Igor Cecan/NM

Corupție la Ministerul Justiției. Un fost funcționar a primit €6000 mită pentru a interveni pe lângă membrii unei comisii

Un fost funcționar din cadrul Ministerului Justiției va compărea pe banca acuzaților pentru trafic de influență. Acesta a fost denunțat de o persoană care susține că angajatul statului i-a cerut 10 000 de euro (și a primit 6 000) pentru a influența Comisiei de autorizare şi disciplină cu privire la promovarea examenului de calificare în profesia de administrator din cadrul Ministerului Justiție. Învinuitul nu și-a recunoscut vina.

Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond, a cauzei penale de învinuire a unui fost funcționar al Ministerului Justiției, fiindu-i incriminată săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.

Cauza penală a fost inițiată în luna mai a anului 2022, de către organul de urmărire penală al Centrului Național Anticorupție în baza denunțului unui cetățean. Potrivit acestuia, învinuitul, știind despre faptul că denunțătorul vrea să obțină autorizația de administrator autorizat, a pretins suma de 10 000 euro și a primit 6 000 euro, susținând că are influență asupra membrilor Comisiei de autorizare şi disciplină cu privire la promovarea examenului de calificare în profesia de administrator din cadrul Ministerului Justiție.

Învinuitul susținea că îi poate determina pe aceștia să îndeplinească acţiuni în exercitarea funcţiei acestora, și anume să fie promovat denunțătorul în vederea obținerii licenței de administrator autorizat, însă nu și-a onorat promisiunea.

Învinuitul nu și-a recunoscut vina, iar cauza penală a fost trimisă pentru examinare în fond în Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.

Pentru infracțiunea comisă, legea prevede pedeapsa maximă sub formă de amendă în mărime de la 100 000 la 150 000 lei sau până la 6 ani de închisoare.

Totodată, în scopul garantării executării pedepsei amenzii, a fost aplicat sechestru asupra două terenuri ce aparțin învinuitului, în valoare de aproximativ 200 000 lei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Recean, în dialog cu activiști, antreprenori și tineri din Găgăuzia și Taraclia: „Unitatea e puterea noastră”

Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu mai mulți activiști civici, antreprenori, tineri, dar și reprezentanți ai sectoarelor de educație, cultură și mass-media din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia. Potrivit unui comunicat al Executivului, discuțiile s-au concentrat pe importanța implicării minorităților naționale în procesele de luare a deciziilor.

Dorin Recean a evidențiat faptul că în sudul țării se investește activ, în special, în infrastructură. Printre cele mai mari proiecte se numără construcția drumului de ocolire Vulcănești, un proiect de 28 de milioane de euro, susținut din fonduri europene. Totodată, în UTA Găgăuzia, sunt în desfășurare 15 proiecte finanțate prin programul guvernamental „Satul European”, în valoare totală de 73 de milioane de lei.

De asemenea, premierul a menționat lansarea programului de formare profesională pentru cadrele didactice care predau limba găgăuză în grădinițele din autonomie. Programul este organizat de Universitatea de Stat din Comrat, sub egida Ministerului Educației, și este destinat pentru 74 de cadre didactice din 56 de grădinițe din autonomie. 

Tinerii prezenți la întrevedere au abordat subiecte privind integrarea europeană și măsurile de combatere a dezinformării.

„Unitatea e puterea noastră și doar împreună vom reuși să dezvoltăm comunitățile locale și să asigurăm un nivel de trai mai bun”, a precizat șeful Guvernului. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: