NewsMaker

Dosarul mitei de la Aeroport: 3 polițiști de frontieră, plasați în arest în penitenciar din arest la domiciliu

Curtea de Apel a decis să schimbe măsura preventivă, din arest la domiciliu în arest în penitenciar, în privința a 3 polițiști de frontieră, arestați în dosarul mitei la Aeroport. Informația a fost confirmată de Centrul Național Anticorupție (CNA), pe 8 octombrie.

Prin urmare, din cei 15 polițiști de frontieră, cercetați pentru acte de corupere, la această etapă:

  • 8 persoane sunt arestate preventiv pe un termen de 30 de zile în penitenciar;
  • 4 sunt plasate în arest la domiciliu;
  • 3 sunt cercetate în libertate, având interdicția de a părăsi teritoriul țării și obligațiunea de a se prezenta organului de urmărire penală, la solicitare.

În dimineața de 29 septembrie, CNA a inițiat în percheziții la Aeroportul Internațional Chișinău.Ulterior, oamenii legii au anunțat că 15 angajați ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră sunt cercetați, în cadrul unui dosar complex, pornit pe 23 iunie 2021. Acesta cuprinde în total 59 de episoade, dintre care 38 de pretindere de mită și 21 de alte abateri contravenționale.

Oamenii legii au constatat că polițiștii de frontieră ar fi acceptat și primit sistematic de la cetățenii care traversau frontiera RM pe sensul „ieșire” sume cuprinse între 50-100 de euro. În schimbul banilor, polițiștii de frontieră ignorau suspiciunile de deținere și prezentare a testului fals la Covid.

De asemenea, s-a mai stabilit că, angajații IGPF, implicați în serviciu, ar fi extorcat bani de la diverse persoane, atât cetățeni moldoveni, cât și străini, care intenționau să traverseze frontiera de stat a Republicii Moldova prin «Aeroportulul Internațional Chișinău», pe sensul «ieșire», pentru a nu le întocmi procese verbale cu privire la încălcarea regulilor de izolare.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Mulțumim, Moldova!“: Membri ai staffului trupei ruse Bi-2 au obținut cetățenia Republicii Moldova. Decretul semnat de Sandu

Președinta Maia Sandu a semnat un decret prin care a acordat cetățenia Republicii Moldova pentru șase persoane. Între timp, trupa Bi-2 a publicat un mesaj de mulțumire, menționând că cetățenia Republicii Moldova a fost acordată unor membri ai staffului trupei. Instituția prezidențială a confirmat informația.

Potrivit documentului, cetățenia Republicii Moldova a fost acordată lui Sergey Bolshakov, Anastasia Kirikova, Dmitry Kudryavtsev, Egor Kudryavtsev și Sergey Skvortsov, toți născut în Federația Rusă, precum și lui Vladimir Zverev, născut în Republica Kârgâză.

Decretul a fost semnat pe 9 octombrie și intră în vigoare la data semnării.

Între timp, trupa Bi-2 a publicat un mesaj de mulțumire pe rețelele de socializare. „Avem vești importante! Astăzi a fost emis un decret privind acordarea cetățeniei Republicii Moldova inginerilor din echipa noastră, oameni fără de care este imposibil să ne imaginăm sunetul trupei Bi-2. Moldova este o țară care, la fel ca trupa noastră, a ales libertatea. Acest lucru ne este apropiat atât în viață, cât și în muzică. În plus, moldovenii sunt oameni calzi și generoși. Aici vii ca oaspete, dar pleci ca de-al casei. Este o bucurie și o onoare imensă pentru noi. Îi felicităm pe colegii și prietenii noștri cu ocazia obținerii cetățeniei Republicii Moldova”, au scris reprezentanții trupei.

„Mulțumim, Moldova!”, a fost mesajul în limba română al trupei.

***

Amintim că, în 2024, au primit cetățenia Republicii Moldova și chitaristul trupei Bi-2 Maxim Andriușcenko, producătorul formației Alexei Levcenko, precum și membrii familiilor lor. Pe 31 decembrie 2025, opt cetățeni ai Federației Ruse – între care Bortink Fedor, fiul solistului cunoscutei trupe rock Bi-2, precum și pianistul Gleb Koliadin, care colaborează cu formația – au dobândit cetățenia Republicii Moldova. 

Bi-2 este una dintre cele mai cunoscute trupe rock din Rusia, care s-a opus deschis războiului în Ucraina. În mai 2023, ministerul rus al Justiției l-a inclus pe Egor Bortnik, solistul trupei Bi-2, în registrul „agenților străini”. Kremlinul declara că Bortnik a fost recunoscut drept „agent străin” după ce „s-a opus unei operațiuni militare speciale în Ucraina, a vorbit negativ despre Federația Rusă, cetățenii săi și autoritățile statului”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: