Mihail Poleanschii

CEC a cerut Congresului Civic să trimită scrisori în română. Reacția partidului: „Obrăznicie, analfabetism, abuz de putere și fărădelege”

Președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman, a informat Congresul Civic, într-un răspuns la o scrisoare adresată CEC-ului în rusă, că trebuie să utilizeze limba română în comunicarea cu autoritățile publice, așa cum prevede legislația. Răspunsul președintei CEC a fost publicat de membrul Biroului Executiv al formațiunii, Mihail Poleanschii, care s-a arătat indignat de remarca acesteia. Politicianul a acuzat-o că ar întocmi „liste cu limbi antistatale”. 

Mihail Poleanschii a publicat pe rețelele sale de socializare o imagine cu răspunsul expediat de președinta Comsiei Electorale Centrale, Angelica Caraman, la una din scrisorile pe care Congresul Civic le-a adresat CEC-ului, în limba rusă. Pe lângă precizările pe marginea subiectului abordat, Angelica Caraman a comunicat formațiunii că limba de procedură în fața autorităților publice și instanțelor de judecată este cea prevăzută de lege, adică româna.

„Utilizarea limbii de stat în procedurile administrative și în relația cu autoritățile publice, nu reprezintă doar o formalitate, ci constituie o manifestare esențială a respectării cadrului constituțional și a principiilor fundamentale ale statului. În acest context, folosirea altor limbi decât cea de stat de către partidele politice în comunicarea cu autoritățile publice este inadmisibilă”, se arată în document.

Telegram

Mihail Poleanschii s-a arătat nemulțumit de remarca președintei CEC referitor la necesitatea utilizării limbii române.

„De când funcționarele Comisiei Electorale Centrale spun nu numai partidelor, ci și autorităților publice cum ar trebui să-și desfășore corespondența? (…) Niște cloște cu salarii decente, plătite din impozitele noastre, pentru a evita să fie trase la răspundere pentru acțiunile lor ilegale, se ascund în spatele chestiunii lingvistice. Și încă mai întocmesc și liste cu limbile antistatale. Aceasta cu siguranță nu este o practică europeană. Este obrăznicie, analfabetism, abuz de putere și fărădelege”, a menționat el într-un mesaj pe rețelele de socializare.

***

Amintim că, în Republica Moldova, limba de stat este româna. Despre acest lucru se menționează în Declarația de independență a țării noastre, adoptată în anul 1991. Iar în martie 2023, Parlamentul a adoptat un proiect de lege prin care sintagmele „limba moldovenească”, „limba de stat”, „limba oficială” și „limba maternă” au fost înlocuite cu „limba română” în Constituție și legislație.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Suntem pregătiți”. Reacția Yandex Go după ce a fost obligat de Chișinău să-și dezvăluie proprietarii

Yandex Go în Republica Moldova a declarat că este deschisă dialogului cu autoritățile și că este pregătită să prezinte informațiile solicitate, după ce Consiliul pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului (CEIISS) a obligat compania să prezinte documente privind proprietarii și beneficiarii efectivi ai companiei. Afirmațiile au fost făcute într-un comentariu pentru NewsMaker.

„Suntem deschiși dialogului cu autoritățile publice și suntem pregătiți să furnizăm, în conformitate cu procedurile stabilite, informațiile solicitate”, a declarat compania.

Totodată, Yandex Go susține că datele cu caracter personal ale utilizatorilor din Republica Moldova sunt prelucrate în conformitate cu legislația națională și cu asigurarea unui nivel corespunzător de protecție.

„Pentru prelucrarea datelor utilizatorilor Yandex Go din Moldova folosim serverele unui furnizor global de top, amplasate pe teritoriul Uniunii Europene și supuse legislației europene, inclusiv Regulamentului general privind protecția datelor (GDPR)”, a adăugat firma.

Amintim că, pe 15 octombrie, CEIISS a decis că activitatea Yandex Go în Republica Moldova va fi supusă unei „evaluări aprofundate” pentru a verifica posibilele riscuri pentru securitatea informațională și protecția datelor personale. Compania a fost obligată să în termen de 20 de zile documente și informații, inclusiv despre proprietari și beneficiarii efectivi.

Totodată, pe 16 octombrie, ministra Finanțelor, Victoria Belous, a admis că în sectorul taxi există evaziune fiscală, avertizând public că nu va tolera nedeclararea veniturilor companiilor și a șoferilor.

Activitatea Yandex Go a revenit în atenția publică după atacurile cu drone asupra unor centre de date ale companiei din Rusia, urmate de probleme de funcționare a platformei în Moldova. Situația a readus în discuție locul în care sunt stocate datele utilizatorilor moldoveni și cine are acces la ele. Reprezentanții serviciului au declarat pentru NewsMaker că acestea sunt păstrate pe serverele unui furnizor din Uniunea Europeană.

Ulterior, pe 13 octombrie, Radio Europa Liberă a publicat o investigație potrivit căreia grupul Yandex a obținut venituri de peste șapte milioane de euro în Moldova în 2024, în timp ce compania sa înregistrată la Chișinău nu ar fi declarat venituri și nu ar fi plătit impozite în acel an.

Securitatea datelor utilizatorilor a fost discutată și anterior. Reamintim, în 2023, Yandex a respins informațiile privind accesul FSB la datele clienților din Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: