Acesta a fost un an al confruntărilor politice – imaginare și reale. Însă acestea nu au fost niște lupte la nivel de idei, strategii de dezvoltare a țării și inițiative inovaționale. Partidele de stânga și cele de dreapta, cele așa-numite proruse și cele care se declară proeuropene, au scufundat țara în bătălii pseudogeopolitice. Timp îndelungat, o asemenea abordare constituie un „scut" comod pentru a acoperi problemele reale – corupția, sărăcia și justiția selectivă.

Și anul acesta nu a fost o excepție. Se pare că unica inovație în lista manipulărilor din partea puterii au devenit metodele anormale de a înjosi demnitatea umană a oponenților. S-a evidențiat și opoziția în acest sens. Sloganele despre „fundul care arde", amenințările de a face cipici din pielea omului și președintele în chipul unui „porc rus" – sunt dovezi clare ale nivelului politicienilor moldoveni. Anume acești politicieni sunt susținuți de către cetățeni. Anume acești politicieni instalează pe piață cutii pentru scutece, cer piele pentru cipici, poartă pancarte cu „porcul" și cântă despre „fundul care arde".

Consider important articolul despre „politica inumană", pentru că el este nu numai despre „creativitatea" politicienilor, ci și despre noi toți.

Consider foarte important tot ceea ce se întâmplă acum în justiția moldovenească și mai ales în judecătorii. Însă anume această situație m-a făcut să trag o concluzie dezolantă, dar clară. Această situație este ca un diagnostic care confirmă o boală incurabilă a justiției moldovenești. Dacă greșeala din protocolul ședinței de judecată a fost comisă intenționat, înseamnă că justiția din Moldova apără interesele unui singur om. Dacă însă această greșeală a fost comisă din întâmplare, înseamnă că judecătoriile moldovenești lucrează cu o neglijență idioasă și neprofesionalism monstruos. Nu știu ce-i mai rău, în orice caz însă noi toți trăim în această realitate. Și nimeni dintre noi nu va putea spune cu siguranță că nu va nimeri în „râșnița" acestui sistem.

La 26 de ani de independență, problema limbii este în continuare una dintre cele mai sensibile și mai conflictuale în societatea noastră. Iar în anul care pleacă, această problemă s-a acutizat de câteva ori. De exemplu, dezbateri aprinse în rețelele de socializare a stârnit rugămintea deputatului socialist Elena Hrenova care, prezentând în parlament un proiect de lege, a rugat să i se adreseze întrebări în limba rusă. Și mai aprinse au fost discuțiile provocate de cerința Consiliului Coordonator al Audiovizualului de a utiliza în presa rusă toponimele moldovenești „Chișinău", „Bălți" ș.a. Cred că este important să se scrie despre aceasta, întrucât problema limbii este unul dintre indicatorii bolii societății noastre.

În fiecare zi, în țară au loc multe evenimente politice. Din cauza gălăgiei informaționale și a declarațiilor confuze, uneori e dificil să descoperi logica, scopurile ascunse, interesele jucătorilor, motivele anumitor pași și declarații. Însă atunci când se reușește acest lucru, noi vedem cum din ceea ce părea un haos, evenimentele se aranjează într-un șir clar și ușor de înțeles. Noi vedem sensurile, înțelegem că politicienii manipulează oamenii, joacă cu emoțiile și fricile noastre. Oamenii informați sunt mult mai greu de manipulat. E ca la spectacolul unui magician: înțelegând mecanismele magiei, nu ne lăsăm duși în eroare.

În comparație cu magicienii, politicienii nu manipulează cu pălăria sau iepurele, ci cu viața și sentimentele oamenilor, cu noi toți și cu viitorul nostru. De aceea, indiferent de faptul dacă ne interesează sau nu politica, este important să înțelegem ce se întâmplă și cum funcționează toate acestea. Conștientizarea ușurinței cu care suntem manipulați provoacă indignare. Însă această istorie nu e doar despre cum sunt politicienii moldoveni, ci și despre cum suntem noi. Despre aceasta este important să se scrie și să se citească, deoarece astfel ne este oferită speranța că odată și odată, noi vom deveni mai buni și nu vom permite să fim considerați proști. Pentru mine, acest text e tocmai despre aceasta.

Cu regret, să vorbești astăzi despre cultură în Moldova, dacă nu e de prost gust, cu siguranță este o ciudățenie. Mulți au uitat de proprietățile terapeutice ale culturii, dar în zadar. În războaiele și bătăliile geopolitice permanente, în lupta pentru pâine și câțiva metri pătrați în plus, noi ne dezobișnuim treptat să fim oameni, să ne ascultăm unii pe alții și să-i acceptăm pe alții, să facem diferența dintre important și trecător. Să împărțim. Să adresăm întrebări esențiale.

Pentru mine, acest interviu a devenit o amintire anume despre cele menționate, despre faptul că lumea poate fi privită nu numai prin prisma „ai noștri – ai voștri" sau „Est – Vest". Ea poate fi privită, de exemplu, prin muzică, prin limbile diferitelor popoare, prin diversitatea culturilor.

Nemaivorbind despre faptul că formația Via Dacă a devenit cu adevărat o descoperire a anului 2017 pentru scena moldovenească. La fel de importantă este relatarea despre cum trăiește diaspora moldovenească peste hotare și de ce „muzica, ca parte componentă a răciturilor", nu este cea mai bună soluție.

A fost deosebit de dificil din punct de vedere emoțional să lucrez la un proiect despre Holocaustul în Moldova, mai ales atunci când am ajuns la capitolul despre implicarea localnicilor în exterminarea populației evreiești. Mulți nu știu nimic despre aceasta și cred că este periculos, pentru că până nu ne vom accepta trecutul și nu vom conștientiza că la un moment dat noi am fost complici la omorul vecinilor noștri, toate acestea se pot repeta.

Proiectul special al NM despre Holocaust este important, în opinia mea, și pentru că tema Holocaustului include și tragedia romilor. În afară de aceasta, este unul dintre puținele materiale jurnalistice în care subiectul Holocaustului este abordat nu doar din punctul de vedere al istoriei, ci și al prezentului. Proiectul este elaborat într-un format multimedia rar întâlnit deocamdată în Moldova, acesta întrunind text, imagini, înregistrări video, inclusiv interviuri video.

Acest articol este despre securitatea energetică a Moldovei. Explic de ce este important să știm, ce nu este în regulă cu securitatea noastră energetică.

Noi ne-am obișnuit să trăim la cald și la lumină. De mult nu ne-am confruntat cu problema întreruperilor de gaze și electricitate. Însă riscul acestor întreruperi este destul de mare. În acest sens, există două momente importante și, totodată, conflictuale. Pe de o parte, confruntarea dură dintre Rusia și Ucraina, datorită acesteia din urmă, gazele ajung în Moldova, pe de altă parte – obligativitatea Moldovei de a implementa cel de-al treilea pachet energetic european în sectorul gazelor, care presupune limitarea influenței proprietarilor din rețeaua de transportare a gazelor. Cea din urmă problemă este una deosebit de sensibilă pentru Rusia, căreia îi aparține cea mai mare parte a conductelor de gaze de pe teritoriul Moldovei. Și Moscova poate închide robinetul în orice moment, pentru a impune astfel Chișinăul să accepte anumite compromisuri. Pentru a purta negocieri pe picior egal, Moldova trebuie să aibă alternativă, un „aeroport de rezervă". Însă ritmurile creării acestuia, chiar și cu ajutorul banilor europeni, sunt deosebit de mici. În plus, transparența soluționării problemelor din domeniul energetic este egală cu zero: acesta este îngrădit de societate printr-un zid surd și sarcina noastră este să o dărâmăm.

Pentru mine, principala istorie video a acestui an a fost episodul din ciclul perspectiva.doc despre Maxim Balenco - Maarka, unul dintre cei mai talentați și străluciți producători electronici și DJ din Moldova.

În primul rând, istoria lui Maxim este quintesența proiectului perspectiva.doc, unde în centrul atenției se află oamenii care nu se bucură de recunoașterea publicului, însă oricum fac ceva modern și foarte important cu propriile mâini. În al doilea rând, acesta este o gură de aer proaspăt în societatea în care visul cel mai mare este, pe de o parte, concertul lui Carla's Dreams, iar pe de alta – LP, iar arta contemporană și underground sunt considerate ca fiind ceva marginal și de calitatea a treia.

Atitudnea calmă față de viața privată a membrilor societății vorbește despre nivelul de civilizație a societății, fie că este vorba despre orientarea heterosexuală sau homosexuală. În țara noastră homofobă e timpul să se contientizeze faptul că homosexualitatea nu reste o boală contagioasă, nu este nici perversiune sau stranietate, ci viață, cea care este firească și minunată în orice manifestare a sa.

Interviurile pe care le-am selectat sunt importante, în opinia mea, pentru că în ele este abordată, simplu, în câteva întrebări și răspunsuri, o temă atât de complicată și de dureroasă cum este viața persoanei LGBT în societatea moldovenească. În afară de aceasta, acestea sunt posibilități de a vorbi sincer despre sine, de a afla gândurile omului care prea puțin probabil va vorbi vreodată cu voce tare din cauza fricii de a nu fi condamnat, precum șio posibilitate de a-l înțelege, de a prinde la curaj și de a mai deschide o ușă. Sper că aceste interviuri vor ajuta pe cineva să accepte pe altcineva sau chiar pe sine.

Pentru mine, acesta este nu doar un proiect al anului, dar și cel mai omenesc material NM din anul 2017. Ca o oglindă, el reflectă Moldova, locuitorii ei, viața în această țară și posibilul viitor al ei. În afară de aceasta, proiectul impresionează prin sinceritate, te impune să te gândești: „În ce moment totul a mers altfel? Ce va fi cu noi mai departe? Cum poate fi schimbat totul?". Despre astfel de proiecte nici nu vreau să scriu mult.

Aceasta este viața oamenilor #nofilter, fără măști și podoabe.