noi.md/imagine simbol

Două posturi de televiziune rămân fără acte permisive de emisie, pentru afiliere cu Plahotniuc și Șor

Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională a retras actele permisive pentru emisiile televizate/serviciile audiovizuale ale companiei „Real Radio”, din cauza afilierii acesteia cu oligarhii fugari Vladimir Plahotniuc și Șor. Decizia a fost aprobată în data de 9 august. Compania deține televiziunile Mega TV și Familia. 

„Referitor la SRL „Real Radio”, activitatea și tranzacțiile companiei indică asupra afilierii acesteia la grupul Șor/Plahotniuc. Tranzacțiile analizate au identificat încasări de peste 9 mln lei de la SRL „Casa Media Corp” (afiliată grupului Plahotniuc și SRL Horus (afiliată structurilor din Federația Rusă), fapt ce generează suspiciuni față de scopul tranzacțiilor și sursa de proveniență a mijloacelor financiare. Totodată, ex-fondatorii companiei sunt vizați în 4 cauze penale”, se arată în decizia Consiliului.

Astfel, Consiliul a aprobat retragerea actelor permisive ale companiei pentru emisiile de televiziune/serviciile audiovizuale. „Real Radio” deține televiziunile Familia și Mega TV.

Precizăm că aceastea nu sunt primele televiziuni ale căror activitate este sistată.

La sfârșitul anului 2022, CSE a suspendat activitatea postului TV Primul în Moldova și a altor cinci posturi TV (TV6, Orhei TV, Accent TV, NTV Moldova și RTR Moldova), până la anularea stării de urgență din țară. Ulterior, în octombrie 2023, la propunerea șefului Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Mustață, CSE a suspendat temporar licența altor șase posturi de televiziune: Orizont TV, ITV, Prime, Publika, Canal 2 și Canal 3.

Pe 29 decembrie 2023, cu o zi înainte ca starea de urgență să expire, Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională a impus sistarea temporară a valabilității actelor permisive ale companiilor în gestiunea cărora se aflau 8 televiziuni cu licența suspendată pe perioada stării de urgență. Este vorba de SRL „Telesistem TV”, SRL „Media Resurse”, SRL „Archidoc Group”, SRL „Media Pro Group”, SRL „General Media Group Corp” și SRL „Telestar Media”.

Guvernul a anunțat atunci că toate companiile care activează în domeniul emisiilor de televiziune/serviciile audiovizuale vor trece o verificare a beneficiarilor săi efectivi. Mai exact, aceștia urmează a fi verificați în ceea ce privește implicarea în activități de spălare ale banilor, infracțiuni grave sau deosebit de grave, acțiuni de corupție sau activități care afectează securitatea statului sau ordinea publică. Pe 10 ianuarie 2024, purtătorul de cuvânt al Guvernului Daniel Vodă a spus că posturile TV interzise în Moldova vor rămâne fără licență de emisie până când nu va fi clar cine sunt proprietarii efectivi ai acestora.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NYT: SUA ar propune reluarea importurilor de gaze rusești în Europa pentru a pune capăt războiului din Ucraina

Reluarea importurilor de cantități mari de gaze naturale rusești în Europa ar fi un element-cheie al noii propuneri a Statelor Unite ale Americii pentru încheierea războiului din Ucraina. Despre acest lucru scrie The New York Times (NYT), care citează surse familiarizate cu discuțiile.

Potrivit publicației, inițiativa a fost prezentată de Steve Witkoff și Jared Kushner, emisarii speciali ai președintelui american Donald Trump, în cadrul negocierilor cu reprezentanții Ucrainei și ai Uniunii Europene. Propunerea ar fi fost discutată și cu președintele ucrainean Vladimir Zelenski, în timpul unei întâlniri desfășurate la Kiev în septembrie.

Planul Washingtonului ar urmări să ofere Rusiei un stimulent economic pentru a pune capăt războiului, prin reluarea livrărilor de gaze naturale către Europa.

Ideea a fost însă întâmpinată cu scepticism de reprezentanții UE. Günter Sautter, principalul consilier pentru securitate al cancelarului german Friedrich Merz, s-ar fi pronunțat ferm împotriva acestei inițiative. Totodată, unii oficiali europeni și ucraineni se așteaptă ca SUA să încerce să obțină o parte din veniturile generate de exporturile de gaze rusești, potrivit surselor NYT.

SUA ar fi discutat cu Rusia despre reluarea funcționării gazoductului Nord Stream

Sursele citate de The New York Times au mai declarat că oficialii americani au discutat cu partea rusă despre posibilitatea reluării funcționării gazoductului Nord Stream, care leagă Rusia de Germania prin Marea Baltică. Conducta este nefuncțională din august 2022, când a fost avariată în urma unor explozii.

La începutul lunii octombrie, agenția Reuters a relatat, la rândul său, despre aceste discuții, citând cinci surse. Potrivit uneia dintre sursele NYT, administrația Trump consideră că reluarea funcționării Nord Stream ar fi „o sarcină ușoară” în cazul în care s-ar ajunge la un acord de pace.

Reprezentanții Casei Albe au negat însă că subiectul reluării funcționării gazoductului ar fi fost discutat. Aceștia au precizat că orice acord în această privință ar necesita o coordonare strânsă cu partenerii europeni, în cadrul unui acord de pace cuprinzător.

UE a decis să renunțe la gazele rusești până la sfârșitul anului 2027

În ianuarie 2026, Uniunea Europeană a convenit asupra eliminării treptate a importurilor de gaze naturale din Rusia, atât prin conducte, cât și sub formă de gaz natural lichefiat (GNL), până la 1 noiembrie 2027. Măsura prevede și interzicerea încheierii unor noi contracte de import de gaze cu Rusia, notează DW.

După declanșarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, în februarie 2022, ponderea gazelor rusești în totalul importurilor UE a scăzut considerabil. Dacă în 2021 acestea reprezentau 45% din importurile de gaze ale Uniunii, în 2024 ponderea a coborât la aproximativ 19%, iar în 2025 — la 13%.

La 1 ianuarie 2025, Ucraina a oprit tranzitul gazelor rusești către Europa, după ce a refuzat prelungirea contractului expirat cu gigantul energetic rus Gazprom.

Potrivit The New York Times, decizia provoacă pierderi anuale de aproximativ 900 de milioane de euro pentru Kiev, reprezentând veniturile pe care Ucraina le încasa din taxele de tranzit.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: