Datorită Moldindconbank și Mastercard familia Țibulschi va petrece un weekend la Disneyland Paris

Visul familiei Liubei Țibulschi, de a petrece un weekend la Disneyland Paris, va deveni realitate, datorită Moldindconbank și Mastercard. Câștigătoarea promoției se va bucura de o călătorie de familie în renumitul parc de distracții, unde pe lângă o sumedenie de privilegii, va avea șansa unică de a deschide porțile Walt Disney Studios din Paris și să fie printre primii oaspeți ai parcului.

Câștigătoarea a fost desemnată prin tragere la sorți, dintre miile de clienți care s-au înregistrat pe platforma priceless.com/micb și au îndeplinit condițiile promoției.

„Când am aflat că sunt deținătoarea premiului mare, am rămas fără cuvinte, chiar mi-au dat lacrimile de bucurie! Emoții enorme am avut timp de câteva zile! Eu am fost la Paris, însă fără familie. Mă gândeam că ar fi frumos să mergem împreună, dar nu era posibil. Acum visul nostru se realizează datorită acestei promoții. Ideea acestei campanii este extraordinară! Nu oricine își permite o călătorie cu familia la Paris. Așa ocazie apare o dată în viață”, s-a destăinuit Liuba Țibulschi.

Potrivit câștigătoarei, condițiile promoției – de efectuat minim 5 tranzacții cu cardul Mastercard de la Moldindconbank, au fost simple.

„Sunt client Moldindconbank de foarte mulți ani. Prefer să fac achitări prin intermediul cardului, mai mult decât cu numerar, pentru că este mult mai comod. În ziua de azi, peste tot putem achita cu cardul”, a menționat deținătoarea premiului mare.

Moldindconbank și Mastercard vor asigura familia câștigătoarei cu tot ce este necesar, pentru a petrece un weekend de vis în parcul de distracții.

„Doamna Țibulschi a demonstrat încă o dată cum comoditatea și siguranța tranzacțiilor vă pot asigura beneficii suplimentare. Câștigătoarei, împreună cu cei trei membri ai familiei sale, le vor fi asigurate toate biletele, dar și transfer de la aeroport la hotel și invers. Se vor bucura de un sejur de 3 zile și 2 nopți, la Hotel New York din Disneyland Paris, vor avea bilete de intrare în parcuri și vouchere pentru cumpărături, în magazinele din Disneyland. Sunt convins că clienții noștri vor aprecia și evenimentul exclusiv, la care vor participa – deschiderea porților parcului, iar copiii vor face cunoștință cu personajele preferate din producțiile Disney. Iar ca să păstreze amintirile acestor momente incredibile, le va fi organizată și o ședință foto în parc”, a povestit Igor Stratan, Director al Departamentului Rețea și Canale alternative de la Moldindconbank.

Pe lângă premiul mare, pe durata a 3 luni, participanții la promoția de la Moldindconbank și Mastercard au primit peste 5 000 de cadouri, printre care căni termo, power-bankuri și rucsacuri.

„La Mastercard, lucrăm zilnic la crearea noilor tehnologii de plăți, care fac viața oamenilor mai ușoară și mai confortabilă. Pentru noi este important ca fiecare deținător al cardurilor noastre să poată face plăți rapid, comod și sigur, în orice loc și prin orice metodă convenabilă. În același timp, suntem convinși că există lucruri care nu pot fi cumpărate cu bani. Emoțiile și experiențele de neuitat sunt de neprețuit. Anume din acest motiv, ne străduim de fiecare dată să facem mai mult, să uimim și să oferim deținătorilor cardurilor noastre ceva special. Felicităm sincer familia Țibulschi și le dorim un sejur de neuitat la Disneyland, iar Mastercard și Moldindconbank vor avea grijă de restul”, a subliniat Irina Untila, Director al Oficiului Mastercard în Moldova.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) „Pentru ce plătim?”. Protest la ANRE împotriva majorării tarifelor la gaz

Zeci de oameni au protestat în fața sediului ANRE, nemulțumiți de majorarea tarifelor la gaz. Acțiunea a avut loc în timp ce erau aprobate noile tarife. Protestatarii au cerut transparență în achizițiile de gaze, au venit cu pancarte și au insistat asupra reducerii tarifelor.

Pensionarii s-au plâns că facturile de 3–4 mii de lei sunt imposibil de achitat cu o pensie de 2 mii de lei: „Câțiva ani am plătit în rate”. Un bărbat cu o pensie de 4 mii de lei spune că iarna cheltuia 3,5 mii de lei pentru încălzire. Participanții și-au amintit că, atunci când Maia Sandu a venit la putere, gazul costa 4,5 lei: „Să fie acum din nou 4,5”.

La protest au participat și lideri ai opoziției. Olesea Stamate a cerut publicarea contractelor de achiziție a gazelor, Vasile Costiuc a solicitat CNA să investigheze situația, iar Dragoș Galbur a criticat salariile conducerii ANRE.

Reprezentanții instituției au avertizat că, în cazul în care tarifele nu vor fi ajustate, furnizorul de gaze ar putea înregistra pierderi semnificative.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Evghenia Guțul/Telegram

Guțul a refuzat să lucreze în Penitenciarul nr. 13? ANP explică de ce a transferat-o la „Rusca” (DOC)

Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) confirmă că avocații Evgheniei Guțul au cerut ca aceasta să rămână în Penitenciarul nr. 13 din Chișinău, însă solicitarea a fost respinsă. Instituția precizează, într-un răspuns pentru NewsMaker, că transferul fostei bașcane la Penitenciarul nr. 7 „Rusca” a fost făcut pentru executarea pedepsei definitive de șapte ani de închisoare. ANP respinge, totodată, acuzațiile potrivit cărora transferul ar fi avut drept scop plasarea acesteia în condiții mai proaste de detenție.

Potrivit ANP, după ce hotărârea de condamnare a devenit definitivă și a fost primită dispoziția de executare, Guțul urma să fie transferată într-un penitenciar corespunzător categoriei și regimului de executare a pedepsei. Legislația prevede că femeile condamnate își execută pedeapsa în penitenciare pentru femei sau în sectoare separate ale penitenciarelor nespecializate.

„Prin urmare, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, persoana condamnată urmează să execute pedeapsa în condițiile prevăzute de legislația execuțional-penală, iar menținerea acesteia în cadrul unei instituții cu statut de izolator de urmărire penală nu poate substitui, ca regulă, procedura legală de trimitere în penitenciar”, se arată în răspunsul pentru NM semnat de directorul ANP, Alexandru Adam.

Administrația Națională a Penitenciarelor a mai explict că există o excepție care permite unei persoane condamnate să rămână într-un izolator de urmărire penală: aceasta poate fi lăsată acolo pentru îndeplinirea lucrărilor de deservire gospodărească, cu acordul lor scris și la decizia șefului izolatorului de urmărire penală, urmând să execute pedeapsa în condițiile regimului corespunzător tipului de penitenciar stabilit.

„În cazul Evgheniei Guțul, aceasta nu a depus o cerere pentru a fi încadrată în câmpul muncii în detașamentul de deservire gospodărească. Prin urmare, nu a existat temei pentru aplicarea acestei excepții și pentru menținerea sa în Penitenciarul nr. 13-Chișinău”, a mai precizat ANP.

ANP respinge acuzațiile privind condițiile de detenție

Administrația Penitenciarelor precizează că, odată ce statutul Evgheniei Guțul s-a schimbat din persoană aflată în arest preventiv în persoană condamnată definitiv, condițiile și regimul de detenție trebuia să corespundă penitenciarului stabilit pentru executarea pedepsei.

Astfel, Guțul a fost transferată din Penitenciarul nr. 13-Chișinău în Penitenciarul nr. 7-Rusca, destinat femeilor, într-un sector de tip semiînchis. Potrivit ANP, transferul a fost efectuat în baza unei liste de repartizare din 22 iulie 2026.

Instituția susține că la Rusca sunt asigurate condiții de detenție conforme legislației: spații de cazare dotate cu mobilier, iluminat și grupuri sanitare, acces la apă potabilă și condiții de igienă. ANP precizează că sunt efectuate periodic lucrări de curățenie și dezinfecție, iar calitatea alimentelor și a apei este verificată de autoritățile din domeniul sănătății publice.

Administrația Națională a Penitenciarelor a respins, totodată, declarațiile potrivit cărora Guțul ar fi fost transferată intenționat la Rusca pentru a fi plasată în condiții mai dificile.

„Afirmațiile potrivit cărora transferul ar fi fost efectuat intenționat pentru a plasa persoana condamnată în condiții de detenție mai dificile nu corespund realității. Transferul a fost determinat de necesitatea executării pedepsei definitive într-o instituție penitenciară corespunzătoare statutului juridic al persoanei condamnate, categoriei și regimului de executare stabilite, precum și de obligația legală a administrației locului de deținere de a asigura trimiterea condamnatului în penitenciar, în condițiile art.196 din Codul de executare. În consecință, transferul Evgheniei Guțul la Penitenciarul nr. 7-Rusca nu a constituit o măsură dispusă în scopul înrăutățirii condițiilor de detenție, ci o măsură aferentă executării pedepsei definitive, realizată în conformitate cu prevederile legislației în vigoare”, a mai precizat ANP.

***

Evghenia Guțul a fost condamnată, în august 2025, la șapte ani de închisoare în dosarul privind finanțarea ilegală a fostului Partid „ȘOR”. În același dosar, Svetlana Popan a primit o pedeapsă de șase ani de detenție pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii.

În mai 2026, Curtea de Apel Centru a menținut sentințele, acestea devenind definitive și executorii. Pe 27 iulie, avocații celor două au contestat hotărârea la Curtea Supremă de Justiție.

Pe 6 august, Administrația Națională a Penitenciarelor a confirmat pentru NewsMaker că Evghenia Guțul a fost transferată în Penitenciarul nr. 7 – Rusca.

În reacție, Sergiu Moraru, avocatul Evgheniei Guțul, a criticat transferul acesteia, într-un comentariu pentru NewsMaker. Apărătorul s-a plâns, totodată, pe condițiile în care este deținută Guțul: „Nu prea sunt condițiile bune deloc, și nu este că cineva ar face intenționat. (…) De exemplu, Penitenciarul Rusca nu este conectat la sistemul de apeduct de la Nistru, dar are apă tehnică. Apa aceia e murdară. Dacă te speli, parcă nu te-ai spălat. Poți să ai impresia că te-ai murdărit. Apa potabilă tot e de o calitate foarte proastă. Sunt anumite lucruri care așa se întâmplă acolo”.

Între timp, Guțul a pierdut funcția de bașcan al Găgăuziei. Asta după ce, pe 17 august, deputații Adunării Populare de la Comrat au declarat vacantă funcția. Totuși, aceștia nu au reușit, deocamdată, să stabilească o dată pentru noi alegeri.

(VIDEO) Gazul mai scump cu 41%/Depozitul din Transnistria nu e Hiroshima/Vodka în Parlament a dus la scandal

Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!
— SIS demontează scenariul unei „bombe” la Cobasna. Ce riscuri există?
— Explozii în apropierea graniței: punctul de trecere Mirnoe-Tabachi, sistat
— ANRE a decis: gazul se scumpește din 1 septembrie
— Gaz mai scump, proteste la sediul ANRE: „Vrem să știm pe ce plătim”
— Scandalul cu vodka: deputată PAS, plângere împotriva unui membru „Democrația Acasă”
Nu uitați să apăsați pe clopoțel pentru a nu rata noile ediții: zilnic, la 15:00 și 19:00, de luni până vineri.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Facebook/Dorin Junghietu

A patra amânare. Linia electrică Vulcănești-Chișinău, care urma să fie lansată pe 27 august, încă nu este gata

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a anunțat, pe 21 august, că darea în exploatare a Liniei electrice Vulcănești-Chișinău este amânată. Potrivit oficialului, la Stația electrică Chișinău, parte a proiectului, a fost identificată o defecțiune la unul dintre transformatoarele de curent. Junghietu a precizat că echipamentul defect a fost returnat la fabrica producătorului din Spania pentru remediere, iar acesta va efectua și verificări suplimentare, care vor dura câteva săptămâni. Menționăm că, potrivit ultimului termen anunțat, Linia electrică urma să fie dată în exploatare pe 27 august, de Ziua Independenței Republicii Moldova.

Junghietu a spus că, pe 21 august, a fost la Stația Electrică Chișinău, parte a proiectului Liniei electrice Vulcănești–Chișinău 400kV, unde a avut o discuție cu contractorul.

„În timpul instalării echipamentului conex a fost identificată o defecțiune la unul dintre transformatoarele de curent. Acesta nu face parte din infrastructura de bază a stației precum sunt autotransformatoarele, sistemele de protecție, automatizare și control, care reprezintă practic nucleul stației, însă asigură conexiunea cu rețeaua de 330 kV și, în lipsa lui, energizarea integrală a liniei și exploatarea comercială a proiectului sunt imposibile. Echipamentul defectuos a fost întors la fabrica producătorului din Spania pentru remedierea defecțiunilor. În timpul dezasamblării, producătorul a decis efectuarea unor verificări suplimentare, care vor dura câteva săptămâni, împreună cu remedierea defecțiunilor”, a comunicat Junghietu.

Potrivit ministrului, din cauza acestor întârzieri, darea în exploatare a Liniei electrice Vulcănești-Chișinău este amânată până la înlăturarea defecțiunilor, desfășurarea tuturor procedurilor de recepție a lucrărilor și testarea echipamentelor.

„Subliniez: nerespectarea angajamentelor asumate și a termenelor pentru darea în exploatare a proiectului comunicate de contractor este inadmisibilă. În același timp, orice problemă tehnică identificată trebuie soluționată cu maximă responsabilitate, în cel mai scurt timp posibil, iar vinovatul să fie sancționat. Am solicitat, deci, contractorului responsabil de lucrările la Stația Electrică Chișinău să accelereze toate acțiunile pentru remedierea defecțiunii și finalizarea testărilor echipamentelor conexe”, a conchis ministrul.

***

Amintim, lucrările de construcție a liniei electrice Vulcănești-Chișinău – numită și „linia independenței energetice” – au început în aprilie 2024 și fac parte din Proiectul de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic, finanțat de Grupul Băncii Mondiale, cu o valoare de 61 de milioane de euro. Linia electrică de 400 kV va avea o lungime de 157 de kilometri și va include peste 500 de piloni și 1.500 de kilometri de conductoare, asigurând o legătură între sud și centru prin traversarea a opt raioane și 35 de localități. În funcție de regimul sistemului electroenergetic, linia va putea asigura tranzitul unui flux de până la 630 MVA de putere, ceea ce ar putea satisface aproximativ 50% din consumul de energie în perioadele de vârf.

În prezent, energia importată din România nu poate fi direcționată direct către Chișinău, ci trece prin stația MGRES, ceea ce creează riscuri pentru aprovizionarea cu electricitate. Noua linie va permite importul direct de electricitate, securizând fluxul energetic și reducând dependența de infrastructura intermediară, potrivit autorităților. 

Linia trebuia să fie finalizată încă la sfârșitul anului 2025, însă darea în exploatare a fost atunci întârziată de condițiile meteo, explica ministrul Energiei Dorin Junghietu. Noul termen a fost luna martie 2026, după care luna mai, 30 iunie și, în cele din urmă, 27 august. Ultimul termen a fost anunțat, în luna iulie, premierul Vasile Tofan, într-un interviu acordat TVR România.

zdg

Plata facturilor la lumină de la Premier Energy: Poșta Moldovei explică cine nu va mai putea achita la ghișee

Facturile la lumină de la Premier Energy pot fi achitate la orice oficiu poștal din Republica Moldova. Excepție fac facturile consumatorilor casnici din orașele Hîncești, Nisporeni și Cantemir, pentru care achitarea prin intermediul oficiilor poștale nu va mai fi disponibilă. Precizările au fost făcute de întreprinderea „Poșta Moldovei” pe 21 august. Potrivit întreprinderii, oficiile din Hîncești, Nisporeni și Cantemir vor continua să încaseze plăți pentru energia electrică aferente altor locuri de consum din țară, însă nu și plățile în baza facturilor consumatorilor casnici din aceste trei localități.

„Poșta Moldovei” a declarat că „facturile pot fi achitate la orice oficiu poștal din țară, cu excepția facturilor pentru energia electrică aferente consumatorilor casnici din orașele Hîncești, Nisporeni și Cantemir, pentru care achitarea prin intermediul oficiilor poștale nu va mai fi disponibilă, conform informației comunicate de Premier Energy”.

În același timp, întreprinderea a precizat că plățile pentru energia electrică pot fi efectuate la toate oficiile Poștei Moldovei, inclusiv la cele din Hîncești, Nisporeni și Cantemir, indiferent de adresa locului de consum. Excepție fac facturile pentru energia electrică ale consumatorilor casnici din aceste trei localități.

***

Menționăm că, într-un aviz, Premier Energy a anunțat consumatorii că, începând cu 24 august 2026, achitarea facturilor pentru energia electrică la oficiile Poșta Moldovei nu va mai fi disponibilă. Totuși, pe 20 august, Premier Energy a declarat pentru NewsMaker că plata va fi retrasă doar în unele oficii ale Poștei Moldovei, fiind vorba despre orașe. Totodată, compania a menționat că această măsură va fi aplicată treptat, în contextul extinderii soluțiilor digitale moderne, precum și al reducerii numărului de achitări efectuate la ghișeele poștale. Detalii AICI.

Больше нет статей для показа
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: