Doi înalți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, condamnați pentru viol: victimele, trei elevi de la seminarul teologic

Fostul episcop român, Corneliu Bârlădeanu, a fost condamnat definitiv la 8 ani de închisoare pentru pentru abuzurile sexuale împotriva elevilor de la seminarul teologic din Huși. Bârlădeanu urmează să fie încarcerat, relatează HotNews.ro. În același dosar a fost condamnat și fostul arhimandrit al Episcopiei Hușilor, Sebastian Jitaru. Acesta va executa 14 ani și 2 luni de detenție, după ce judecătorii i-au redus pedeapsa inițială cu un an.

Conform deciziei instanței, Corneliu Bârlădeanu nu va mai avea dreptul de a ocupa o funcție publică timp de 5 ani după executarea pedepsei. În plus, îi va fi interzis să ia legătura cu victimele sau să se apropie de acestea, tot pentru o perioadă de 5 ani de la eliberare.

Cei doi preoți au comis împreună peste 100 de violuri și abuzuri sexuale. Pe lângă condamnare, aceștia au fost obligați de instanță să achite 170.000 de euro celor trei victime. Suma va trebui plătită în solidar cu Episcopia Hușilor și Seminarul Teologic Sfântul Ioan Gură de Aur Huși, considerate părți responsabile civilmente pentru faptele celor doi clerici. Pe lângă plata daunelor morale, cei doi inculpați și părțile responsabile civilmente au fost obligate să plătească și aproape 100.000 de lei cheltuieli judiciare.

De asemenea, aceștia vor plăti și cheltuieli judiciare în valoare de aproape 100.000 de lei.

Cazul a fost documentat și adus în atenția publicului în urma unei investigații publicate de platforma Să fie lumină, care a dezvăluit abuzurile sexuale comise în interiorul Bisericii Ortodoxe Române.

Punerea sub acuzare a fostului episcop de la Huși a venit în urma dezvăluirilor publicate de jurnaliștii de la „Să fie lumină” în urmă cu cinci ani. 

Episcopia Hușilor s-a aflat în centrul unui scandal sexual fără precedent în anul 2017. Episcopul Corneliu Bârlădeanu a fost șantajat de trei clerici, printre care și arhimandritul Sebastian Jitaru, cu înregistrări video compromițătoare. Sfătuit de consilieri, Bârlădeanu a formulat plângere la DNA pentru șantaj. Cei trei preoți au fost trimiși în judecată și condamnați pentru șantaj, ancheta limitându-se inițial doar la această infracțiune.

Reporterii „Să fie lumină” au dezvăluit atunci că cel puțin o probă video care demonstrează abuzurile sexuale ale fostului episcop de Huși, Corneliu Onilă, nu a ajuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași. Jurnaliștii au detaliat cum se petreceau abuzurile sexuale asupra elevilor de seminar chiar în chiliile prelaților, dar și mărturia unui elev din Huși care acuză că a fost abuzat de preot. În urma dezvăluirilor, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași a decis redeschiderea anchetei penale.

Corneliu Bârlădeanu s-a retras din funcție în august 2017, de atunci fiind în penitență la Mănăstirea Văratec. El a negat acuzațiile care i se aduc, afirmând, prin intermediul avocatului, că imaginile care îl incriminează sunt trucate. În toată această perioadă și-a păstrat rangul de episcop retras. 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Ar trebui Moldova să blocheze Telegramul? Consilierul președintei Maia Sandu pe securitate: „Putem să alergăm după Rusia sau…”

Telegram nu cooperează cu autoritățile din Moldova și este folosit de Rusia pentru operațiuni hibride, inclusiv recrutarea oamenilor pentru acte de sabotaj, susține consilierul prezidențial pentru securitate națională și apărare, Stanislav Secrieru. Întrebat la Moldova Security Forum, care are loc la Chișinău, dacă autoritățile intenționează să închidă platforma, Secrieru nu a oferit un răspuns explicit, dar a pledat pentru consolidarea comunicării strategice.

„Telegram nu înseamnă dezinformare. (…) Este o platformă care îi oferă Rusiei posibilitatea de a desfășura operațiuni hibride. Închidem sau nu închidem Telegram? Putem să ne concentrăm pe alergatul după Rusia și să închidem tot felul de canale sau putem să ne concentrăm pe propria comunicare strategică și pe propriile mesaje pe care dorim să le transmitem populației. Din experiența noastră am descoperit că, în loc să tot alergăm din urma Rusiei și să închidem pe ici pe colo canale, trebuie să ne concentrăm mai bine pe comunicarea noastră strategică, care trece dincolo de ceea ce comunică Guvernul”, a declarat Secrieru.

Consilierul președintei Maiei Sandu consideră că autoritățile nu ar putea să combată atacurile hibride fără ajutorul societății civile și a mass-mediei independente. Potrivit lui, „frumusețea democrației” constă într-o societate civilă și presă care nu primește ordine de la guvernare, dar se implică în combaterea atacurilor doar „când împărtășește aceleași valori ca și guvernul de la putere”.

„Nu ne concentrăm foarte mult pe ce putem închide – și, apropo, Telegram nu cooperează cu noi. Trebuie să ne contrăm pe modul în care ne comportăm, comunicăm și propagăm mesajele. Nu doar prin conferințe de presă, ci și prin implicarea atleților, cântăreților, artiștilor, care pot ajunge la categorii specifice de populație. Bineînțeles, această problemă nu va fi rezolvată în Moldova și de Moldova. Problema este atât de mare încât avem nevoie de un efort colectiv pentru organizarea reglementărilor care să fie impuse acestor platforme de rețele sociale”, a conchis Secrieru.

Amintim că, în septembrie, directorul SIS, Alexandru Musteața, a avertizat asupra creșterii tentativelor de recrutare a cetățenilor moldoveni pe Telegram pentru activități diversioniste, în special în Ucraina. Potrivit lui, persoanelor li se oferă inițial între 20 și 100 de euro pentru sarcini aparent inofensive, precum fotografierea unor obiective. Ulterior, sarcinile devin mai riscante, iar recompensele cresc.

Autoritățile au semnalat și utilizarea platformei pentru dezinformare, cumpărarea voturilor și mobilizarea la proteste contra unor recompense financiare. În septembrie 2025, jurnaliști BBC s-au infiltrat și au documentat recrutarea pe Telegram a unor persoane plătite pentru a distribui propagandă și informații false înaintea alegerilor parlamentare din Moldova, în cadrul unei rețele finanțate din Rusia.

Chișinăul a declarat în repetate rânduri că Telegram nu cooperează pentru eliminarea conținutului legat de dezinformare și activități ilegale. Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a anunțat, la scurt timp după alegerile parlamentare de anul trecut, că spațiul digital din Republica Moldova ar putea fi reglementat, astfel încât să fie prevenită manipularea opiniei publice, propaganda și corupția electorală. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: