РИА Новости / Евгений Биятов

Două spitale pentru copii din Chișinău – arhipline. Cu cât a crescut numărul de viroze timp de o săptămână

Numărul cazurilor de infecții acute respiratorii a crescut, în ultima săptămână, cu aproape 30 la sută, în municipiul Chișinău. Șeful-adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială, Vladimir Bolocan, susține că urmare a creșterii, două spitale municipale pentru copii activează la limită. Autoritățile bat un semnal de alarmă și îndeamnă cetățenii, în special părinții cu copii mici, să fie precauți.

Potrivit șefului Direcției asistență medicală din cadrul Primăriei Chișinău, în ultima săptămână, în capitală au fost înregistrate cu peste o mie de cazuri de infecții acute respiratorii mai mult, decât săptămâna precedentă. Cei  mai afectați, spune el, sunt copiii.

Vladimir Bolocan susține că, în urma creșterii numărului cazurilor de viroze, două spitale municipale activează la limită. Este vorba de Spitalul Clinic de Boli Infecțioase pentru Copii, care are în prezent internați 109 pacienți la 100 de paturi. Aceeași situație se atestă și la Spitalul Clinic Municipal Nr.1, unde se tratează copiii până la 3 ani. Aici au fost internați 150 de copii, capacitatea spitalului fiind de 120 de paturi.

„Spitalul Clinic de Boli Infecțioase pentru Copii activează la limita de paturi. Spitalul Clinic Municipal Nr.1 activează peste limita de paturi, dar în limite acceptabile. În celelalte spitale: Sfânta Treime, Arhanghel Mihail, Gheorghe Paladi până când locuri sunt, medicii se descurcă. Unii pacienți sunt transferați, alții sunt supravegheați 24 de ore, pentru a clarifica situația dacă este sau nu nevoie de internare. Deocamdată ne descurcăm, dar rugăm cetățenii să fie precauți, în special ceea ce ține de infecțiile respiratorii, întrucât atacă foarte mult copiii. Virusul respectiv este foarte agresiv”, a declarat Vladimir Bolocan, șef-adjunct al Direcției generale asistență medicală și socială, în cadrul ședinței serviciilor municipale din 9 ianuarie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei / Newsmaker

Munteanu, după decretul lui Putin privind cetățenia rusă pentru locuitorii din Transnitria: „Kremlinul vrea să atragă cât mai mulți soldați pe front”

Decizia Kremlinului de a simplifica acordarea cetățeniei ruse pentru locuitorii din regiunea transnistreană ar putea avea drept scop recrutarea de noi militari pentru războiul din Ucraina. Declarația a fost făcută pe 16 mai, pentru presă, de către prim-ministrul țării, Alexandru Munteanu. Premierul i-a îndemnat pe locuitorii din regiunea transnistreană să fie prudenți și să înțeleagă că cetățenia rusă implică și obligații, nu doar beneficii.

„Pașaportul rusesc devine pașaportul unei țări agresoare, care nu este acceptată la masa civilizată. Eu cred că această decizie din partea Kremlinului este de a atrage cât mai mulţi soldați pe front, luând în considerare că rata recrutării a scăzut în ultima perioadă”, a declarat Munteanu, subliniind că Republica Moldova continuă dialogul cu partea rusă, însă fără rezultate concrete.

„Cetățenia nu înseamnă doar libertate de călătorie, ci și obligații clare”, a adăugat Munteanu, referindu-se la plata taxelor și contribuțiilor.

Șeful Guvernului a declarat că autoritățile de la Chișinău vor discuta măsurile care trebuie întreprinse după decretul semnat de Vladimir Putin și nu exclude convocarea ambasadorului Federației Ruse.

„O să discutăm cu colegii cum să intervenim şi, dacă va fi necesar, îl vom convoca pe ambasadorul rus. Ştiți că l-am convocat de multe ori în contextul dronelor”, a spus premierul.

Declarația vine după ce președintele rus, Vladimir Putin a semnat un decret prin care locuitorii din regiunea transnistreană pot obține cetățenia rusă fără a respecta condițiile generale impuse cetățenilor străini, cum ar fi reședința permanentă pe teritoriul Rusiei timp de cinci ani, cunoașterea limbii ruse și cunoașterea istoriei Rusiei. Aceștia vor putea depune cererea direct la consulatele și reprezentanțele diplomatice ale Rusiei.

Potrivit datelor Biroului de Reintegrare de la începutul anului 2026, peste 350.000 de locuitori ai regiunii transnistrene sunt cetățeni ai Republicii Moldova, din totalul de 364.885 de persoane înregistrate în registrul de stat al populației. În regiune se află un contingent militar rus estimat la 1.000-1.500 de persoane, a cărui retragere Chișinăul o cere în mod repetat. Reprezentanții Tiraspolului și ai Moscovei au declarat că trupele „vor rămâne până la soluționarea definitivă a conflictului transnistrean”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: