zdg.md

DOC Termoelectrica va utiliza 5 000 de tone de păcură din rezerva de stat. Motivul

Întreprinderea Termoelectrica va utiliza 5 000 de tone de păcură din rezerva de stat pentru a produce agent termic și energie electrică. Un proiect de lege care prevede acest lucru va fi examinat de Cabinetul de miniștri în ședința din 24 aprilie. Inițiativa a fost elaborată de Ministerul Energiei. 

Potrivit notei informative a proiectului de lege, rezerva de stat de păcură urma să fie depozitată în cele patru rezervoare ale Termoelectrica. Cu toate acestea, doar rezervoarele nr. 1 și nr. 4 sunt în stare funcțională, iar întregul volum de păcură a fost depozitat în ele. Cantitatea depășește norma cu 10%.

„Această situație pune în pericol buna funcționare a rezervoarelor, iar în eventualitatea unei defecțiuni, există posibilitatea ca întreaga cantitate de păcură din
rezerva de stat să fie pierdută, implicând atât riscuri de poluare a mediului, cât și pierderi financiare semnificative”, se arată în document.

Astfel, se menționează în nota informativă, că în urma unei ședințe cu prim-ministrul Dorin Recean, din 11 martie, s-a decis arderea a 5 000 de tone de păcură din rezerva de stat. Termoelectrica va utiliza păcura eliberată din rezervele de stat pentru producerea agentului termic și a energiei electrice, iar Agenția Națională de Reglementareîn Energetică, la ajustarea/actualizarea tarifelor pentru anul 2024, va lua în calculcontravaloarea acesteia.

Proiectul de lege va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial. Ulterior, Termoelectrica va trebui să returneze 102,4 milioane de lei la bugetul de stat pentru păcura uzată în termen de 12 luni.

Precizăm că, anterior, directorul interimar al Termoelectrica, Iurie Razlovan, a declarat că societatea nu va trece complet la păcură, ci aceasta va fi utilizată într-un amestec 50/50 cu gaze naturale. „Acest lucru îmbunătățește semnificativ calitatea arderii și reduce emisiile în comparație cu arderea doar a păcurii”, a spus Razlovan.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Premierul Tofan, mesaj pentru investitorii din România: „La Chișinău aveți un Guvern pro-business”

Premierul Vasile Tofan îndeamnă companiile românești să își extindă investițiile în Republica Moldova. Mesajul a fost transmis la o masă rotundă organizată în cadrul Moldova Business Week 2026, la care au participat peste 60 de reprezentanți ai companiilor din România, potrivit unui comunicat al Guvernului.

„La Chișinău aveți un Guvern pro-business. Vom fi un partener al investitorilor și ne dorim ca astfel de întâlniri să se transforme în cât mai multe companii care aleg să investească și să se dezvolte în Moldova”, a spus prim-ministrul.

În cadrul discuțiilor, șeful Guvernului de la Chișinău a trecut în revistă avantajele pentru investitori, între care: impozitul de 12% pe profit și cota de 0% pentru profitul reinvestit în cazul companiilor cu venituri de până la 200 de milioane de lei. Totodată, Guvernul anunță că își propune să continue reducerea birocrației și simplificarea interacțiunii companiilor cu statul.

Premierul a vorbit și despre recunoașterea certificărilor profesionale obținute în Uniunea Europeană, una dintre dificultățile discutate cu investitorii. „Dacă ai un certificat în UE, inclusiv în România, intenția noastră este să îl echivalăm. Ca direcție, viziunea noastră este ca ceea ce este autorizat în UE să fie recunoscut și în Moldova”, a mai declarat premierul conform comunicatului citat.

Premierul a încurajat, de asemenea, fondurile de investiții cu prezență regională, inclusiv cele care operează din România, să includă Republica Moldova în destinațiile lor investiționale.

Potrivit datelor oficiale, România este principalul partener comercial al Republicii Moldova. Comerțul bilateral cu mărfuri se ridică la circa 3,16 miliarde de euro, iar România este piața de desfacere pentru 29% din exporturile moldovenești. Investițiile românești în Republica Moldova sunt estimate la 442 de milioane de euro, iar în țara noastră activează peste 1.700 de companii cu capital românesc.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: