rfi.ro

CEC a încheiat procesul de tipărire a buletinelor de vot pentru turul doi al alegerilor locale din mun. Bălți

Comisia Electorală Centrală (CEC) a încheiat procesul de tipărire a buletinelor de vot pentru organizarea celui de-al doilea tur al alegerilor locale noi pentru funcția de primar al municipiului Bălți. În total, au fost tipărite 102 105 buletine de vot. 

Pe parcursul zilei de astăzi, 17 decembrie, buletinele de vot, împreună cu alte materiale electorale, au fost transmise consiliilor electorale de circumscripție, iar mâine dimineață, conform procedurilor legale, acestea se vor remite birourilor electorale ale secțiilor de votare în baza unor acte de predare.

CEC

Menționăm că duminică, 19 decembrie 2021, va avea loc cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea primarului municipiului Bălți. Cetățenii vor trebui să aleagă între candidatul independent Nicolai Grigorișin și candidatul Partidului „Patrioții Moldovei” Nicolae Chirilciuc.

Anterior, candidata Partidului Politic Șor, Marina Tauber, care a acumulat cele mai multe voturi în primul tur, a fost exclusă din cursa electorală din cauza utilizării mijloacelor financiare nedeclarate, iar ca urmare, în turul doi urmau să se dueleze candidatul independent Nicolai Grigorișin și următorul cel mai bine clasat în turul întâi – candidatului Partidului Acțiune și Solidaritate, Boris Marcoci. Ultimul însă a depus cerere de retragere. La fel a făcut și candidatului Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Alexandr Nesterovschi, care era pe locul patru după numărul de voturi în primul tur de scrutin.  În consecință, în turul doi vor participa candidatul independent Nicolai Grigorișin (locul II) și candidatul Partidului „Patrioții Moldovei” Nicolae Chiriliciuc (locul V după numărul de voturi acumulate în turul întâi).

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

R. Moldova va avea un centru național de management al crizelor: Parlamentul a dat undă verde proiectului

În Moldova va fi înființat Centrul Național de Management al Crizelor. Parlamentul a votat, în lectura a doua, proiectul de lege privind managementul situațiilor de criză, care stabilește crearea acestui centru. Instituția va coordona toate măsurile de prevenire, pregătire, intervenție și recuperare în situații de criză, la nivel național.

Proiectul de lege, susținut de 60 de deputați și elaborat de un grup de parlamentari PAS, stabilește modul în care autoritățile, instituțiile publice, organizațiile neguvernamentale și operatorii economici vor colabora în gestionarea integrată a crizelor.

Centrul Național de Management al Crizelor va activa sub conducerea Prim-ministrului și va avea rolul de a coordona toate acțiunile în caz de criză. În paralel, va fi creată și Comisia Națională de Management al Crizelor, alcătuită din premier, șeful Centrului, conducători ai operațiunilor, miniștri și alți responsabili, în funcție de tipul crizei.

Legea introduce și alte măsuri noi, printre care crearea registrului național al riscurilor, instituționalizarea Centrelor Operaționale de Coordonare pentru gestionarea crizelor şi a punctelor de contact 24/7. Totodată, documentul prevede elaborarea unui Plan Național de Management al Crizelor, obligatoriu pentru toate instituțiile implicate.

O altă prevedere este regimul stării de alertă, care va permite instituirea unor măsuri restrictive temporare, în condiții de legalitate și proporționalitate, pentru a limita efectele crizelor.

Proiectul de lege va intra în vigoare la 1 septembrie 2025.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: