Andrei Mardari / NewsMaker

Dodon sfidează legea? „Personal, voi purta panglica Sf. Gheorghe de 9 mai”

Fostul președinte al țării Igor Dodon anunță că va purta panglica sfântul Gheorghe, simbol interzis prin lege, la marșul organizat de 9 mai, în acest an. Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) susține că instanța de judecată i-ar fi dat anterior câștig de cauză, după ce a fost amendat pentru purtarea panglicii bicolore.

„Știu că au apărut întrebări referitoare la lenta sf. Gheorghe, la amenzi. Noi cunoaștem care este legislația, noi cunoaștem care este decizia Curții Constituționale, care a spus că în semn de comemorare purtarea acestei lenți nu este interzisă. De aceea, în ziua de 9 mai eu personal o să ies cu această panglică în centrul capitalei. Știu că mulți au fost dați în judecată, au avut procese verbale, și eu am avut, dar instanța de judecată ne-a dat dreptate nouă și au spus că noi am avut dreptate că anume pe 9 mai am mers cu aceste lenți”, a declarat Igor Dodon pe 26 aprilie.

***

Din 20 aprilie 2022, la inițiativa PAS, pe teritoriul Republicii Moldova este interzisă confecționarea, promovarea sau răspândirea panglicii Sfântului Gheorghe și a literelor Z și V, utilizate drept semne distinctive ale armatei ruse în războiul din Ucraina. Persoanele fizice care vor sfida noua lege pot fi sancționate cu amendă de la 4500 la 9000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 la 60 de ore.

În privința persoanelor cu funcție de răspundere poate fi aplicată amenda de la 9000 la 18 000 de lei și, respectiv, în privința persoanelor juridice amendă de la 18 000 la 30 000 de lei.

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a declarat deja că persoanele care nu vor respecta prevederile legale riscă să fie sancționate și documentate. Detalii – AICI.

***

Amintim că, pe 11 aprilie 2022, Curtea Constituțională a decis că panglica Sfântului Gheorghe poate fi purtată deschis, atâta timp cât nu promovează agresiunea militară sau crimele împotriva umanității. Decizia a stârnit atunci numeroase discuții în societate. Viorel Cernăuțeanu a explicat la acea vreme că purtarea panglicii „Sf. Gheorghe” este permisă doar ca parte componentă a unei medalii și a îndemnat cetățenii să se conformeze legii, ca „să nu cadă pradă provocărilor venite din afară“.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu/Facebook

Sandu, după ce Ungaria s-a opus deschiderii „accelerate” a negocierilor: „Moldova este pregătită”. Reacția liderilor UE

Republica Moldova este pregătită pentru deschiderea tuturor grupurilor de capitole de negociere, a declarat președinta Maia Sandu, după ce din concluziile Consiliului European a fost eliminată referirea la deschiderea „accelerată” a negocierilor de aderare cu țara noastră și Ucraina. În timp ce șefa statului susține că procesul ar trebui să avanseze „fără întârziere”, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, au reiterat că extinderea Uniunii Europene se bazează pe meritele fiecărui stat candidat.

Întrebată dacă a fost dezamăgită de modificarea textului concluziilor Consiliului European, Maia Sandu a declarat că Republica Moldova este pregătită din punct de vedere tehnic pentru deschiderea negocierilor pe toate grupurile de capitole.

„Tehnic vorbind, suntem gata să se deschidă negocierile pe toate grupurile de capitole – lucru confirmat de Comisie și de Consiliu. Suntem gata și credem că procesul ar trebui să aibă loc de îndată, fără întârziere. Este un proces bazat pe merite și atâta timp cât suntem gata, sunt convinsă că așa se și va întâmpla”, a declarat președinta Maia Sandu în cadrul conferinței susținute după cel de-al doilea summit Moldova-UE, la Bruxelles, pe 22 iunie.

„Este un proces bazat pe merite. Moldova trebuie să obțină rezultate. Dar mai este un element – Comisia trebuie să formuleze recomandarea către Consiliu, în primul rând. În calitate de președinte al Comisiei, pot să vă spun că Comisia a recomandat deja Consiliului să deschidă toate grupurile de capitole de negociere”, a declarat, la rândul său, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Președintele Consiliului European, Antonio Costa, a declarat, pe de altă parte, că extinderea reprezintă „cea mai importantă investiție geopolitică” a Uniunii Europene și a dat asigurări că procesul va continua „cât mai curând posibil”.

„Pentru Consiliul European, extinderea este investiția geopolitică cea mai importantă la nivel european și, după cum a spus doamna președintă Sandu, este investiția cea mai importantă pentru propria noastră securitate. Trebuie să ne mișcăm, să facem progrese cu extinderea cât mai curând. Sigur, este un proces bazat pe merite, ceea ce înseamnă că mergem înainte în funcție de meritele fiecărui statut candidat.  

Deja ne mișcăm foarte repede cu Muntenegru, de exemplu. Probabil că vom finaliza negocierile înainte de sfârșitul anului. De asemenea cu Albania ne dorim să încheiem negocierile până la sfârșitul lui 2027. Acum am deschis primul cluster în negocierile cu Moldova și atunci când Comisia ne va semnala că e momentul să mergem la pasul următor, Consiliul va lua decizia. O vom lua cu cât mai curând posibil”, a declarat Antonio Costa.

Reamintim, în concluziile adoptate la reuniunea din 19 iunie, Consiliul European a salutat deschiderea, pe 15 iunie, a negocierilor de aderare cu Republica Moldova pe clusterul „Valori fundamentale” și și-a exprimat așteptarea pentru deschiderea celorlalte clustere, în conformitate cu principiul bazat pe merit.

Față de proiectul de concluzii distribuit în ajunul reuniunii, textul final nu a mai conținut, însă, formularea potrivit căreia deschiderea celor cinci clustere rămase ar urma să aibă loc „cât mai curând posibil”. Potrivit publicației The New Union Post, care a consultat proiectul de concluzii, această modificare a fost operată chiar înainte de adoptarea textului final.

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat atunci, în cadrul unei conferințe, că Ungaria și alte state membre ale Uniunii Europene s-au opus păstrării în concluziile Consiliului European a sintagmei privind deschiderea „accelerată” a negocierilor de aderare pentru Republica Moldova și Ucraina. Liderul de la Cotroceni declara, pe 19 iunie, că modificarea este una de ordin diplomatic și nu va avea consecințe practice asupra procesului de aderare al celor două state. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: