Ceban se plânge public pentru a patra oară de intimidări: „Regimul PAS a dispus descinderea la unii dintre colegii noștri”

Primarul capitalei Ion Ceban a declarat, în seara zilei de 15 decembrie, că „guvernarea, iarăși, a dat comandă să fie făcute show-uri cu mascații”. Potrivit edilului, „este pusă sarcina de a discredita primăria și anumite direcții ale primăriei, dar și nemijlocit oamenii care fac parte din Mișcarea Alternativă Națională”. „Urmează să fie intimidați”, a adăugat el. Iar în dimineața zilei de 16 decembrie, Ceban a anunțat că „regimul PAS a dispus descinderea”. NewsMaker a solicitat informații în acest sens de la reprezentanții Centrului Național Anticorupție, dar și o reacție de la Partidul de guvernare Acțiune și Solidaritate. Menționăm, nu este prima dată când primarul capitalei se plânge că s-ar planifica intimidări împotriva lui sau a echipei sale. 

În seara zilei de 15 decembrie, primarul capitalei a scris pe o rețea de socializare că „guvernarea, iarăși, a dat comandă să fie făcute show-uri cu mascații”.

„Acum seara, am fost informat că, în zilele următoare, este pusă sarcina de a discredita colegii, primăria și anumite direcții ale primăriei. S-au activat pentru că nu le place faptul că le spunem adevărul: că sunt incapabili să guverneze țara. (…) M-au sunat mai mulți oameni, că au primit telefoane de la diferite persoane din diferite structuri că urmează să fie intimidați. (…) Asta este esența guvernării PAS, ei altfel nu înțeleg cum pot să procedeze. Direcția transport, Direcția comunal-locativă, inclusiv Primăria municipiului Chișinău urmează să fie asaltată de tot felul de oameni în perioada imediat următoare pentru a face show-uri și a discredita instituția Primăriei, dar și nemijlocit oamenii care fac parte din Mișcarea Alternativă Națională”, a comunicat Ceban.

Ulterior, în dimineața zilei de 16 decembrie, el a spus că „regimul PAS a dispus descinderea”.

„Așa cum am menționat ieri, astăzi dimineață, regimul PAS a dispus descinderea la unii dintre colegii noștri. Sunt alți colegi de-ai noștri, avocați și juriști, care documentează absolut totul și pe parcurs vom reveni cu detalii”, a menționat Ceban.

NewsMaker a solicitat informații în acest sens de la reprezentanții Centrului Național Anticorupție, dar și o reacție de la Partidul de guvernare Acțiune și Solidaritate.

Actualizare 14.07: Șapte persoane au fost reținute, pe 16 decembrie, urmare a perchezițiilor efectuate de CNA și procurori. Printre reținuți sunt doi funcționari publici. Potrivit CNA, persoane publice din Direcția Generală Mobilitate Urbană a Consiliului municipal Chișinău, responsabile de procesul de achiziții publice, primeau sistematic bunuri sau bani de la persoane fizice și juridice. În schimb atribuiau contracte pentru efectuarea lucrărilor de construcție sau reparație a trotuarelor, carosabilului pentru transportul public, accesului către curți. Potrivit Centrului, se percepea și un comision – circa 10-15% din valoarea acestor contracte. Detalii AICI.

Actualizare 09.23: Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii din Chișinău efectuează, pe 16 decembrie, peste 60 de percheziții în dosare de corupție în mai multe localități din țară, inclusiv în mun. Chișinău. Informația a fost comunicată, pentru NewsMaker, de către purtătoarea de cuvânt a CNA Angela Starinschi. Detalii AICI.

NewsMaker a solicitat detalii și de la reprezentanții Procuraturii Generale. „Sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău, ofițerii CNA desfășoară mai multe percheziții într-o cauză ce vizează acțiuni ilicite ale unor funcționari responsabili de efectuarea procedurilor de achiziții publice”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Procuraturii Generale Violina Moraru.

Purtătoarea de cuvânt a Partidului Acțiune și Solidaritate, Adriana Vlas, a calificat acuzațiile lui Ion Ceban drept „aberații”.

***

Amintim, în 2021, Ceban susținea că este urmărit și s-ar pregăti arestarea sa, după percheziții acasă și în biroul său. Edilul a acuzat PAS că ar fi contractat o companie, care ar urma să pregătească o strategie privind denigrarea sa. Și în 2023, primarul se plângea. Ceban declara că „reprezentanții PAS merg prin suburbii și răspândesc informații false despre el și despre Partidul Mișcarea Alternativa Națională”. El a solicitat ca PAS „să înceteze aceste practici”. Iar în aprilie 2024, edilul capitalei s-a plâns că angajații Primăriei Chișinău „sunt intimidați și li se dă de înțeles că vor termina rău”. El declara că „în următoarele zile se planifică show-uri organizate”. Acțiunile în raportat cu Primăria, menționa edilul, „sunt venite de la exponenții PAS”. Detalii AICI.

Ion Ceban a obținut al doilea mandat de primar al municipiului Chișinău urmare a scrutinului din 5 noiembrie 2023. El este și liderul partidului Mișcarea Alternativă Națională (MAN). Partidul a fost înregistrat oficial la ASP în ianuarie 2023. O categorie aparte a membrilor MAN o constituie angajații Primăriei Chișinău. Consilieri, șefi de Direcție, șeful cabinetului primarului și viceprimarii Ilie Ceban, Irina Gutnic și Angela Cutasevici fac parte din partidul edilului Ion Ceban. Detalii AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Telegram/ Zelenskiy Official

Zelenski: aliații nu au avertizat din nou Ucraina despre atacul cu rachete asupra Kievului

Președintele ucrainean Vladimir Zelenski a declarat că partenerii occidentali nu au avertizat, din nou, Ucraina în legătură atacul cu rachete asupra Kievului din ajun. Potrivit acestuia, în seara zilei de 13 octombrie, armata rusă a lansat un atac cu rachete balistice asupra capitalei, pe care forțele ucrainene le-au detectat „practic când erau deja în apropiere”. Una dintre rachete a lovit un bloc de locuințe, iar alta a vizat CET-4, un obiectiv important al infrastructurii energetice a Kievului.

„Faptele arată că rușii nu consideră necesar să respecte ceea ce a declarat președintele SUA. Ucraina a susținut încetarea atacurilor asupra infrastructurii energetice. Rusia țintește o altă centrală electrică și pune în pericol viețile oamenilor noștri”, a declarat Vladimir Zelenski.

Potrivit Serviciului de Stat pentru Situații de Urgență al Ucrainei, două persoane au murit, iar alte 21, inclusiv un copil, au fost rănite în urma atacului asupra unui bloc cu nouă etaje din raionul Desnianski, Kiev. Incendiul s-a extins pe opt etaje ale clădirii, iar salvatorii au evacuat 16 locatari.

O altă persoană a murit, iar una a fost rănită în urma unui atac asupra unei clădiri nerezidențiale din raionul Holosiivski.

Atacurile rusești cu rachete balistice au continuat pe parcursul nopții și în dimineața zilei de 14 octombrie. Primarul Kievului, Vitalii Kliciko, a anunțat că mai multe obiective energetice au fost lovite.

„În capitală au loc întreruperi ale alimentării cu energie electrică”, a scris Kliciko pe Telegram.
Potrivit companiei energetice DTEK, deconectările au afectat raioanele Darnîțki, Niprului, Pecerski și Solomianski, precum și o parte a raionului Holosiivski.

Amintim că, pe 13 octombrie, Zelenski a declarat că nici în seara precedentă, pe 12 octombrie, aliații nu au avertizat Kievul cu privire la un atac cu rachete lansat de Rusia.

Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene ale Ucrainei, Iurii Ignat, a precizat că Ucraina primește informații de intelligence nu doar din partea SUA, ci și de la alte state membre NATO.

„Se întâmplă ca aceste informații să nu ajungă la destinație. Nu este primul caz de acest fel. Dacă de această dată au existat anumite probleme tehnice, cred că specialiștii vor clarifica situația”, a declarat Ignat.

Politico scrie că SUA au explicat lipsa informațiilor de intelligence prin condițiile meteorologice nefavorabile. Anterior, surse citate de Financial Times au relatat că Washingtonul a amenințat că va suspenda schimbul de informații de intelligence cu Kievul dacă Ucraina nu acceptă să oprească atacurile asupra rafinăriilor de petrol din Rusia. Cu toate acestea, Washingtonul nu a făcut un anunț oficial în acest sens.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: