Andrei Mardari / NewsMaker

Deputații comuniști și socialiști cer Procuraturii să îl investigheze pe Andrei Spînu. Vicepremierul le recomandă un autodenunț

Deputații fracțiunii Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) cer Procuraturii Generale să verifice dacă ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, vicepremierul Andrei Spînu, și-a exercitat atribuțiile de serviciu în cadrul legal în procesul de negociere a contractului de achiziție a gazului natural. În replică, oficialul le-a recomandat parlamentarilor să facă la rândul lor un autodenunț la Procuratură.

În cadrul unui briefing susținut în data de 25 ianuarie, parlamentarii BCS Oleg Reidman, Vlad Bătrîncea, Vasile Bolea și Radu Burduja l-au acuzat pe vicepremierul Andrei Spînu că și-ar fi depășit atribuțiile de serviciu, ceea ce a dus la un preț mare de cumpărare a gazului și creșterea tarifelor pentru consumatorii finali.

În denunțul adresat Procuraturii Generale, deputații BCS solicită aprecierea juridică a „acțiunilor sau inacțiunilor” lui Andrei Spînu. De asemenea, solicită Procuraturii să stabilească dacă atât Spînu, cât și alți factori de decizie din Guvern, și-au depășit atribuțiile de serviciu: „Să ne spună Procuratura dacă domnul Spînu a fost sau nu mandatat pentru negocierea cu Gazprom. Acest lucru trebuie să fie documentat în procesele verbale de audiere a martorilor”, a spus deputatul BCS, Vasile Bolea.

De asemenea, deputații BCS cer investigarea legalității procedurii de alocare a celor 1,7 miliarde de lei din bugetul de stat pentru capitalizarea Energocom, dar și condițiile de procurare a gazului din surse alternative.

Replica lui Andrei Spînu nu a întârziat. Acesta le-a recomandat deputaților BCS să facă un autodenunț la Procuratură.

Am văzut că Blocul Socialiștilor și Comuniștilor au început să își facă griji referitor la situația de pe piața gazelor. Recomand dlui Reidman și întregului Bloc Socialist și Comunist să facă, toți în grup, un autodenunț la procuratură pe următoarele fapte:

1. Să explice procuraturii cum au reușit să aducă compania MoldovaGaz la datorii de sute de milioane;
2. Să explice cum au negociat și semnat contractul la gaze din 2006 și anexele acestui contract;
3. Să explice cum Guvernul lor din 2019 a inclus în protocolul comisiei mixte recunoașterea datoriilor din stânga Nistrului;
4. Să explice cum au acceptat datoria față de Factoring Finance, inclusiv penalități, de peste 270 mln. USD;
5. Să explice cum au cedat cote părți din compania MoldovaGaz către Gazprom?;
6. Să explice cum au furat, prin reprezentanții statului și interpuși, MoldovaGaz și s-au îmbogățit pe parcursul anilor;
7. Să explice ei neglijența în serviciu timp de 30 de ani de când au fost în diferite funcții de conducere: de ce nu avem stocuri de gaze, de ce nu avem interconectare energetică, de ce nu avem surse alternative?;

În final, eu pot doar să le ofer câțiva juriști care să îi ajute să scrie acel autodenunț. Iar oamenilor, le promit că vom duce auditul datoriilor la bun sfârșit și vom prezenta toate concluziile referitor la aceste subiecte. Țara trebuie să își cunoască „eroii” vremurilor din trecut”, a replicat Spînu.

Amintim că, pe 24 ianuarie, deputații BCS au sesizat Curtea Constituțională cu privire la declararea stării de urgență în R. Moldova, din cauza crizei pe piața gazelor naturale.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

După Moscova, la Minsk: Igor Dodon s-a întâlnit cu Lukașenko. Liderul PSRM vrea „relansarea legăturilor” cu Belarus

După vizita în Rusia, liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a anunțat, pe 12 iulie, că s-a întâlnit la Minsk, capitala Belarusului, cu președintele Aleksandr Lukașenko. Potrivit lui Dodon, cei doi au discutat „cooperarea comercial-economică dintre țările noastre“. Fostul președinte l-a descris pe liderul de la Minsk drept „un prieten al Moldovei” și „un adevărat gospodar care acționează în interesul poporului său”.

Într-o postare pe rețelele sociale, Igor Dodon a declarat că există „potențial considerabil pentru relansarea legăturilor dintre R. Moldova și Belarus, în special în domeniile agriculturii, industriei farmaceutice și celei ușoare”.

Astăzi, la Minsk, am avut o întrevedere de lucru cu Președintele Republicii Belarus, Aleksandr Grigorievici Lukașenko – un prieten al Moldovei, un adevărat gospodar, care întotdeauna gândește și acționează în interesul poporului său. După alegerile parlamentare din Moldova, ne vom concentra asupra următoarelor obiective: eliminarea barierelor din calea comerțului reciproc și stabilirea unei logistici durabile; intensificarea activității comisiei interguvernamentale moldo-belaruse; relansarea și dezvoltarea cooperării în cadrul CSI și UEEA; organizarea de forumuri de afaceri și extinderea dialogului între camerele de comerț și industrie; realizarea de proiecte comune, inclusiv crearea unui agrohub modern în Moldova cu participarea companiilor belaruse; studierea și aplicarea experienței belaruse în industrie – pentru noi, acest lucru este deosebit de important pe fondul procesului de dezindustrializare prin care trece Moldova în ultimii ani”, a scris Dodon în postarea sa.

La scurt timp, detalii suplimentare despre întâlnire au fost oferite de serviciul de presă al președintelui Belarusului. În comunicatul oficial se menționează că Lukașenko l-a salutat pe Dodon cu expresia: „Ești viu!”, la care acesta a răspuns: „Nu vor avea parte de asta.”

„Sunteți rupți de noi din cauza războiului, din păcate. Logistica s-a complicat. Dar lumea e mică. Nu există situații fără ieșire. Așadar, dacă conducerea Moldovei, dacă poporul Moldovei va dori să revină la colaborarea noastră și să o dezvolte, să știți că pentru noi nu sunteți un străin acolo. Suntem gata, prin dumneavoastră – dacă veți fi de acord –, să oferim sprijin și să refacem tot ce s-a pierdut în acești ani”, a declarat Lukașenko.

Amintim că în ultima perioadă a fost de mai multe ori în Rusia. Pe 10 iulie, acesta a anunțat că a avut o întrevedere cu vicepremierul Guvernului Federației Ruse, Alexandr Novak, la Moscova. Liderul PSRM a menționat că a discutat cu oficialul rus despre reluarea livrărilor de gaze naturale rusești către țara noastră, după alegerile parlamentare din 28 septembrie și ulterioara „schimbare a puterii”. Potrivit imaginilor publicate de socialist, la discuții au mai participat președinta Partidului Republican „Inima Moldovei”, Irina Vlah, și liderul Partidului „Viitorul Moldovei”, Vasile Tarlev.

La sfârșitul lunii iunie, Igor Dodon, Irina Vlah și Vasile Tarlev, alături de comunista Diana Caraman și socialista Zinaida Greceanîi, s-au aflat la un forum economic internațional în Sankt-Petersburg, Rusia. În marja evenimentului, politicienii s-au întâlnit cu ministrul adjunct al Energiei, Pavel Sorokin. Potrivit lui Dodon, în cadrul întrevederii s-a discutat despre „cooperarea bilaterală în domeniul energetic” și „revenirea la achizițiile directe de energie”.

Gazul este unul din principalele subiecte cu care opoziția pro-rusă a atacat formațiunea de guvernământ pro-europeană PAS, mai ales după începerea crizei energetice provocate de invazia rusă la scară largă asupra Ucrainei. Asta deși, în 2022, concernul rus Gazprom a majorat semnificativ prețurile pentru gazul destinat Republicii Moldova, iar ulterior a restrâns cantitățile livrate. Astfel, autoritățile țării au început să diversifice sursele de aprovizionare cu gaz, apelând la piețele europene.

Actualmente, Partidul „Inima Moldovei” și Partidul „Viitorul Moldovei” sunt formațiuni extraparlamentare, iar PSRM se află în opoziție și nu sunt factori de decizie.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: