Aeroportul Chișinău

Deputată PAS, despre criza de kerosen din cauza Lukoil: „Avioanele se pot aproviziona și în alt stat”

Deputata PAS Ana Calinici nu vede un risc de întrerupere a aprovizionării cu kerosen pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău, întrucât, spune ea, aeronavele se pot alimenta și în alte state. Parlamentara a precizat că, în prezent, Guvernul poartă negocieri cu Lukoil pentru preluarea infrastructurii de alimentare, în contextul sancțiunilor americane care vor intra în vigoare peste zece zile.

„Cu privire la kerosen, avioanele circulă permanent, deci ele pot să se aprovizioneze și în alt stat, în alt aeroport. Cred ca nu este un risc de lipsă de aprovizionare cu combustibil a avioanelor, pentru că ele mereu circulă și sunt și alte stații de unde se pot aproviziona. E chestiune despre noi, ca stat, să ieșim din această criză, să găsim o soluție. S-a înaintat oferta, se așteaptă cu pași destul de urgenți să se reacționeze la această ofertă”, a precizat Ana Calinici la TVR Moldova.

Reamintim că Statele Unite ale Americii au inclus, pe 22 octombrie, pe lista lor neagră de sancțiuni, două cele mai mari companii petroliere ruse – „Rosneft” și „Lukoil” – precum și aproximativ 50 de filiale ale acestora. Ministrul de finanțe al SUA, Scott Bessent, a declarat că cele două companii „finanțează mașinăria de război a Kremlinului”. Sancțiuni similare împotriva celor două companii petroliere ruse au fost introduse cu o săptămână mai devreme și de către Marea Britanie.

Pe 5 noiembrie, Guvernul a anunțat că identifică soluții pentru asigurarea alimentării cu combustibil a Aeroportului Internațional Chișinău „Eugen Doga”, după sancțiunile SUA. Premierul Alexandru Munteanu a precizat că este nevoie de o soluție rezonabilă care să garanteze securitatea și funcționarea aeroportului, considerat „poarta țării”.

Pe 10 noiembrie, ministrul Energiei, Dorin Junghietu a confirmat că statul a demarat negocierile cu Lukoil-Moldova pentru preluarea infrastructurii de alimentare cu kerosen a Aeroportului Chișinău. Oficialul a precizat că autoritățile au realizat deja o serie de acțiuni pentru transferul acestei infrastructuri în proprietatea statului, iar acum responsabilitatea revine companiei ruse, care trebuie să finalizeze procedurile „în regim urgent”.

Precizăm că Lukoil deține aproximativ 110 benzinării din cele circa 570 din Moldova, fiind un agent economic de mare anvergură și un jucător important pentru economia națională, potrivit ministrului Infrastructurii, Vladimir Bolea. Mai mult, compania este singurul importator și vânzător de produse petroliere pentru Aeroportul Chișinău și deține infrastructura de depozitare și încărcare a avioanelor pe teritoriul aeroportului”.

De menționat că sancțiunile SUA vor intra în vigoare pe data de 21 noiembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Anastasia Vlasova / Getty Images: foto simbol

Trei copii, o femeie și un preot. Cinci morți, anunțați după noi atacuri ale Rusiei în Ucraina

Cinci persoane, printre care o femeie, trei copii și un preot, au murit în Ucraina în urma atacurilor Rusiei. Informațiile au fost comunicate de autoritățile ucrainene, care au raportat atacuri asupra regiunilor Kiev și Herson.

În seara zilei de sâmbătă, șeful administrației militare regionale Kiev, Timur Tkacenko, a anunțat că, în urma unui atac al Rusiei, au murit o mamă și doi copii mici – o fetiță și un băiețel – în raionul Fastiv, regiunea Kiev. În același raion au fost avariate case de locuit private și un automobil. Într-una dintre case a izbucnit un incendiu. Tot în raionul Fastiv a fost avariată o întreprindere. Pe teritoriul acesteia a izbucnit un incendiu.

Tot în seara zilei de sâmbătă, Tkacenko a anunțat că, în raionul Vîșhorod, regiunea Kiev, în urma atacului Rusiei, au fost rănite două persoane – o mamă și copilul acesteia. În dimineața zilei de duminică, Tkacenko a anunțat că copilul a murit la spital.

„Astfel, numărul persoanelor decedate în regiunea Kiev a ajuns la patru – trei copii și o femeie”, a declarat Tkacenko. El a adăugat că regiunea Kiev a fost ținta atacurilor timp de mai bine de 24 de ore. În acest interval, în cinci raioane ale regiunii au fost avariate 31 de obiective.

Tot pe 20 septembrie, șeful administrației militare regionale Herson, Aleksandr Prokudin, a raportat că, în ajun, forțele ruse au atacat cu o dronă o mănăstire din satul Cervonîi Maiak. În urma atacului, un preot în vârstă de 71 de ani a murit. De asemenea, au fost răniți alți patru preoți, cu vârste de 51, 53, 51 și 31 de ani. „Potrivit informațiilor preliminare, aceștia au suferit traumatisme provocate de explozie”, a menționat Prokudin.

Potrivit Forțelor Aeriene ale Forțelor Armate ale Ucrainei, începând cu seara zilei de sâmbătă și până duminică dimineața, forțele ruse au atacat țara cu 138 de drone. Până la ora 08:00, apărarea antiaeriană a Ucrainei a doborât sau neutralizat 101 dintre acestea. Au fost înregistrate lovituri în 17 locații, precum și căderi ale dronelor doborâte (resturi) în alte 5 locații. Ministerul rus al Apărării a raportat că, noaptea trecută, forțele armate ale Federației Ruse au lansat atacuri cu drone asupra „centrelor logistice, depozitelor și porturilor din Ucraina, precum și asupra navelor implicate în interesele Forțelor Armate ale Ucrainei”.

***

Amintim că, de cealaltă parte, primarul Moscovei a raportat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Ucraina a efectuat „cel mai masiv atac cu drone asupra Moscovei”. Potrivit acestuia, începând de sâmbătă, forțele ruse de apărare antiaeriană au doborât peste 1 600 de drone, dintre care 450 se îndreptau spre Moscova. Sobianin a spus că a fost avariat și un obiect de pe teritoriul rafinăriei de petrol din Moscova. El a calificat atacul drept „fără precedent”, adăugând că „a fost planificat cu scopul de a perturba alegerile”. În total, trei persoane au murit – doi bărbați și o femeie. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a confirmat atacul. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: