Alexei Nikolsky/AP

„Dragă președinte Putin…”. Scrisoarea Melaniei Trump adresată președintelui Rusiei

Televiziunea Fox News a publicat scrisoarea soției președintelui SUA, Donald Trump, Melania, adresată președintelui Rusiei, Vladimir Putin. Despre faptul că, în timpul summitului din Alaska, Trump i-a înmânat lui Putin această scrisoare a relatat, pe 16 august, agenția Reuters. Potrivit agenției, în scrisoare era abordată problema copiilor ucraineni duși în Rusia. Totuși, în textul făcut public de Fox News, Ucraina nu este menționată, relatează Meduza.

Potrivit Fox News, Putin a citit scrisoarea imediat după ce a primit-o.

Scrisoarea Melaniei Trump începe cu „Dragă președinte Putin”. În scrisoare se menționează că „fiecare copil are în inimă aceleași visuri tăcute, indiferent dacă s-a născut la țară sau într-un mare oraș”. Copiii visează la dragoste, oportunități și siguranță, a scris soția președintelui SUA.

Fără îndoială, trebuie să tindem să construim o lume demnă pentru toți – astfel încât fiecare suflet să se trezească în pace, iar însăși viitorul să fie protejat în siguranță. Un gând simplu, dar profund, domnule Putin, cu care sunt sigură că sunteți de acord: urmașii fiecărei generații își încep viața cu puritatea – inocența care stă deasupra geografiei, puterii și ideologiei.

În lumea modernă, unii copii sunt nevoiți să poarte în ei un zâmbet tăcut, neatins de întunericul din jur — un protest mut împotriva forțelor care le-ar putea răpi viitorul. Domnule Putin, dumneavoastră puteți, de unul singur, să le redați acest zâmbet plin de bucurie. Protejând inocența acestor copii, nu veți sluji doar Rusiei — veți aduce un serviciu întregii omeniri. O astfel de idee curajoasă depășește toate diferențele dintre oameni, iar dumneavoastră, domnule Putin, puteți înfăptui această viziune cu o simplă semnătură, chiar astăzi. A sosit timpul”, se comunică în scrisoarea Melaniei Trump.

NewsMaker by Mihaela Conovali

Amintim că, pe 15 august, Donald Trump și Vladimir Putin s-au întâlnit la baza militară Elmendorf-Richardson din Anchorage, Alaska. Principala temă de discuție a fost încheierea invaziei ruse din Ucraina. Președintele SUA a declarat că întâlnirea a fost productivă, însă a subliniat că nu s-a ajuns la o „înțelegere”. La rândul său, liderul de la Kremlin a menționat de mai multe ori în discursul său de la conferința de presă că, în timpul negocierilor, părțile au ajuns la „acorduri”.

Agenția de presă Reuters, citând două surse de la Casa Albă, a scris că Trump i-a transmis lui Putin o scrisoare din partea soției sale. Interlocutorii agenției nu au divulgat conținutul documentului, menționând doar că acesta face referire la răpirile de copii care au rezultat de pe urma războiului din Ucraina.

Răpirea copiilor ucraineni este una dintre cele mai sensibile probleme ale războiului din Ucraina. Autoritățile de la Kiev acuză Moscova că a deportat circa 20 000 de minori în Rusia sau în teritoriile ocupate, fără acordul familiilor, calificând acțiune drept crimă de război. De cealaltă parte, Rusia susține că ar fi „protejat” copiii, mutându-i din zonele de conflict. 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„A avut ca scop intimidarea mea”. Primarul de Stăuceni, despre explozia de lângă casa sa

Primarul de Stăuceni, Alexandru Vornicu, afirmă că explozia din fața locuinței sale, produsă pe 10 august, a avut ca scop intimidarea lui și determinarea de a elibera o autorizație de construcție.

„Acest atac a avut ca scop intimidarea mea și a familiei mele și forțarea mea, prin frică, să accept o decizie ilegală: emiterea unei autorizații de construcție pentru ridicarea unui obiectiv comercial pe un teren proprietate a statului Republica Moldova, situat în Stăuceni, teren pe care învinuitul îl deține doar în baza unui contract de locațiune pe o perioadă de 30 de ani”, a scris Alexandru Vornicu pe o rețea de socializare

El a declarat că nicio tentativă de presiune sau atac nu îl va determina să ia decizii ilegale.

„Voi continua să-mi exercit atribuțiile cu aceeași corectitudine și integritate, iar toate deciziile Primăriei Stăuceni vor fi în continuare bazate exclusiv pe respectarea strictă a prevederilor legale ale Republicii Moldova”, a conchis edilul.

***

În dimineața zilei de 10 august, primarul de Stăuceni, Alexandru Vornicu, a anunțat că în fața locuinței sale s-a produs o explozie. Incidentul a avut loc după ce, potrivit edilului, o mașină a staționat în zonă, iar cineva din interior a lăsat un dispozitiv exploziv. Potrivit imaginilor video prezentate de primar, cazul a avut loc în stradă, în fața locuinței sale. În înregistrări apare o mașină care s-a îndepărtat înainte de incident. Pentru NewsMaker, Inspectoratul General al Poliției (IGP) a declarat că oamenii legii documentează cazul și întreprind acțiuni de identificare a persoanelor implicate. 

Liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Igor Grosu, a declarat că incidentul de lângă casa primarului din Stăuceni este „un mod josnic de a încerca să fie speriați oamenii care luptă pentru dreptate”.

Pe 16 august, Procuratura Generală a anunțat reținerea a două persoane în cazul exploziei de lângă casa primarului. Este vorba despre soț și soție. Bărbatul a fost plasat în arest pentru 20 de zile, iar femeia este cercetată în stare de libertate.

Alexandru Vornicu a fost ales primar în noiembrie 2019. În 2023, a obținut un nou mandat candidând pe listele PAS.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: