În instituțiile de învățământ din mun. Chișinău, unde se va ajunge la o rată de vaccinare anti-Covid de circa 70% în rândul cadrelor didactice, procesul de studiu se va desfășura cu prezența fizică la ore a elevilor. Declarația a fost făcută de către primarul capitalei Ion Ceban, în cadrul ședinței primăriei din 12 aprilie.
„Am rugat Direcția educație să se orienteze în așa fel, încât ciclul preșcolar și primar să fie astăzi ca și prioritate. Știu că, în mare măsură, pe toți cei doritori, deja i-ați avut în aceste liste”, a precizat Ceban.
Edilul a precizat că, în școlile și liceele unde se va ajunge la o acoperire de vaccinare de aproximativ 70%, se va reveni la studii cu prezență fizică.
„Prin vaccinarea prioritară a cadrelor didactice ne propunem să securizăm și începerea anului școlar de la 1 septembrie în condiții de normalitate, cu prezența fizică și în condiții optime de siguranță”, a precizat Ceban.
Până în prezent, circa 30% dintre cadrele didactice din Chișinău au fost vaccinate împotriva coronavirusului.
Una dintre cele mai cunoscute piese din folclorul românesc revine în atenția publicului într-o reinterpretare surprinzătoare. Artistul de talie internațională Andrew Rayel și legendarele Surorile Osoianu lansează un remix oficial al piesei „Paparuda”.
Este pentru prima dată când cei doi artiști colaborează, rezultatul fiind o producție care îmbină ritmurile rave, elementele folk și sonoritățile de pian într-o versiune contemporană a cântecului tradițional. Proiectul pornește de la ideea că lucrurile cu adevărat valoroase nu dispar odată cu trecerea timpului, ci se reinventează și găsesc forme noi de a rămâne relevante pentru fiecare generație.
La fel și „Paparuda”, un cântec transmis din generație în generație, își păstrează esența, dar capătă o nouă energie, pregătită să ajungă pe scenele festivalurilor internaționale și în playlisturile oamenilor din întreaga lume.
Videoclipul, în regia lui Roman Burlaca, a fost filmat în Chișinău și la Cascada Saharna, iar natura a creat un moment simbolic în timpul producției.
„Am filmat în Parcul Dendrarium și la cascada de lângă Mănăstirea Saharna, iar în prima zi, aproape de sfârșitul filmărilor, ne-a surprins o ploaie torențială. Ne-a întrerupt procesul creativ, însă a doua zi ne-a oferit o cascadă plină cu apă – exact imaginea pe care ne-o doream pentru videoclip”, spune Roman Burlaca, regizorul clipului.
Potrivit renumitului DJ Andrew Rayel, ideea unei colaborări cu Surorile Osoianu exista de mai mult timp, însă realizarea unui astfel de proiect presupune investiții importante. Oportunitatea a apărut odată cu inițiativa brandului local de apă minerală Gura Căinarului, care a reunit artiștii în jurul acestui proiect.
„Pentru mine, să realizez un remix oficial alături de Surorile Osoianu, pe o piesă care a crescut generații întregi, este o onoare și un proiect pe care mi l-am dorit de mult timp. Abia aștept să mixez această piesă la festivaluri de pe diferite continente și să văd oameni din toate colțurile lumii dansând pe Paparuda noastră. Sunt convins că iubitorii muzicii electronice vor primi cu entuziasm acest remix, pentru că aduce un suflu nou unei melodii atât de cunoscute”, afirmă Andrew Rayel.
Colaborarea face parte din campania de lansare a noii identități Gura Căinarului, construită în jurul ideii că tradițiile autentice pot evolua fără să-și piardă esența. Așa cum brandul își reinventează imaginea, una dintre cele mai îndrăgite piese din folclor revine într-o versiune contemporană, demonstrând că autenticitatea poate inspira și cuceri generații noi.
Remixul „Paparuda” este disponibil pe toate platformele de streaming, inclusiv Spotify, Apple Music, YouTube Music și alte platforme digitale.