Mediafax

De astăzi, cafenelele și restaurantele își reiau activitatea. Ce reguli trebuie să urmeze vizitatorii

Începând de luni, 15 iunie, instituțiile de alimentație publică își reiau activitatea. Cu toate acestea, în contextul pandemiei de COVID-19, atât administratorii localurilor, cât și vizitatorii vor trebui să respecte mai multe reguli stricte.

Astfel, administratorii cafenelelor, barurilor și restaurantelor vor avea grijă să efectueze dezinfecția utilajului de lucru, a suprafețelor și a spațiilor de depozitare, producere și deservire; vor monitoriza starea de sănătate a angajaților și vor asigura măsurarea temperaturii la începutul fiecărei zi de muncă, vor asigura angajații cu echipament de protecție, vor instala la intrarea în local dezinfectanți de mâini pe bază de alcool; locurile de preluare a comenzilor și casele vor fi dotate cu ecrane de protecție.

Totodată, fiecărui vizitator îi va fi verificată temperatura corpului și se va asigura distanța minimă de 1,5 metri între fiecare persoană, permițându-se aflarea la masă a maximum 4 persoane (excepție fac membrii familiei). După fiecare client se vor dezinfecta mesele, iar spațiile de lucru ale angajaților vor fi dezinfectate la fiecare 2 ore de lucru.

La rândul lor, vizitatorii sunt îndemnați să respecte și ei câteva reguli simple: 
-Păstrați distanța socială de minim 1 m.
-Evitați aglomerațiile
-Respectați eticheta tusei
-Spălați și dezinfectați mâinile cât mai des posibil
-Purtați mască

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale a lansat și un mesaj pentru vizitatori:

„Vă îndemnăm să respectați măsurile de protecție pentru a preveni răspândirea infecției COVID-19. De comportamentul nostru depinde evoluția pandemiei de mai departe. Împreună putem salva vieți”, se arată în acesta.

Amintim că, potrivit legii, nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a pus în pericol sănătatea publică se pedepsește cu amendă de la 22 500 lei la 25 000 de lei aplicată persoanei fizice, și de la 50 000 lei la 75 000 lei aplicată persoanei juridice.

https://www.facebook.com/protectiesocialamoldova/photos/a.238238852896720/3003570093030235/?type=3&theater

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

FLYONE a înregistrat 3 aeronave noi și bate un nou record

FLYONE, liderul incontestabil al aviației din Republica Moldova, continuă să-și consolideze poziția pe piață și stabilește un nou record prin extinderea cu trei aeronave de ultimă generație – două Airbus A320 și un Airbus A321, parte din cele șase unități noi planificate pentru anul 2025, ajung pina la un numar de 20 aeronave operate de tot grupul FLYONE. 

Evenimentul a avut loc pe platforma Aeroportului Internațional Chișinău, în prezența Directorului General FLYONE, domnul Mircea Maleca.

„Această extindere nu este doar o investiție. Este o declarație fermă: FLYONE crește, evoluează și oferă mai mult. Ne angajăm să oferim siguranță, eficiență și excelență în serviciile oferite pasagerilor noștri,” a declarat Mircea Maleca.

Noile aeronave impresionează nu doar prin performanță, ci și printr-o livree complet reînnoită – un design modern, îndrăzneț și ușor de recunoscut, care reflectă spiritul ambițios și în continuă dezvoltare al companiei.Pe 15 iulie, FLYONE a „botezat” oficial primele trei aeronave din cele șase comandate pentru acest an. Dotate cu tehnologie de ultimă oră, aceste avioane oferă confort sporit, performanță operațională optimizată și eficiență energetică. Ele reflectă direcția clară a companiei: inovație tehnologică, sustenabilitate și expansiune responsabilă.

Investiția face parte dintr-o strategie coerentă de dezvoltare sustenabilă – noile aeronave contribuie la reducerea impactului asupra mediului și la atingerea obiectivelor ecologice stabilite de companie.

Cu această extindere, FLYONE își întărește titlul de companie cu cea mai mare flotă aeriană din Republica Moldova, iar în lunile ce urmează, va lansa noi rute, va crește frecvențele existente și va livra o rețea de zboruri fără precedent.

Fiți cu ochii pe FLYONE. Cea mai mare flotă. Cea mai ambițioasă strategie. Cea mai extinsă rețea.

Despre FLYONE

FLYONE (www.flyone.eu) a fost lansată în 2016 și a devenit cea mai mare companie aeriană din Moldova. FLYONE ARMENIA a fost lansată în 2021 și a devenit compania aeriană nr. 1 din Armenia în 2022.
În 2022, compania a devenit membră a Asociației Internaționale de Transport Aerian (IATA).
În decembrie 2022, FLYONE Airlines SRL a primit certificatul de operator aerian emis de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) și licența emisă de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
În 2023, compania a reînnoit certificarea IOSA – cel mai înalt standard de siguranță în managementul operațional – și a atins 2 milioane de pasageri, lansând 14 rute noi și extinzând flota cu 3 aeronave.
În 2024, FLYONE a lansat două noi destinații: Praga și Manchester, răspunzând cererii în creștere și atingând un record de 2,4 milioane de pasageri.

FLYONE este cea mai dinamică companie aeriană din Republica Moldova, cu o rețea de destinații în continuă extindere și o flotă modernizată. Printre cele 41 de zboruri regulate și charter, FLYONE leagă Chișinăul de destinații populare precum: Napoli, Stuttgart, Torino, Palma de Mallorca, Lyon, Bremen, Copenhaga, Alicante, Manchester, Praga, Dubai, Bologna, Roma, Milano, Berlin, Tbilisi, München, Larnaca, Frankfurt, Tel Aviv, Luton, Stansted, Parma, Verona, Dublin, Lisabona, Paris, Istanbul, Erevan, Bruxelles, Düsseldorf, Nisa, Amsterdam, Barcelona, Tirana, Tunisia, Antalya, Heraklion, Sharm El-Sheikh, Tivat și Hurghada.Pentru mai multe informații, vizitați site-ul oficial: www.flyone.eu

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: