allmoldova.com

CEC a prezentat totalizarea înregistrărilor prealabile pentru prezidențiale. Câți moldoveni din diaspora și-au exprimat intenția de a vota

Peste 60 de mii de cetățeni ai Republicii Moldova cu drept de vot aflați în străinătate, precum și domiciliați în localitățile din stânga Nistrului (Transnistria), s-au înregistrat prealabil în vederea participării la alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. Datele au fost prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC) pe 17 septembrie.

Potrivit CEC, 60 030 cetățeni ai Republicii Moldova cu drept de vot aflaţi în străinătate, precum și domiciliați în localitățile din stânga Nistrului (Transnistria), s-au înregistrat prealabil. Din numărul total de solicitări, 2819 au fost făcute pe suport de hârtie.

În acest context, Comisia anunță că a sesizat Serviciul Informații și Securitate și Ministerul Afacerilor Interne pentru a verifica veridicitatea datelor din cererile de înregistrare prealabilă, depuse atât în formă scrisă, cât și online.

CEC a reiterat că rezultatele înregistrării prealabile, informațiile despre numărul de alegători care au participat la scrutinul organizat în circumscripția națională, precum și informațiile obținute de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene de la autoritățile competente ale țărilor de reședință reprezintă criteriile de bază care stau la baza deciziei despre organizarea deschiderii secțiilor de votare de peste hotare.

Conform prevederilor legale, secțiile de votare, inclusiv cele de peste hotare, se constituie cu cel puțin 35 de zile înainte de ziua votării, adică până la 26 septembrie curent.

Amintim că o investigație a jurnaliștilor de la TV8 arată că în listele care au fost depuse la Comisia Electorală Centrală pentru înregistrarea prealabilă a alegătorilor stabiliți în străinătate, au fost introduse persoane care nu și-au pus semnătura pentru a vota în Rusia. În context, șeful statului a declarat că a cerut investigarea acestor date și a sugerat că el pune la îndoială veridicitatea informațiilor privind alegătorii stabiliți în țările din UE.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Ilan Șor, condamnat la închisoare și fugit din țară, la Moscova: „Singura salvare pentru R. Moldova este uniunea cu Rusia” (VIDEO)

Un congres al Blocului „Victorie”, controlat de oligarhul fugar Ilan Șor, a fost organizat pe 6 iulie, la Moscova. Prezent la reuniune, Șor a declarat că, în opinia sa, „singura salvare” a Republicii Moldova ar fi „uniunea” cu Federația Rusă.

Congresul Blocului „Victorie” a reunit în capitala rusă zeci de politicieni afiliați lui Șor, printre care primarul Taracliei, Veaceslav Lupov, primarul Orheiului, Tatiana Cociu, și parlamentarul Vasile Bolea. De asemenea, la eveniment au participat și oficiali ruși, deputatul Dumei de Stat Leonid Sluțki.

Speakerii evenimentului au adus mai multe acuzații la adresa actuala formațiune de guvernământ a Republicii Moldova, PAS, și președintei Maia Sandu. Aceștia au transmis că forțele politice controlate oligarhului fugar, care este condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară”, vor putea dezvolta țara și au pledat pentru restabilirea relațiilor cu Federația Rusă, care s-au deteriorat din cauza invaziei ruse la scară largă asupra Ucrainei și atacurilor hibride la adresa Republicii Moldova.

Poziția mea politică constă în faptul că singura salvare pentru Republica Moldova – mai bine spus oameni, pentru că într-un final fiecare țară înseamnă simpli cetățeni – este uniunea cu Federația Rusă. (…) Această uniune trebuie să strânsă, de încredere și veșnic. Pentru că avem tradiții comune, istorii comune, o înțelegere comună a vieții”, a declarat Ilan Șor în timpul discursului său.

El a mai menționat că, săptămână viitoare” Blocul „Victorie” va depune la Comisia Electorală Centrală documentele pentru înregistrarea la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Potrivit lui, prima persoană de pe lista electorală a formațiunii va fi bașcanul Găgăuziei, Evghenia Guțul, Aceasta este cercetată penal în două dosare și se află în prezent în arest la domiciliu.

Amintim că Blocul „Victorie”, controlat de Ilan Șor, a fost creat pe 21 aprilie 2024, la Moscova. Acesta este format din Partidul „Renaștere”, Partidul „Șansă”, Partidul „Victorie” și „Forța Alternativă de Salvare a Moldovei”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: