Anatolie Golovco/Facebook

Contractul de concesiune a Aeroportului Chișinău putea fi anulat anul trecut? Dodon dă vina pe guvernul Sandu

Președintele Igor Dodon susține că documentul privind concesionarea Aeroportului Internațional Chișinău ar fi putut fi anulat anul trecut, dacă guvernul condus de Maia Sandu ar fi insistat pe încasarea datoriei acumulate de compania Avia Invest. Declarația a fost făcută după după ședința Consiliului Suprem de Securitate din 14 mai.

După o ședință care a durat peste 2 ore și jumătate, Igor Dodon a menționat că membrii Consiliului Suprem de Securitate au discutat 4 subiecte de interes național, inclusiv anularea contractului de concesionare a Aeroportului Chișinău. Potrivit șefului statului, ar exista trei mijloace prin care acest lucru este posibil. Prima ar fi din cauza încălcărilor comise în momentul semnării.

„Colegii de la guvern ne-au informat că s-a avansat pentru anularea acordului, pentru că au fost încălcări în momentul semnării și suntem în istanța de judecată la etapa anulării”, a precizat Dodon.

Un alt motiv pentru anularea contractului ar fi neexecutarea angajamentelor asumate de compania Avia Invest, privind investițiile.

„Până la 1 ianuarie 2020 investitorul nu a investit peste 66 mln de euro și au termen până pe 30 august pentru a investi suma rămasă, dar ei bani nu au”, a explicat Dodon.

Cel de-al treilea mijloc ar fi din cauza insolvabilității companiei Avia Invest, din cauza datoriilor acumulate față de stat. Potrivit lui Igor Dodon, suma se ridică la 50-60 mln de lei. Șeful statului susține că contractul putea fi anulat încă anul trecut.

„Anul trecut, când s-a schimbat guvernul, datoria era de 118 mln de lei pentru mai 2017- iunie 2019. Ce fac funcționarii din guvernul Maiei Sandu? Semnează în iunie-iulie o tranzacție de reeșalonare, pentru ca aceste 118 mln să nu fie achitate imediat, dar până în mai 2020. Dacă s-ar fi insistat atunci la 118 mln, atunci s-ar fi dat la insolvibilitate Avia Invest și imediat s-ar fi anulat atunci acordul de concesiune. De ce funcționari numiți de fostul guvern au permis reeșalonarea în detrimentul statului?”, a spus Dodon.

De cealaltă parte, Partidul Acțiune și Solidaritate susține că afirmațiile lui Igor Dodon sunt false, iar responsabil se face fostul director al Autorității Aeronautice Civile, Octavian Nicolaescu.

Amintim că, într-un comunicat de presă publicat pe 6 mai, reprezentanții Autorității Aeronautice Civile menționează că au solicitat executorului judecătoresc intentarea dosarului de executare, cu aplicare măsurilor de asigurare, pentru suma totală restantă de 22.348.958,94 lei în adresa debitorului Avia Invest SRL.

De cealaltă parte, Avia Invest a declarat că până la 15 mai absolut toate obligațiile financiare ale companiei, inclusiv pretențiile Autorității Aeronautice Civile vor fi onorate în volum deplin.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Video // Momentul când un translator izbucnește în plâns în PE, în timp ce traducea pentru un băiat ucrainean de 11 ani

În timpul proiecției de filme documentare despre copiii ucraineni și a discuțiilor ulterioare, asistenta vicepreședintelui Parlamentului European a izbucnit în lacrimi traducând discursul lui Roman Oleksiv, un băiat de 11 ani din Lviv, scrie Radio Svoboda. Copilul a fost grav rănit și a povestit despre momentul când el și mama lui au fost surprinși de un atac rusesc în Vinniţa, oraș din sud-vestul Ucrainei.

„Pe 14 iulie 2022, eu și mama eram în Vinniția când au fost aruncate trei bombe rusești. A fost ultima dată când am văzut-o pe mama și am putut să îmi iau rămas bun de la ea”, povestea Roman.

Roman a trecut prin 36 de operații și o lungă perioadă de recuperare din cauza arsurilor și traumelor severe. În ciuda suferinței, s-a întors la școală, la muzică și dans, primind și o distincție din partea președintelui Ucrainei.

Pe 10 decembrie, Roman a venit la Bruxelles pentru a-și spune povestea europarlamentarilor și a transmite mesajul său: „Nu renunțați niciodată, pentru că atunci când suntem împreună, suntem puternici”. În cadrul evenimentului au fost prezentate filmele „Romchik”, „Copiii pentru Putin” și „Chile”.

Atacul din Vinița a ucis atunci 26 de persoane, inclusiv mama lui Roman, și a rănit grav mai mulți copii și adulți. Roman a fost operat în Germania, iar recuperarea a continuat în Ucraina, purtând bandaje speciale care au ajutat la vindecarea arsurilor și cicatricilor.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: