Din cauza epidemiei de coronavirus, spitalele din Moldova lucrează în regim închis deja de cel puțin opt luni. Persoanele străine nu au acces acolo, iar comunicarea la telefon cu rudele internate sau cu medicii nu numai că poate fi destul de complicată, dar chiar imposibilă. La fel de complicat poate fi să afli în care spital l-a dus ambulanța pe cel drag sau în care secție a fost internat. NM a selectat șase istorii despre dificultățile ce țin de comunicarea cu spitalele și s-a interesat la Ministerul Sănătății, cum MS intenționează să rezolve această problemă. Pentru că, potrivit tuturor prognozelor, epidemia nu se va termina degrabă.
„Medicul a spus că aceasta nu este obligația sa”
Daria Slobodcicova
La mijlocul lunii iulie, bunica mea, în vârstă de 70 de ani, a fost internată la spitalul raional din Bălți. Apropo, nu au internat-o din prima zi. Medicii au venit de două ori, i-au normalizat tensiunea și au plecat. Ei spuneau că nu există motive pentru internare, că noi „îi batem la cap” în timp ce sunt pacienți „mai serioși”, cu coronavirus. Doar a treia oară, peste aproape două săptămâni, când bunica a început să se simtă foarte rău, a fost spitalizată.
Ea a fost plasată în secția chirurgie. În primele câteva zile, comunicam cu bunica la telefon, totul era în regulă. Când am mai sunat-o o dată, bunica a spus: „Nu mă mai sunați, mă duc la operație. Vă voi suna eu mai târziu”. Noi nu știam ce fel de intervenție este, care este diagnosticul. Era imposibil să facem legătura cu medicul. Puteam suna doar asistenta medicală de gardă, dar nici de la acel post nu ne puteau spune ceva concret, pentru că numai medicul știa care este diagnosticul, dar ni se spunea mereu că el nu poate veni de telefon.
După intervenție, bunica a stat în reanimare, apoi au dus-o iar în chirurgie. Telefonul ei mobil era deconectat. Asistentele medicale spuneau la telefon că bunica este în regulă, că se restabilește, este conștientă, mănâncă singură.
O singură dată ne-a răspuns la telefon medicul de gardă. El a spus că bunicăi i-a fost extirpată o tumoare, este foarte slăbită și nu se știe dacă „va scăpa”. Mai târziu, prin niște cunoștințe din spital, noi am aflat ce fel de intervenție a fost și că încă nu se știe, dacă a fost o tumoare malignă.
Apoi iarăși asistentele medicale ne răspundeau la apel, spunându-ne că bunica este în regulă. La rugămintea de a încărca telefonul ei, ca să putem vorbi cu ea, acceptau să-l încarce, dar telefonul continua să fie deconectat.
Peste șapte zile după intervenție, când am sunat din nou la postul de gardă ca să aflu despre starea bunicii, asistenta medicală a spus că bunica a decedat. De ce a murit și sum s-a întâmplat, asistenta medicală nu mi-a putut spune.
Am reușit să vorbim cu medicul care o trata pe bunica abia atunci când luam lucrurile ei de la spital. Dar și atunci la telefon. L-am întrebat de ce nu ne-au comunicat despre starea deplorabilă a bunicii, pentru că puteau lua telefonul ei și să ne contacteze. Dar medicul a răspuns că nu este obligația sa „să răscolească lucrurile străine”. Despre cauza decesului am aflat doar din certificatul de la morgă – medicul așa și nu ne-a spus nimic despre boala bunicii.
„Uneori, medicul răspunde la telefon, uneori nu”
(interlocutorul a rugat să nu-i divulgăm numele)
Mama prietenei mele a fost internată la Spitalul municipal ne. 1 din Chișinău, la 18 octombrie. La început, noi puteam s-o contactăm la telefonul mobil și să comunicăm cu ea, să aflăm despre starea ei de sănătate. Dar atunci când mama prietenei a fost transferată în reanimare, i-au luat telefonul mobil argumentând prin faptul că pacienta are nevoie de liniște.
Inițial, unul dintre medici ne informa din când în când despre sănătatea ei. El singur ne suna o dată la două-trei zile. Tot el ne-a informat că pacienta este transferată la reanimare.
În reanimare, mama prietenei a fost conectată la aparatul de ventulare artificială a plămânilor. Atunci ne-au spus că rudele pot suna la spital doar de la ora 17:00 până la ora 19:00. Dar chiar și în acel interval de timp, nu reușești întotdeauna să afli despre starea pacientei: cel mai adesea, la telefon spun că medicii sunt ocupați. Medicul care vorbea cu noi anterior a încetat să mai răspundă. Uneori lua receptorul, uneori nu.
Medicii nu au reușit s-o salveze pe mama prietenei mele, ea a decedat la 6 noiembrie, la spital. Avea 56 de ani.
„La toate întrebările, mamei îi răspundeau că trebuie să vorbească mai puțin”
Diana Iurna
Mama mea a fost internată la Spitalul „Arhanghelul Mihail” din Chișinău, la 25 mai. Avea coronavirus, formă ușoară. Mama are inima slabă și probleme de tensiune. Pentru noi era foarte important să știm, ce medicamente îi dau, ca să fim siguri că nu-i vor dăuna.
Mamei nu i-au spus cu ce o tratează. La toate întrebările, medicul răspundea că ea trebuie să vorbească mai puțin. Eu și sora mea eram atunci în carantină, dar am reușit să luăm legătura cu un medic cunoscut de la Centrul COVID. Am sunat-o și i-am explicat situația. A doua zi, mamei i-au adus o hârtie cu lista medicamentelor recomandate. S-a constatat că în cazul tensiunii înalte, mamei nu-i dădeau captopril, a trebuit noi singure să-l ducem la spital.
„Timp de trei zile, noi n-am știut în ce secție este internată”
(interlocutorul a cerut să nu-i dezvăluim numele)
La începutul lunii octombrie, o rudă de-a mea din Chișinău, în vârstă de 56 de ani, a fost luată de ambulanță, fiind suspectată de COVID-19. De câteva zile, i se menținea febra, dar se temea să meargă la spital. Medicul de familie a insistat să apeleze ambulanța.
Ea a fost transportată la Spitalul municipal „Sfânta Treime”. După aceasta, a încetat să mai răspundă la apeluri. Timp de trei zile, noi nu am putut afla, în care secție a fost internată și în general, ce-i cu ea. Niciunul dintre numerele de telefon mobil ale secțiilor de reanimare, registraturii și biroului de informații, indicate pe site-ul spitalului, nu răspundea. Am venit la spital, dar au refuzat să ne ofere informații. Ne-au spus că „din cauza carantinei, trebuie să aflăm totul la telefon”. Iar telefoanele tăceau în continuare.
Abia în a patra zi de la internare, am reușit să vorbim cu cineva la telefon și să aflăm, unde este ruda noastră. S-a constatat că este în reanimare pentru bolnavii de coronavirus. Starea ei era gravă, dar stabilă.
Ruda a fost vindecată de coronavirus. A fost externată, dar continuă să se restabilească acasă.
„Nu știm nimic, sunați în altă secție”
(interlocutorul a cerut să nu-i dezvăluim identitatea)
În luna iulie, din cauza herniei ombilicale a soacrei mele, a parvenit ocluzia intestinală. A fost necesară o intervenție chirurgicală urgentă. Și aceasta – în toiul epidemiei. În această perioadă, eu eram în carantină, de aceea am aflat de la soacra mea, la telefon, că se simte rău că și a chemat salvarea. Soțul era în deplasare.
Am sunat-o ca să aflu în care spital este transportată, dar numărul era deja inaccesibil. Am decis să telefonez la Spitalul de Urgență. O oră mai târziu, după nenumărate încercări de a răzbate acolo, mi-a răspuns cineva de la biroul de informații al spitalului, de unde m-au redirecționat mai întâi spre o substație de asistență medicală urgentă, apoi spre alta unde, în sfârșit, am aflat că soacra mea a fost transportată la Spitalul „Sfânta Treime”.
Acolo mi-au confirmat că soacra se află în secția internare, diagnosticul încă nu este clar. Apoi au urmat câteva ore de suspans și nenumărate apeluri. „Cutare este în secția internare? – Nu. – Dar unde? – Nu știm, sunați la chirurgia nr. 1”. Telefonez acolo. Îmi răspund: „La noi nu este această persoană. Sunați la chirurgia nr. 2”. Apoi aud: „La noi nu este. Sunați la reanimarea nr. 1”. Sun și acolo: „Nu este la noi, sunați la reanimarea nr. 2”.
Mi-au dat un număr de telefon mobil. Am sunat vreo două ore, nimeni nu răspundea. Seara, soacra a sunat singură, a spus că este în reanimare, mâine va fi intervenția chirurgicală, că va fi nevoie de scutece și medicamente.
Până la urmă, totul a fost bine, soacra a fost operată și peste 10 zile – externată. Dar în toate acele zile, interacțiunea cu spitalul a fost foarte dificilă. După reanimare, soacra a fost transferată la terapie. Acolo, telefonul de la postul de gardă nici nu funcționa.
„S-a început quest-ul, a trebuit să sunăm la toate spitalele”
Irina Staheeva
În luna octombrie, bunica mea în vârstă de 89 de ani a fost luată de ambulanță, ea având probleme cardiace. Nu știam în care spital au internat-o. Bunica nu folosește telefonul mobil, iar un număr unic, de la care am fi putut afla unde o duc, nu există. S-a început quest-ul, a trebuit să sunăm la toate spitalele. Am sunat toată ziua, inclusiv la Spitalul „Sfânta Treime”, și peste tot îmi spuneau că bunica mea nu e la ei.
Apoi bunica a sunat singură din secția internare și a spus că e la Spitalul „Sfânta Treime”. După aceasta, am sunat la respectivul spital ca să aflu, în care secție este, dar iarăși mi-au spus că această pacientă nu este la ei.
Din cauza carantinei, e imposibil să nimerești în spital. Nu există legătură telefonică, dar nici posibilitatea de a îngriji persoana bolnavă. Timp de o săptămână, bunica s-a aflat în secția cardiologie. În toată această perioadă, nu am reușit să comunicăm cu medicul ei. La telefon nu-l chemau. Abia peste o săptămână, doamna doctor ne-a sunat personal și ne-a spus că o externează pe bunica.
Ce spun medicii și funcționarii
Serviciul de presă al Spitalului „Sfânta Treime” a comunicat pentru NM că mai devreme, un telefon de la care, de obicei, se oferă informații rudelor, a fost deconectat „din cauza carantinei”. Confuzia s-a întâmplat și după reorganizarea spitalului pentru primirea pacienților cu coronavirus. Serviciul de presă ne-a mai spus că medicii din secția reanimare pentru bolnavii cu COVID nu pot răspunde la apeluri din cauza costumelor de protecție. Totodată, ne-au precizat că nu este prima dată când rudele pierd pe cineva: unii s-au gândit să scrie pe pagina de Facebook a spitalului și purtătorul de cuvânt îi ajuta să-și găsească rudele.
Dar, potrivit afirmațiilor purtătorului de cuvânt al Spitalului „Sfânta Treime”, deja de câteva săptămâni, nu există probleme privind informarea rudelor. La intrarea în spital sunt indicate numerele de telefon la care rudele pot suna de la ora 17:00 până la ora 19:00, pentru a afla despre starea pacienților.
NM a expediat un demers în scris către Ministerul Sănătății despre informarea rudelor celor bolnavi. Ministerul a răspuns că cei apropiați pot afla despre starea pacienților la numerele de telefon care sunt indicate de instituția medicală. De asemenea, cei de la Ministerul Sănătății au dat asigurări că „lucrătorii medicali comunică în permanență cu familiile pacienților internați”. Cei de la minister nu au răspuns dacă intenționează să îmbunătățească comunicarea dintre medici și rudele pacienților.
Cum puteți afla, în care spital a fost internată ruda dvs.
NM s-a interesat, cum poți afla, în care spital ambulanța a transportat pacientul. Cei de la Serviciul 112 au spus pentru NM că ei doar primesc apelurile și transmit informația celor de la ambulanță, poliției sau pompierilor. Serviciul 112 nu știe, unde ambulanța duce pacienții.
Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (CNAMUP) a comunicat pentru NM că nu poate spune oamenilor la telefon, la care spital a fost transportat bolnavul, pentru că acestea sunt date personale. Centrul a propus persoanele care își caută rudele din spitale să telefoneze la cea mai apropiată substație de asistență medicală urgentă, de unde dispecerul a trimis ambulanța acasă la pacient. O altă opțiune este de a transmite o solicitare în scris la CNAMUP, dar în acest caz, răspunsul va urma peste câteva zile.
Poate fi soluționată această problemă?
Ex-ministrul sănătății din Moldova, Ala Nemerenco a menționat pentru NM că personalul medical din spitale este foarte încărcat din cauza coronavirusului, dar oricum, Ministerul Sănătății ar fi putut avea grijă de informarea rudelor pacienților. Pentru aceasta, în opinia lui Nemerenco, ar putea să fie creat un sistem electronic ori să fie organizată o „linie fierbinte” la care rudele ar putea suna pentru a afla despre starea celui internat. „În prezent, spitalele sunt un front, iar medicii și asistentele medicale nu au timp pentru a informa rudele. De aceasta însă ar putea să se ocupe alte persoane. Pot fi implicați voluntari, rezidenți sau studenți. Acest lucru nu necesită cheltuieli suplimentare cum ar fi, de exemplu, achiziția utilajului medical. Informarea rudelor poate fi organizată”, consideră Nemerenco.
