Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă

Două trenuri s-au ciocnit în România: mai multe persoane au fost transportate la spital

Două trenuri s-au ciocnit în gara din Constanța, România. Ajunse la fața locului, mai multe echipaje medicale au evaluat 28 de persoane. Șapte dintre acestea au fost transportate la spital. Ambele trenuri au fost retrase din circulație pentru efectuarea unor verificări tehnice.

Pe 4 mai, Departamentul român pentru Situaţii de Urgenţă a anunțat că în localitatea Constanța, județul Constanța, a avut loc un incident feroviar.

„Din informațiile preliminare, sunt două trenuri implicate, fiind vorba despre o tamponare. Având în vedere numărul mare de călători, la nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de intervenție. La locul evenimentului au fost alocate 4 ambulanțe SMURD, 1 ambulanță SMURD cu medic, 2 autospeciale pentru transport victime multiple, 3 ambulanțe SAJ, 1 echipaj de stingere”, au comunicat reprezentanții Departamentului pe Facebook.

Compania națională română de Căi Ferate „CFR” a raportat că „în momentul în care trenul de călători IR 1586 se pregătea să plece din stație, acesta a fost lovit de trenul IR 1688, care efectua o manevră de regarare a garniturii la linia 1”.

„În urma impactului, 14 persoane au fost rănite și primesc îngrijiri medicale la fața locului, fiind transportate ulterior către unități medicale din zonă. (…) Circulația feroviară în stația Constanța este temporar reorganizată pentru a permite desfășurarea intervențiilor operative și a anchetei în condiții de siguranță”, au raportat reprezentanții companiei.

Ministrul român al Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a scris pe Facebook că „în urma incidentului dintre două trenuri, petrecut în Gara Constanța, NU sunt persoane rănite grav”.

„Țin legătura, în permanență, cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență pentru monitorizarea celor care au suferit în urma acestui accident, dar și cu inspectorii ASFR (nota red. Autoritatea Feroviară Română) și AGIFER (nota red. Agenția de Investigare Feroviară Romană). Aceștia din urmă vor stabili cauza exactă a incidentului”, a scris ministrul.

Ulterior, Departamentul român pentru Situaţii de Urgenţă a raportat că „echipajele medicale au evaluat 28 de persoane, dintre care 7 au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale”. „Planul roșu a fost dezactivat la ora 16:00, forțele se retrag la bază”, au adăugat reprezentanții Departamentului.

Între timp, compania națională română de Căi Ferate „CFR” a anunțat că circulația feroviară a fost reluată.

„Ambele trenuri implicate în incidentul feroviar(IR 1586 și IR 1688) operate de operatorul național de transport feroviar de călători CFR Călători, au fost retrase din circulație pentru efectuarea verificărilor tehnice necesare”, au mai declarat reprezentanții companiei.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Dodon amenință cu „proteste în masă” împotriva PAS: „Sunt inevitabile”

Liderul Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, avertizează că formațiunea pe care o conduce ar putea începe „în timpul apropiat” pregătirile pentru „proteste în masă” împotriva guvernării PAS. Potrivit deputatului, manifestațiile sunt „inevitabile” din cauza prețurilor, tarifelor și incertitudinii privind lunile următoare.

„Cred că este inevitabil. Vedeți ce se întâmplă și în România, și în alte țări. Va trebui să ieșim masiv la proteste împotriva actualei guvernări, împotriva PAS-ului, împotriva fărădelegilor care se întâmplă. Noi o să începem pregătirea pentru aceste proteste în timpul apropiat. Ele sunt legate de prețuri, tarife, condițiile de trai. Oamenii nu au nicio claritate, e incertitudine totală ce va fi în următoarele luni”, a declarat Dodon.

Socialistul a făcut declarațiile pe 17 septembrie,  în timp ce critica intenția deputaților PAS de a reconstitui Grupul parlamentar pentru susținerea Belarusului Democrat. Dodon a acuzat guvernarea că ignoră problemele populației și că ar crea, „la comanda lui Soros”, un grup „pentru înlăturarea lui Lukașenko”.

Solicitați de NewsMaker să comenteze acuzațiile și anunțul privind pregătirea protestelor, reprezentanții PAS nu au răspuns deocamdată.


Un proiect privind reconstituirea Grupului parlamentar pentru susținerea Belarusului Democrat în actuala legislatură a fost înregistrat pe 16 septembrie. Grupul, format din 19 deputați PAS, ar urma să fie condus de Tatiana Rotari.

Potrivit autorilor proiectului, inițiativa urmărește continuarea dialogului cu reprezentanții forțelor democratice din Belarus, precum și promovarea democrației, statului de drept și respectării drepturilor și libertăților fundamentale. Detalii – AICI.

Un grup parlamentar similar a fost constituit în Republica Moldova în 2022.

Mișcarea democratică din Belarus reunește forțele politice și civice care contestă regimul lui Aleksandr Lukașenko și susțin tranziția țării către un sistem democratic. Aceasta s-a consolidat după alegerile prezidențiale contestate din august 2020, urmate de proteste și de reprimarea opoziției și a societății civile. Lidera forțelor democratice belaruse este Svetlana Tihanovskaia, care a candidat la scrutinul din 2020 și a plecat ulterior în exil.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: