muncii și Protecției Sociale, a declarat că persoanele publice trebuie să fie mai conștiente de modul în care se exprimă față de anumite categorii din societate. „Noi ne dorim să evităm victimizarea și stigmatizarea unor grupuri”, a comunicat Buzu pe 14 mai. Întrebat de jurnaliști care sunt

Vladimir Bolea, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a declarat că Aeroportul Mărculești va fuziona cu Aeroportul Chișinău și primul va deveni hub cargo „funcțional foarte bun” în 1-2 ani. Potrivit lui Bolea, Aeroportul Mărculești „este o perspectivă de ieftinire a biletelor” de avion. Totodată, acest aeroport ar putea prelua zborurile

Întreprinderea „Moldretail Grup”, care deține magazinele Linella, Fidesco, Cip Market și Bravo, preia întreprinderea „Fourchette – M”, care deține rețelele Fourchette și To-To. Tranzacția, care include condiționalități, a fost aprobată de Consiliul Concurenței. Consiliul Concurenței a anunțat că a decis să autorizeze tranzacția prin care întreprinderea „Moldretail Grup” SRL (cunoscută

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x