Curtea Constituțională a decis: Președintele este obligat să desemneze candidatul înaintat de majoritatea parlamentară pentru funcția de premier

În cazul în care este constituită o majoritate parlamentară absolută, formalizată, președintele Republicii Moldova este obligat să desemneze candidatul înaintat de această majoritate pentru funcția de prim ministru. Este decizia Curții Constituționale (CC) care a fost pronunțată pe 6 august, în urma unei sesizări din partea deputatului Platformei DA Igro Munteanu.

CC a precizat că, în cazul în care nu este constituită o majoritate parlamentară absolută, formalizată, președintele Republicii Moldova este obligat, ca după consultări cu fracțiunile parlamentare, să desemneze un candidat la funcția de prim ministru, chiar dacă fracțiunile parlamentare nu sunt de acord cu propunerea sa.

În același timp, „în cazul în care președintele refuză să desemneze candidatul la funcția de prim ministru înaintat de majoritatea parlamentară absolută, formalizată, această situație trebuie soluționată în prisma punctului 89 din Constituția Republicii Moldova care prevede suspendarea din funcție și demiterea președintelui Republicii Moldova”, se arată în hotărârea Curții Constituționale.

Sesizarea referitoare la interpretarea articolelor 89, 91 și 98 alin. (1) din Constituție a fost depusă pe 16 iunie 2020 de către deputatul Igor Munteanu. Anterior, președintele Igor Dodon a declarat în mai multe rânduri că nu va desemna un candidat la funcția de premier desemnat de o coaliție din care vor face parte și deputați care au părăsit formațiunile politice pe ale căror liste au acces în parlament.

Precizăm că, pe parcursul ultimilor trei ani, Curtea Constituțională l-a suspendat de șase ori din funcție pe președintele Igor Dodon, după ce acesta a refuzat să promulge anumite proiecte de legi sau să numească anumiți miniștri.

Precizarea NM: În articolul inițial a fost comisă o greșeală în descrierea procedurii de suspendare și demitere a președintelui țării. NM a modificat textul știrii. Ne cerem scuze de la cititori.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

tportal.hr

Fără armistițiu de 9 mai? Moscova și Kievul se amenință reciproc și avertizează populația: „Părăsiți orașul la timp”

Federația Rusă a anunțat din nou, pe 7 mai, instituirea unui armistițiu de trei zile, în perioada celebrării paradei de 9 mai de la Moscova. Cu toate acestea, tensiunile dintre Kremlin și Kiev continuă. Moscova le cere repetat civililor și misiunilor diplomatice din Kiev să fie pregătiți să părăsească orașul „în timp util”, în timp ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski acuză Rusia că a ignorat propunerea Ucrainei privind încetarea focului. Liderul ucrainean le recomandă public delegațiilor străine să nu participe la parada organizată de Kremlin.

„Ucraina a propus Rusiei încetarea focului și aceasta este deja departe de a fi prima propunere. De această dată – încetarea focului începând cu 6 mai. Ucraina era pregătită să asigure liniște deplină, însă ca răspuns la această propunere pașnică au urmat doar noi lovituri rusești și noi amenințări din partea Rusiei. Ei vor de la Ucraina permisiunea de a-și desfășura parada, pentru a ieși în piață în siguranță timp de o oră, o dată pe an, iar apoi să continue din nou să ucidă oamenii noștri și să poarte război. Deja rușii vorbesc despre lovituri după 9 mai”, a declarat Zelenski într-un mesaj video publicat în seara zilei de 7 mai.

Liderul ucrainean a calificat poziția Moscovei drept „ciudată și cu siguranță inadecvată”.

„Avem și adresări din partea unor state apropiate Rusiei, potrivit cărora reprezentanții lor intenționează să fie la Moscova. O dorință ciudată… în aceste zile. Nu recomandăm”, a conchis Zelenski.

Între timp, Ministerul rus al Apărării a anunțat că, la decizia președintelui Vladimir Putin, armistițiul va intra în vigoare la ora 00:00 a zilei de 8 mai și va dura până pe 10 mai. Potrivit Moscovei, toate grupările de trupe ruse din zona „operațiunii militare speciale” vor înceta complet acțiunile de luptă.

Kremlinul îndeamnă Kievul „să urmeze acest exemplu” și a avertizat că, în caz contrar, armata rusă va răspunde „adecvat” în cazul încălcării armistițiului de către Ucraina.

„În cazul tentativelor regimului de la Kiev de a perturba celebrarea celei de-a 81-a aniversări a victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei la Moscova, Forțele Armate ale Federației Ruse vor lansa un atac masiv cu rachete asupra centrului Kievului. Încă o dată, avertizăm populația civilă a Kievului și angajații reprezentanțelor diplomatice străine asupra necesității de a părăsi orașul la timp”, mai transmite ministerul rus al Apărării.

Nu este pentru prima dată când Rusia formulează astfel de avertismente. Pe 5 mai, Moscova a anunțat unilateral un armistițiu cu ocazia Zilei Victoriei, pe fondul temerilor că Ucraina ar putea încerca atacuri în timpul paradei militare din Piața Roșie. O zi mai târziu, purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, le-a cerut cetățenilor și ambasadelor străine să părăsească Kievul.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova în legătură cu avertismentele adresate misiunilor diplomatice, însă până la publicarea știrii nu a primit un răspuns.

La rândul său, Zelenski a anunțat pe 5 mai un „regim de liniște” începând cu 6 mai. O zi mai târziu, liderul ucrainean a acuzat Rusia că nu a respectat încetarea focului. Potrivit lui, Ucraina a fost atacată de peste 1.800 de ori doar în primele ore ale armistițiului. Bombardamentele s-au soldat cu peste 20 de morți și zeci de răniți.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: