Посольство России в Республике Молдова

Diplomat rus de la Chișinău, declarat „persona non grata”, după ce Moscova a organizat alegeri în Transnistria

Ambasadorul Federației Ruse, Oleg Vasnețov, a fost convocat astăzi, 19 martie, la Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Diplomația de la Chișinău și-a exprimat nota de protest, după ce Moscova a organizat alegerile prezidențiale din Rusia pe teritoriul regiunii transnistrene al Republicii Moldova, contrar poziției autorităților moldovenești.

„Ambasadorului Federației Ruse i-a fost înmânată nota prin care un colaborator al Ambasadei a fost declarat persoană indezirabilă (non grata) pe teritoriul Republicii Moldova și urmează să părăsească țara”, anunță MAE.

Amintim că Federația Rusă a organizat alegerile în regiunea transnistreană pe 17 martie, fără acordul Chișinăului. Autoritățile constituționale din Moldova, SUA, România și Marea Britanie au criticat Rusia, acuzând-o că încalcă, astfel, integritatea teritorială și suveranitatea țării noastre. În cadrul scrutinului, potrivit presei locale, au participat peste 46 de mii de oameni. Aproape 45 de mii din ei, adică 97%, au votat pentru Vladimir Putin. Rezultatele alegerilor din 17 martie indică cea mai mică prezență la vot la prezidențiale organizate de Rusia în stânga Nistrului, din ultimii 18 ani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Eric Vryn/Getty Images

Inundații în Texas: cel puțin 24 de persoane au murit; peste 20 de copii sunt dați dispăruți

În partea centrală a statului Texas, SUA, pe 4 iulie, a avut loc o inundație majoră cauzată de o ploaie torențială. Potrivit BBC, cel puțin 24 de persoane au murit, iar alte 25 sunt date dispărute. Conform informațiilor din presă, au dispărut aproximativ 23 de persoane dintr-o tabără creștină de vară pentru fete, Camp Mystic, situată în această zonă. Salvatorii au reușit să evacueze 237 de persoane.

„Râul Guadalupe din Hunt continuă să crească rapid și a atins a doua cea mai mare cotă din întreaga istorie a măsurătorilor, depășind nivelul inundațiilor din 1987”, au anunțat despre inundații reprezentanții Serviciului Național de Meteorologie al SUA.

Guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, a numit evenimentul o catastrofă și a semnat o declarație de urgență, oferind salvatorilor acces la toate resursele necesare. Guvernatorul a promis, de asemenea, că căutările persoanelor dispărute vor continua neîntrerupt. Pentru salvarea și evacuarea locuitorilor, în stat au fost implicate elicoptere și vehicule militare tactice. În total, serviciile de urgență au salvat 237 de persoane.

Președintele SUA, Donald Trump, a numit inundațiile „șocante și îngrozitoare”. În tot statul, evenimentele festive dedicate Zilei Independenței de 4 iulie au fost anulate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: