Cu Leancă, PL, ACUM, PUN și acum cu „Împreună“. Cum explică Țîcu rupturile cu diferite formațiuni

Octavian Țîcu, candidatul Blocului „Împreună” la scrutinul prezidențial, a numit „evoluții” rupturile sale cu diferite formațiuni de-a lungul carierei politice. Precizarea a fost făcută după ce NewsMaker l-a întrebat, în timpul dezbaterilor electorale de la ProTV Chișinău, dacă va putea menține relații politice stabile pe termen lung, dat fiind faptul că până acum nu a reușit să construiască parteneriate de durată cu nici o formațiune. Aceste evoluții, a menționat Țîcu, sunt o consecință „a particularității vieții noastre politice, în care anumiți oameni folosesc ideea de integrare europeană pentru a se acoperi de propriile interese”.

„De-a lungul carierei dumneavoastră politice nu ați reușit să construiți parteneriate de durată cu nici o formațiune, fie că vorbim despre colaborarea cu Iurie Leancă, blocul ACUM sau PUN. Acum sunteți candidatul blocului Împreună, care s-a scindat la puțin timp după lansare. Cum explicați aceste rupturi de-a lungul timpului cu diferite formațiuni politice, relația pe care ați avut-o cu diferite formațiuni politice, și considerați că veți putea menține relații politice stabile pe termen lung?”, a fost întrebarea NewsMaker.

„Aceste evoluții în spectrul politic moldovenesc sunt o consecință a particularității vieții noastre politice, în care anumiți oameni folosesc ideea de integrare europeană pentru a se acoperi de propriile interese. Eu am pledat și voi pleda întotdeauna pentru consolidarea forțelor proeuropene și unioniste și consider că am avut o contribuție fundamentală la evoluția acestor diferite forme de coaliții în diferite perioade și cred că faptul că blocul Împreună, patru partide politice m-au ales în calitate de candidat vorbește despre credibilitatea și încrederea pe care ei o au în personalitatea mea și consider că această consolidare mă reprezintă și ne reprezintă pe toți împreună”, a răspuns Țîcu.

„Până la urmă au rămas trei formațiuni care vă sprijină”, a precizat moderatoarea dezbaterilor electorale. „E adevărat, dar este trecut. Noi am consolidat blocul. Mulțumesc celor de la CUB că m-au votat, 22 de oameni de la CUB m-au votat în calitate de candidat și îi așteptăm alături de noi după alegerile prezidențiale”, a comunicat Țîcu.

Menționăm că dezbaterile electorale „EU vreau să fiu președinte” sunt realizate de postul de televiziune ProTV Chișinău împreună cu Asociația Promo-LEX și în parteneriat cu Radio Europa Liberă Moldova, NewsMaker și Privesc.eu.

***

Țîcu este doctor în științe istorice. Este sportiv de performanță, a obținut de 7 ori titlul de campion al Republicii Moldova la box. Potrivit alegeri.md, în perioada 26 iulie 2015 – 20 august 2015, Țîcu a fost membru al Partidului Popular European din Moldova. Iar în perioada 26 februarie 2013 – 31 mai 2013 a fost ministru al tineretului și sportului, fiind promovat de Partidul Liberal. A fost și membru al Partidului Unității Naționale, cu agendă unionistă. Iar în perioada 2019-2021 a fost președintele formațiunii politice. Între 2019-2021 a fost deputat pe listele Platformei „Demnitate și Adevăr”.

Pe 4 august, blocul „Împreună” a anunțat că ex-deputatul Octavian Țîcu este candidatul blocului la alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova. Detalii AICI. În momentul anunțului din bloc făceau parte: Platforma DA, Liga Orașelor și Comunelor, Partidul Schimbării și Coaliția pentru Unitate și Bunăstare. Igor Munteanu a fost singurul lider al unuia din cele patru partide-fondatoare ale Blocului „Împreună” care nu a participat la conferința de presă pentru prezentarea lui Octavian Țîcu. Pe 9 august, Munteanu a anunțat că membrii Coaliției nu vor susține candidatura lui Țîcu și părăsesc Blocul „Împreună”. Detalii AICI. Între timp, Munteanu a anunțat că va candida la alegerile prezidențiale însă nu a fost înregistrat de instituția electorală în calitate de candidat. Detalii AICI.

Țîcu a fost înregistrat în calitate de candidat la alegerile prezidențiale, de către Comisia Electorală Centrală, pe 23 septembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

poliția

IGP, despre ucraineanul găsit mort lângă frontiera cu Ucraina: Nu avea urme de împușcătură

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat că, în 2024, un ucrainean a fost găsit mort în extravilanul satului Clocușna, raionul Ocnița, în apropiere de frontiera cu Ucraina, însă acesta nu avea urme de împușcături sau alte leziuni corporale. Cu toate acestea, cauza exactă a decesului nu a putut fi stabilită din cauza stării avansate de putrefacție a cadavrului. Precizările au fost făcute într-un comunicat publicat pe 21 octombrie, după ce deputatul Partidului „Democrația Acasă” Vasile Costiuc a declarat că un cetățean al Ucrainei a fost împușcat în apropiere de Clocușna de grănicieri din țara vecină.

Potrivit IGP, cadavrul bărbatului a fost depistat pe 13 iulie 2024, pe un câmp din extravilanul satului Clocușna, la aproximativ 250 de metri de frontiera cu Ucraina.

Identitatea acestuia a fost stabilită în urma verificării telefonului mobil găsit asupra sa. Bărbatul era cetățean ucrainean și avea 27 de ani la momentul dispariției.

Conform informațiilor acumulate de oamenii legii, în perioada 21–24 iunie 2024, acesta ar fi încercat să traverseze ilegal frontiera de stat din Ucraina în Republica Moldova.

Raportul de expertiză medico-legală a arătat că pe trupul neînsuflețit nu au fost depistate leziuni corporale sau urme de împușcătură. Totuși, din cauza stării avansate de putrefacție, cauza exactă a decesului nu a putut fi stabilită.

„În urma verificărilor și a examinării materialelor acumulate s-a constatat lipsa componentelor de infracțiune, nefiind stabilite elemente care să justifice continuarea urmăririi penale”, a menționat IGP.

Precizările IGP vin după ce deputatul Vasile Costiuc a anunțat că a solicitat informații de la Procuratura Generală și Inspectoratul General al Poliției despre moartea unui cetățean al Ucrainei în apropierea frontierei moldo-ucrainene. Potrivit parlamentarului, un bărbat l-ar fi informat că, în vara anului 2025, în apropiere de satul Clocușna, ar fi fost găsit cadavrul unui ucrainean de 37 de ani, împușcat în cap. El a afirmat că împușcătura ar fi fost trasă de grănicerii ucraineni, în timp ce bărbatul încerca să fugă din Ucraina.

„Autoritățile noastre mușamalizează, închid ochii, ascund crimele de război depistate pe teritoriul nostru”, a spus Costiuc.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: