Dodon nu exclude că guvernul Sandu ar putea fi demis. Acesta speră, însă, că majoritatea parlamentară va rezista
Full Article 3 minutes read

Dodon nu exclude că guvernul Sandu ar putea fi demis. Acesta speră, însă, că majoritatea parlamentară va rezista

În 72 de ore se va cunoaște dacă guvernul Maia Sandu își va continua sau nu activitatea. Declarația a fost făcută de președintele Igor Dodon, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii”, de la Jurnal TV. Șeful statului a precizat că totul depinde dacă parlamentul va susține sau nu inițiativa de a modifica, din nou, Legea Procuraturii, pentru care guvernul și-a asumat răspunderea. 

Proiectul de asumare a răspunderii, înaintat de guvern, „nu poate fi susținut” întrucât ar fi neconstituțional, a declarat președintele Igor Dodon. El a spus că dacă premierul nu-și retrage proiectul înscris deja în parlament, atunci există „șanse mari” ca guvernul să cadă. „Varianta ideală”, în opinia sa, este demisia ministrului justiției, Olesea Stamate, și retragerea proiectului de asumare a răspunderii.

„Eu consider că cea mai bună soluție în această situație este ca guvernul să-și retragă această asumare de responsabilitate și să se așeze la masa de discuții împreună cu partenerii de coaliție. Pentru că această asumare de responsabilitate este total nelegală, nu are suport constituțional și orice om, orice deputat nu va putea susține această inițiativă.”, a declarat Igor Dodon.

Soluțiile propuse de Igor Dodon

Totodată, șeful statului menționează că Maia Sandu ar trebui să propună o altă candidatură la funcția de ministru al justiției  și să fie anunțat un nou concurs pentru funcția de procuror general. O altă soluție ar fi, potrivit șefului statului, modificarea Constituției, în așa fel, ca să devină posibilă asumarea răspunderii politice pentru această funcție.

Despre viitorul majorității parlamentare

Președintele Igor Dodon susține că își dorește ca colaborarea dintre ACUM și PSRM în legislativ să existe și în continuare. Acesta a anunțat că a avut o întrevedere cu premierul și președintele parlamentului, în cadrul căreia s-a discutat despre situația din alianță. Întrebat dacă este dispus să se întâlnească cu Andrei Năstase, Igor Dodon că întrevederi nu vor mai avea loc „în formatul liderilor de partide”.

Președintele respinge varianta unei coaliții cu PDM

Igor Dodon susține că PSRM nu va face coaliție cu PDM. Totuși, potrivit președintelui, dacă guvernul va fi demis, el va iniția discuții cu toate fracțiunile parlamentare. De asemenea, Dodon nu exclude că socialiștii și deputații ACUM vor reuși să ajungă la un compromis, însă ia în considerare și ipoteza unei coaliții dintre PDM și ACUM. Totuși, acesta a ținut să accentueze că „PSRM va crea o majoritate parlamentară numai cu ACUM.”

Situația din mass-media

Igor Dodon a vorbit și despre situația din presă. Întrebat cum a fost posibil ca licența de emisie a postului Pervîi Kanal să ajungă la socialiști, Dodon a răspuns: „Ce, era mai bine s-o lăsăm la Plahotniuc?”. Iar la întrebarea de ce au nevoie socialiștii de atâtea televiziuni, Igor Dodon a răspuns că nu știe și că o să-i întrebe.

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: