unica.md

De ce durata deconectările de lumină din Transnistria a fost extinsă? Krasnoselski: „Producția nu acoperă consumul”

Liderul nerecunoscut al regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski, declară că durata deconectările programate de curent electric din 4 ianuarie este mai lungă decât cea a întreruperilor din urmă cu o zi pentru a asigura stabilitatea sistemului energetic local. Potrivit lui, chiar și în condițiile unor pauze de doar o oră, precum cele care au avut loc în ajun, consumul de energie electrică este mai mare decât producția, fiind nevoie de prelungirea deconectărilor. El a mai menționat că deconectări la energia electrică vor avea loc inclusiv pe 5 ianuarie, urmând ca acestea să dureze patru ore. Precizările au fost făcute pe canalul său de Telegram.

Prima testare a mecanismului de întreruperi programate, efectuat cu o zi înainte, a arătat că pauzele de o oră nu sunt suficiente pentru a asigura stabilitatea sistemului de alimentare cu energie electrică. Producția nu acoperă consumul, care a crescut brusc. MGRES produce 150 MW de energie electrică pe oră, dintre care 20 MW sunt folosiți pentru nevoile proprii ale stației. Hidrocentrala Dubăsari produce 24 MW. Astfel, consumatorii pot conta pe un maxim de 154 MW de energie electrică, în timp ce consumul 219 MW pe oră. (…) Durata întreruperilor de energie trebuie mărită. Astăzi acestea sunt de trei ore. Specialiștii insistă ca, începând de mâine, pauzele în furnizarea energiei electrice, să fie extinse până la patru ore”, a declarat Vadim Krasnoselski.

El a mai menționat că, în data de 5 ianuarie, întreruperile de curent electric de patru ore vor începe de dimineață, la 08:00.

Aceasta înseamnă că unele sectoare rezidențiale vor rămâne fără electricitate între orele 8:00 și 12:00, alte zone între 12:00 și 16:00, al treilea grup între 16:00 și 20:00, iar al patrulea – de la ora 20:00 până la miezul nopții. Guvernul va publica programul detaliat și orarul întreruperilor”, a adăugat Krasnoselski.

Precizăm că deconectările programate de energie electrică din regiunea transnistreană au început pe 3 ianuarie, când mai multe localități au rămas fără lumină timp de o oră. Pe 4 ianuarie deconectările continuă, durata lor fiind extinsă la trei ore.

Întreruperile de curent electric au loc în contextul crizei energetice din regiunea transnistreană.

Pe 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit tranzitul gazului rusesc prin sistemul său de transport de gaze. S-a întâmplat odată cu expirarea contractului de tranzit, care nu a fost prelungit din cauza invaziei Federației Ruse.

Concernul rusesc Gazprom livra gaze naturale prin Ucraina inclusiv către Moldovagaz, iar toate volumele erau direcționate în regiunea transnistreană. Chișinăul a purtat discuții cu conducerea companiei despre continuarea furnizării gazului pe ruta transbalcanică, însă aceasta a refuzat. Într-un final, în pofida angajamentelor contractuale, Gazprom a oprit livrările destinate regiunii transnistrene din 1 ianuarie, invocând neachitarea unei pretinse datorii care nu a fost confirmată în urma efecturăii unui audit internaționat.

Din volumele de gaz rusesc era acoperit necesarul de consum al regiunii transnistrene și era produsă energie electrică pentru ambele maluri ale Nistrului. 

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Doi polițiști din Fălești au folosit armele pentru a opri un motociclist care se deplasa cu viteză? Explicația IGP

Inspectoratul General al Poliției (IGP) a venit duminică, 7 iulie, cu o reacție după ce în mediul online au fost publicate imagini în care doi polițiști încearcă să oprească doi motocicliști care se deplasau cu viteză excesivă, folosind armele din dotare, iar unul dintre aceștia a îndreptat pistolul spre unul dintre conducătorii vehiculelor. Instituția a precizat că oamenii legii au utilizat armele fără executarea focurilor, după ce motocicliștii ar fi ignorat de două ori solicitările de a opri, însă nici ulterior nu s-au conformat și au părăsit locul într-o direcție necunoscută.

Conform IGP, incidentul a avut loc pe 7 iunie, în satul Sărata Veche, raionul Fălești. În acea zi, oamenii legii au fost sesizați despre un accident rutier, în care șoferul implicat a părăsit locul faptei.

În timpul documentării cazului, polițiștii au observat două motociclete care circulau în repetate rânduri cu viteză excesivă și fără plăcuțe de înmatriculare, punând în pericol siguranța traficului rutier. Anterior, autoritățile ar fi primit mai multe sesizări privind deplasarea acestora cu încălcarea regulilor de circulație.

În timpul intervenției, conducătorii motocicletelor au fost somați repetat să oprească, însă aceștia nu s-au conformat indicațiilor și somațiilor polițistului și și-au continuat deplasarea. În contextul în care motocicliștii au ales să treacă a treia oară cu viteză excesivă, ignorând solicitările poliției, pentru a asigura oprirea acestora, polițistul a utilizat arma din dotare, aceasta fiind asigurată, fără executarea focurilor și fără punerea în pericol a integrității persoanelor. Conducătorii motocicletelor nu s-au conformat indicațiilor nici de această dată, continuându-și deplasarea și părăsind locul într-o direcție necunoscută”, a spus IGP.

Potrivit oamenilor legii, pe 1 iulie, aceleași persoane au fost implicate într-o cursă între motociclete, soldată cu un accident rutier pe un drum din extravilanul satului Sărata Veche. În urma coliziunii frontale, trei pasageri au suferit traumatisme, printre care și minori, fiind internați în spital pentru îngrijiri medicale.

Verificările au stabilit că conducătorii motocicletelor nu dețin permis de conducere, iar pe caz a fost inițiată o cauză penală.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: