Татьяна Султанова, NewsMaker

„Dacă businessul va fi impus să plătească acum, pur și simplu se va ruina”. David Smith, coproprietarul „Smokehouse”, despre „adormirea” economiei

În Moldova a fost instituit stare de urgență și fiecare dintre noi se obișnuiește cum poate cu regulile carantinei. Schimbările bruște necesită timp pentru a ne adapta la noua realitate. Noi trebuie să ne adaptăm la ea și să înțelegem lumea nouă în care trăim acum. Aceasta se referă nu numai la viața personală, dar și la situația economică. Problema este că noi nu putem pierde timpul.

Moldova nu a fost prima țară afectată de acest virus. De aceea ea a avut șansa de a profita de experiența țărilor care s-au confruntat mai devreme cu epidemia. Noi trebuie să ținem cont de sfaturile lor și să acționăm rapid, pentru a preveni o catastrofă economică.

În primul rând, să vorbim despre informațiile de bază. Economia mondială intră într-o perioadă de recesiune, iar consecințele vor fi resimțite pe parcursul mai multor ani. Companiile se vor destrăma, locurile de muncă se vor pierde. Șomajul va crește și guvernele vor încerca să-și susțină cetățenii în condiții în care veniturile la buget vor scădea. Noi știm aceasta.

Întrebarea cheie este: ce și cât putem face pentru a ieși din această criză cu pierderi cât mai mici.

Se pare că în această situație, Guvernul Moldovei acționează mai repede decât multe altele, adoptând măsuri stricte de carantină. Deocamdată e prematur să spunem, cum funcționează acestea și ce efect vor avea. Însă putem afirma că și din punctul de vedere al medicinei, și din punctul de vedere al economiei, aceste decizii sunt corecte.

O reacție dură înseamnă că noi vom lupta mai repede cu virusul și vom reveni mai repede la o viață normală. O reacție blândă ar însemna o catastrofă.

Guvernul a aprobat un set de măsuri pentru susținerea businessului: a micșorat impozitele (de exemplu, a redus TVA până la 15% pentru HoReCa), și-a asumat angajamentul de a restitui impozitele pentru șomajul tehnic și multe altele. Aici, logica este simplă: să fie reduse impozitele și companiile vor avea mai mulți bani pentru a-și plăti angajații și pentru a investi. Scopul este de a stimula oamenii să cheltuiască bani în continuare. Aceasta înseamnă stimulare economică și este o politică corectă în majoritatea recesiunilor. Însă această recesiune nu seamănă nicicum cu majoritatea.

Logica acestei stimulări se destramă chiar și la o simplă privire. Reducerea impozitelor pentru HoReCa nu ajută atunci când companiile se închid din cauza regimului de carantină instituit de stat. Și înlesnirile fiscale pentru șomajul tehnic sunt inutile.

Aceasta ar însemna că întreprinderea trebuie să plătească angajaților săi impozite din salariul respectiv și atunci guvernul va restitui o parte din aceste impozite. Nu există o astfel de companie care ar putea supraviețui în condițiile în care trebuie să plătească oamenilor pentru că aceștia nu au lucrat. Și înlesnirile fiscale în acest sens nu ajută.

În sfârșit, întreaga concepție de stimulare este greșită aici: noi nu dorim ca oamenii să iasă și să cheltuiască banii, noi vrem ca oamenii să stea acasă până va trece criza, însă chiar dacă ei nu lucrează, să poată cumpăra produse alimentare și obiecte de primă necesitate. Instrumentele propuse de guvern ar putea fi eficiente atunci când este vorba despre o simplă recesiune. Cazul nostru însă este altul. Și cu această criză nouă trebuie să luptăm cu mijloace noi.

Scopul actual este de a îngheța economia. Așa cum afirmă unii economiști – „să provocăm coma medicală”. Adică să „adormim” economia pentru ca ea să se poată trezi din nou atunci când va fi în siguranță. Dacă e să privim la măsurile economice de urgență care au fost aprobate de către guvernele statelor din Europa și America de Nord, am putea înțelege că acestea sunt alte instrumente și că Moldova ar trebui să învețe aceste lecții.

În primul rând, trebuie să stopăm plățile inutile. Forța majoră ar trebui să funcționeze pentru alte domenii ca să înghețe plata pentru chirie și ca să rețină executarea altor obligațiuni contractuale. Același lucru ar trebui să fie și cu impozitele. Pentru companiile care nu funcționează nu trebuie să le fie înghețate conturile ori să le fie arestate activele din cauza că nu și-au plătit obligațiunile. Guvernul trebuie să recunoască faptul că bugetul va primi bani când economia „se va trezi” și, respectiv, să rețină plățile ori să întocmească planuri pentru restructurarea lor. Ideea principală în acest sens este următoarea: dacă i-am impune pe toți să plătească datoriile acum, când nu sunt activități economice, companiile pur și simplu se vor destrăma. Acest lucru trebuie evitat.

În al doilea rând, companiile nu pot plăti salarii oamenilor care nu lucrează, însă ele trebuie să aibă posibilitatea de a-și menține personalul în perioada de criză și de restabilire a economiei. Fabricile care nu funcționează nu-și pot susține muncitorii. În același timp, trebuie să recunoaștem că, probabil, lucrătorii vor suferi cel mai mult din cauza acestei crize. Ei nu pot supraviețui fără salariul care este necesar pentru procurarea alimentelor și a obiectelor de primă necesitate, în timp ce stau acasă.

Există mai multe soluții pentru această problemă. SUA, de exemplu, oferă întreprinderilor care au fost afectate împrumuturi bănești directe, cu o dobândă foarte mică, în special pentru achitarea salariilor. O asemenea idee ar fi o soluție bună și pentru Moldova. Guvernul creditează companiile pentru ca acestea să poată achita salariile. Companiile care beneficiază de creditele respective doar în acest scop ar trebui să aibă dreptul la reducerea plăților pentru aceste credite. Astfel, companiile și statul își asumă în mod egal responsabilitatea pentru cetățenii care nu desfășoară o activitate.

Astfel de idei sunt bazate pe activitatea comună și divizarea responsabilității businessului și a statului în această criză. Companiile, guvernul și persoanele particulare din toată lumea vor trebui să se întrunească pentru a găsi asemenea soluții. Scopul acestor soluții ar trebui să fie prevenirea colapsului dezordonat al companiilor sau al unor domenii întregi, care vor deveni în curând insolvabile. Pentru a preveni acest colaps, trebuie să înghețăm economia până în momentul în care vom putea reveni la o viață normală.

David Smith, cofondatorul Smokehouse, președintele Alianței Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Moldova (AIM)

Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

imagine simbol

Gazul se va scumpi în acest an? Prognoza șefului interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban

Directorul interimar al Moldovagaz, companie responsabilă în prezent de livrarea gazelor în regiunea transnistreană, Vadim Ceban, estimează că tariful la gaz în Republica Moldova ar putea crește în acest an. Într-o emisiune la N4, el și-a explicat prognoza prin prețurile ridicate de pe piața europeană, criza din Orientul Mijlociu și ritmul lent de constituire a stocurilor de gaze înainte de iarnă.

„Prețurile la gaz nu scad. Dacă anul trecut achizițiile erau la 27, 28 sau 30 de euro pentru un MWh, acum prețul spot este de 45 de euro pentru un MWh. (…) Asta înseamnă 500 de euro pentru o mie de metri cubi”, a declarat directorul interimar al Moldovagaz.

Vadim Ceban a adăugat că prețurile forward și futures pentru lunile de iarnă rămân aproximativ la același nivel. Din acest motiv, în opinia sa, traderii nu au în prezent suficiente motive să stocheze gaze în depozite, deoarece nu știu care va fi prețul în timpul iernii.

„Nu văd niciun anunț din partea Energocom despre cum injectează gaze naturale în depozite, dacă le cumpără sau nu. Cred că încă așteaptă. Iar pentru iarnă prețurile sunt aceleași și nu există niciun stimulent sau motivație să injectezi gaze la un asemenea preț, fără să știi care va fi prețul în timpul iernii”, a spus Vadim Ceban.

Totodată, el a precizat că problema nu ține doar de acțiunile Energocom. Potrivit lui, compania poate cumpăra și stoca gaze în România, Ucraina sau în alte state din regiune, însă volume mari pot fi asigurate doar de marii traderi și producători.

„Dacă vorbim despre achiziția gazelor, este nevoie de un echilibru rezonabil pentru Republica Moldova și pentru Energocom – atât contracte pe termen lung, cât și achiziții de pe piața spot. Acesta ar trebui să fie modelul”, a conchis Vadim Ceban.

Amintim că, după sistarea livrărilor de gaze rusești către Republica Moldova, țara își asigură necesarul de gaze prin achiziții de pe piețele europene. În prezent, Energocom este responsabilă de procurarea gazelor și constituirea stocurilor pentru sezonul rece, iar orice modificare a tarifului pentru consumatori este aprobată de ANRE.

În iunie, curent, Guvernul Munteanu a aprobat majorarea stocurilor de securitate de gaze naturale pentru malul drept al Republicii Moldova. Volumul minim obligatoriu a crescut, astfel cu aproape 6,5 milioane m³, de la 50 milioane m³ la 56,3 milioane m³ pentru sezonul rece 2026-2027. Noul volum urmează să fie constituit de SA „Energocom” până la 1 octombrie 2026. 

Menționăm că Republica Moldova nu dispune de capacități proprii de stocare a gazelor naturale, iar rezervele strategice sunt păstrate în depozite din România, Ucraina și alte state din Uniunea Europeană și Comunitatea Energetică. Aceste stocuri reprezintă o rezervă de siguranță echivalentă cu aproximativ 10 zile de consum în perioada de iarnă.

Stocurile de securitate sunt diferite de stocurile comerciale și pot fi utilizate doar în situații excepționale, prin decizia autorităților competente. În sezonul rece 2025-2026, stocurile comerciale au fost folosite pentru acoperirea vârfurilor de consum, fără a fi necesară utilizarea rezervelor de securitate.

În prezent, consumatorii casnici plătesc 14,42 lei (cu TVA) pentru un metru cub de gaze naturale. Tariful este în vigoare din 3 februarie, curent, când ANRE a aprobat reducerea prețului cu peste 2 lei pentru un metru cub.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: