mai.gov.md

Ceban s-a întâlnit cu Revenco. Primăria și MAI au creat un grup de lucru comun pentru monitorizarea traficului rutier

Primăria Chișinău și Ministerul Afacerilor Interne au creat un grup comun de lucru format din specialiști în domeniul circulației și siguranței rutiere, care va fi preocupat de siguranța traficului rutier din mun. Chișinău. În acest scop, Ana Revenco, ministrul afacerilor interne a avut pe 13 septembrie o întâlnire cu Ion Ceban, primarul general al municipiului Chișinău.

Principalul subiect al întrevederii organizate de către Ana Revenco a fost situația circulației rutiere și a siguranței traficului rutier în municipiul Chișinău.

„Ministerul Afacerilor Interne are competențe de dirijare a traficului, dar acestea țin mai degrabă de situații excepționale (atunci când nu funcționează corespunzător semafoarele, în cazul unor calamități, în perioada sărbătorilor ori atunci când în oraș sunt anumite delegații de rang înalt). De asemenea, echipele MAI sunt responsabile și de prevenirea ori penalizarea celor care încalcă prevederile legale. În rest, în condiții obișnuite, fluidizarea circulației este atribuția primăriei și trebuie îmbunătățită cu sisteme de semaforizare – de dorit inteligente – de programe moderne de management al traficului, de planul bine definit de circulație a transportului și fluxurilor de transport, de semne și marcaje rutiere vizibile și bine întreținute”, a menționat ministrul afacerilor interne.

La fel, ministrul i-a adus la cunoștință lui Ion Ceban faptul că reprezentanții Inspectoratului Național de Securitate Publică au expediat până acum în adresa Primăriei mai multe sesizări și prescripții, cu indicarea concretă a măsurilor necesare spre realizare pentru fluidizarea circulației, însă au primit, în cel mai bun caz, răspunsuri formale.

În context, MAI a propus un set de măsuri ce țin de instalarea indicatoarelor rutiere, marcajul rutier, direcțiile de deplasare a transportului, îmbunătățirea calității infrastructurii pentru a fi discutate și puse în aplicare de către Primărie.

La rândul său, primarul general Ion Ceban și-a manifestat importanța unei conlucrări eficiente între instituții fără de care lucrurile nu pot evolua în direcția corectă.

În final, părțile oficiale au convenit să fie creat un grup comun de lucru format din specialiști în domeniul circulației și siguranței rutiere din cadrul MAI, precum și reprezentanți ai Primăriei mun. Chișinău.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

„Ce să căutăm acolo?” MAN-ul lui Ceban nu va participa la consultările pentru desemnarea premierului

Liderul Partidului „Mișcarea Alternativă Națională” (MAN), Ion Ceban, a anunțat că deputații formațiunii sale nu vor participa la consultările pentru desemnarea unui candidat la funcția de prim-ministru. Anunțul a fost făcut pe 4 iulie.

„Ne cheamă pe toți la consultări cu privire la noul Guvern. Da ce să căutăm acolo? (…) Rugămintea mea este către deputații MAN: n-aveți ce căuta la aceste consultări”, a declarat Ceban în timpul unui eveniment al membrilor MAN, transmis live pe rețelele de socializare.

El a calificat consultările drept „mimare”. „Aveți suficiente capacități acolo ca să vă numiți pe cine vreți. (…) Într-o țară democratică, prim-ministru este liderul partidului care și-a asumat guvernarea în baza votului cetățenilor”, a adăugat Ceban.

Ulterior, pe o rețea de socializare, acesta a anunțat că Partidul MAN nu va participa la consultări.

Menționăm că partidul MAN face parte din fracțiunea parlamentară „Alternativa”, constituită din 7 membri. MAN are trei deputați în fracțiunea parlamentară: Olga Ursu, Angela Cutasevici și Gaik Vartanean.

***

În dimineața zilei de 3 iulie, Alexandru Munteanu a anunțat că își încheie mandatul de prim-ministru. Șefa statului a anunțat că săptămâna viitoare va începe consultările cu fracțiunile parlamentare în vederea desemnării unui candidat la funcția de prim-ministru.

Precizăm că demisia prim-ministrului atrage automat și demisia întregului Guvern. După demisie, Cabinetul de miniștri continuă să exercite doar funcțiile de administrare a treburilor publice până la învestirea unui nou Guvern. În această perioadă, Executivul nu mai dispune de un mandat politic deplin.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: