Andrei Mardari / NewsMaker

Dacă limba nu-i moldovenească, Vladimir Voronin nu va participa la ședințele Parlamentului: „Protest politic”

Deputatul comunist Vladimir Voronin a transmis pe 17 martie o declarație în Parlament, prin care anunță că nu va mai participa la ședințele plenare ale forului. Drept motiv invocat de ex-președintele Voronin este înlocuirea sintagmei „limba moldovenească” cu sintagma „limba română”.

„În semn de protest față de încălcarea gravă a Constituției țării, comisă de deputații PAS, în ceea ce privește schimbarea denumirii limbii oficiale a statului, prin prezenta declar neparticiparea la lucrările plenare ale Parlamentului Republicii Moldova în semn de protest politic. Posibilitatea încetării protestului va fi luată în considerare după decizia Curții Constituționale”, a declarat Vladimir Voronin.

De menționat că la ședință Parlamentului de astăzi sunt prezenți 53 de deputați ai PAS, opoziția fiind absentă.

Amintim că în toată legislația Republicii Moldova, sintagma „limba română” va lua locul „limbii moldovenești”. Vor fi înlocuite și sintagmele „limba oficială”, „limba de stat” și „limba maternă”. Un proiect care prevede acest lucru a fost votat în a doua lectură, în cadrul ședinței plenare din 16 martie.

ocumentul a fost elaborat de un grup de deputați ai Fracțiunii „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Printre prevederile proiectului mai figurează considerarea desuetudinii textului „funcționând pe baza grafiei latine” din articolul 13 din Constituție.

De asemenea, în termen de 30 de zile de la intrarea legii în vigoare, autoritățile publice cu competență de adoptare, aprobare sau emitere a actelor normative inferioare legii vor opera modificările ce se impun.

Totodată, Sărbătoarea Națională „Limba noastră”, așa cum este denumită în prezent în Hotărârea Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și zilele de odihnă și în Codul muncii, va fi numită „Limba română”.

Potrivit autorilor, condițiile ce au impus adoptarea prezentelor modificări lefislative rezultă, în mod indubitabil, din necesitatea și obligativitatea implementării unor considerente cu valoare constituțională, conținute în actele Înaltei Curți de Jurisdicție Constituțională și care statuează un postulat incontestabil, și anume că limba de stat a Republicii Moldova este limba română.

Proiectul de lege a fost votat în a doua lectură, de 58 de deputați.

De precizat că proiectul de lege a fost votat în prima lectură în cadrul ședinței plenare din 2 martie. Atunci limba română i-a înfierbântat pe socialiști și comuniști. În timpul votului s-au înregistrat îmbrânceli și strigăte.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj NM

Un candidat independent, PSRM și „Democrația Acasă”: cine a câștigat la Orhei, Taraclia și Ruseștii Noi? Rezultate preliminare

Locuitorii municipiului Orhei, ai orașului Taraclia și ai satului Ruseștii Noi din raionul Ialoveni și-au ales, pe 31 mai, primarii, în cel de-al doilea tur de scrutin. În turul al doilea de scrutin este considerat ales candidatul care a obținut cel mai mare număr de voturi. Astfel, potrivit rezultatelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), la Orhei a obținut cele mai multe voturi candidatul independent Ramiz Ansarov, la Taraclia – candidata Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Ecaterina Iacobceac, iar la Ruseștii Noi – candidata partidului „Democrația Acasă”, Diana Nastas.

În municipiul Orhei a câștigat candidatul independent Ramiz Ansarov, care a acumulat 4 681 de voturi, adică 57,88% din sufragii. Candidatul partidului „Liga Oraşelor şi Comunelor” (LOC), Sergiu Aga, a acumulat 3 407 de voturi, ceea ce reprezintă 42,12% din totalul voturilor exprimate.

În orașul Taraclia a câștigat candidata PSRM, Ecaterina Iacobceac. Aceasta a obținut 1 691 de voturi, adică 51,23% din sufragii. Candidatul independent Alexandr Borimecicov a obținut 1 610 voturi, adică 48,77% din sufragii.

În comuna Ruseștii Noi din raionul Ialoveni a câștigat candidata partidului „Democrația Acasă”, Diana Nastas, care a obținut 1 029 de voturi (61,18%). Candidata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Valentina Merla, a obținut 653 de voturi, adică 38,82% din sufragii.

Reprezentanții CEC au menționat că rezultatele au caracter preliminar, urmând să fie confirmate după recepționarea documentelor în original de la organele electorale inferioare.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: