Imagine simbol/nordnews.md

De astăzi, locuitorii Republicii Moldova achită cu peste 3 lei mai puțin pentru gaz

De astăzi, locuitorii Republicii Moldova vor achita cu peste 3 lei mai puțin pentru un metru cub de gaze consumate. Se întâmplă după ce decizia Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) privind micșorarea tarifului a fost publicată în Monitorul Oficial, din 23 februarie.  

Amintim că ANRE a decis, în ședința din 21 februarie, să scadă tariful la 13,39 lei/m3 (fără TVA), ceea ce înseamnă că în facturi prețul pentru un metru cub de gaze naturale va fi de 14,47 lei, cu TVA inclus.

Potrivit deputatului PAS Radu Marian de această micșorarea a prețului vor beneficia aproximativ 374 mii consumatori care sunt în categoriile primare de compensații (au deja un tarif mai mic decât cel aprobat azi), precum și cei care nu s-au înscris în programul de compensații.

Până acum, consumatorii casnici achitau un preț de 16,73 lei (fără TVA) pentru un metru cub de gaze naturale consumate sau 18,07, cu TVA inclus.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Eric Vryn/Getty Images

Inundații în Texas: cel puțin 24 de persoane au murit; peste 20 de copii sunt dați dispăruți

În partea centrală a statului Texas, SUA, pe 4 iulie, a avut loc o inundație majoră cauzată de o ploaie torențială. Potrivit BBC, cel puțin 24 de persoane au murit, iar alte 25 sunt date dispărute. Conform informațiilor din presă, au dispărut aproximativ 23 de persoane dintr-o tabără creștină de vară pentru fete, Camp Mystic, situată în această zonă. Salvatorii au reușit să evacueze 237 de persoane.

„Râul Guadalupe din Hunt continuă să crească rapid și a atins a doua cea mai mare cotă din întreaga istorie a măsurătorilor, depășind nivelul inundațiilor din 1987”, au anunțat despre inundații reprezentanții Serviciului Național de Meteorologie al SUA.

Guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, a numit evenimentul o catastrofă și a semnat o declarație de urgență, oferind salvatorilor acces la toate resursele necesare. Guvernatorul a promis, de asemenea, că căutările persoanelor dispărute vor continua neîntrerupt. Pentru salvarea și evacuarea locuitorilor, în stat au fost implicate elicoptere și vehicule militare tactice. În total, serviciile de urgență au salvat 237 de persoane.

Președintele SUA, Donald Trump, a numit inundațiile „șocante și îngrozitoare”. În tot statul, evenimentele festive dedicate Zilei Independenței de 4 iulie au fost anulate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: