Ce va fi dacă Transnistria și Găgăuzia vor vota contra aderării la UE, la referendum? Popșoi: unele regiuni, străzi, case pot avea o părere diferită

Întrebat ce va fi dacă la referendum majoritatea locuitorilor din Transnistria și Găgăuzia vor vota contra aderării la Uniunea Europeană, ministrul Afacerilor Externe Mihai Popșoi a spus că „unele regiuni, unele părți ale orașului, unele străzi, unele case pot avea o părere diferită, dar decizia se ia de toată țara”. Potrivit oficialului, la alegerile parlamentare, partidul de guvernare a obținut un număr mic de voturi în cele două regiuni, dar aceasta nu a afectat rezultatul. 

Popșoi a fost întrebat ce va fi dacă la referendum din toamnă, majoritatea locuitorilor din Transnistria și Găgăuzia nu vor vota în favoarea aderării la Uniunea Europeană.

Pot spune că de exemplu la alegerile parlamentare, partidul pe care îl reprezint, a obținut un număr nu mare de voturi în Găgăuzia și regiunea transnistreană. Dar aceasta nu înseamnă că afectează cumva rezultatul. În țările democratice, majoritatea decide. Și unele regiuni, unele părți ale orașului, unele străzi, unele case pot avea o părere diferită, dar decizia se ia de toată țara. Dacă majoritatea cetățenilor Republicii Moldova vor dori să fie parte a Uniunii Europene, este un referendum constituțional… deși acesta nu este un referendum cu privire la intrarea în Uniunea Europeană desigur, pentru că este foarte devreme. Este o dorință de a legitima acest proces, acest vector politic în Constituție”, a comunicat Popșoi într-un interviu pentru Alexei Venediktov.

***

Pe 3 martie 2022, Republica Moldova a depus o cerere de aderare la Uniunea Europeană. Pe 17 iunie 2022, Comisia Europeană și-a emis avizul privind cererea de aderare la UE, iar la 23 iunie Consiliul European a acordat Republicii Moldova statutul de țară candidată. Ulterior, Consiliul European a decis să dea aviz pozitiv deschiderii negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

În decembrie 2023, președinta Maia Sandu a solicitat desfășurarea în toamna anului 2024 a unui referendum național privind aderarea la Uniunea Europeană.

Pentru NewsMaker, Mihai Popșoi – atunci vicepreședinte al Parlamentului – a declarat că se planifică desfășurarea unui referendum constituțional, nu consultativ.

Șeful Delegației Uniunii Europene (UE) în Moldova Janis Mazeiks a spus că UE va respecta decizia cetățenilor Republicii Moldova, dacă aceștia nu vor vota în favoarea aderării țării noastre la blocul comunitar, la referendumul inițiat de președinta Maia Sandu. Diplomatul a precizat, totuși, că un rezultat negativ „ar fi o dezamăgire mare” pentru autorități și UE.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Primăria Municipiului Chișinău

Restricții de circulație pe mai multe străzi din Chișinău începând cu 13 iulie. Lista străzilor afectate

Începând cu 13 iulie, pe mai multe străzi din municipiul Chișinău vor fi instituite restricții de circulație. Unele dintre ele vor fi valabile timp de aproape o lună. În perioada restricțiilor, traficul rutier va fi suspendat parțial, pe benzi. Informațiile au fost comunicate de Primăria municipiului Chișinău.

Conform autorităților capitalei, în perioada 13 iulie-3 august va fi suspendat parțial, pe benzi, traficul rutier pe strada Sarmizegetusa, pe tronsonul cuprins între bd. Cuza-Vodă și str. Burebista. În această perioadă vor fi efectuate lucrări de reparație a străzii Sarmizegetusa.

Tot în perioada 13 iulie-3 august va fi suspendat parțial, pe benzi, traficul rutier pe șoseaua Muncești, pe tronsonul cuprins între străzile Arca Moldovei și Băcioii Noi. În această perioadă vor fi efectuate lucrări de reparație a șos. Muncești. 

De asemenea, traficul rutier pe str. Florilor va fi suspendat, în contextul executării lucrărilor de reparație. Lucrările se vor desfășura pe etape, după cum urmează:

  • etapa I: tronsonul cuprins între străzile Studenților și Matei Basarab, pe perioada 13.07.2026-19.07.2026;
  • etapa II: tronsonul cuprins între străzile Matei Basarab și Miron Costin, pe perioada 20.07.2026-27.07.2026;
  • etapa III: tronsonul cuprins între străzile Miron Costin și Bogdan Voievod, pe perioada 28.07.2026-09.08.2026.

Mai mult, va fi suspendat parțial traficul rutier pe strada Vadul lui Vodă, pe tronsonul cuprins între străzile Meșterul Manole și Nicolae Milescu-Spătaru și pe str. Ginta Latină, tronsonul cuprins între bd. Mircea cel Bătrân și str. Nicolae Milescu-Spătaru, în perioada 14 iulie – 12 august.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: