NewsMaker / Andrei Mardari

Dragalin, indignată după ce un procuror care a cerut mită a fost achitat: „Ce sens are să cheltuim resursele statului cu așa sentințe?”

Un procuror din Chișinău, acuzat de corupere pasivă și trafic te influență, după ce a cerut mită de 12 mii euro, a fost achitat integral de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, în timp ce complicele lui a fost condamnat parțial. Decizia instanței a fost atacată la Curtea de Apel de procurorii anticorupție, care au calificat hotărârea drept una „ilegală” și „neîntemeiată”. Cu o reacție a venit, inclusiv, șefa Procuraturii Anticorupție. Într-o postare făcută publică, Veronica Dragalin a cerut reformarea fundamentală a politicii penale de sancționare a actelor de corupție în Republica Moldova, așa încât corupția mare să poată fi sancționată.

Procuratura Anticorupție anunță că urmărirea penală a fost pornită în luna februarie 2016, în baza unui denunț și expediată în instanța de judecată în luna septembrie 2016. Această cauză penală s-a examinat în instanța de judecată pe parcursul a 6 ani de zile, fiind petrecute circa 140 de ședințe.

Potrivit denunțătorului și rezultatul efectuării urmării penale, s-a stabilit că intermediarul acționând în participație cu procurorul, a pretins de la un cetățean acuzat de comiterea infracțiunii de escrocherie, suma de 12 000 euro, pentru scoaterea acestuia de sub urmărire penală și clasarea procesului penal.

Urmare a acestor cerințe, pentru emiterea de către procuror a ordonanței de clasare a cauzei penale, denunțătorul i-a transmis intermediarului banii pretinși anterior în două tranșe și anume, 5000 euro până și 7000 euro după emiterea ordonanței de clasare a cauzei penale. Mijloacele bănești (4000 euro) au fost transmise intermediarului sub controlul organului de urmărire penală de către denunțător și depistați în cadrul percheziției efectuate.

Potrivit PA, prin sentință din 7 iulie 2023, instanța a dispus achitarea totală a procurorului și a complicelui său, din motiv că fapta inculpatului nu întrunește elementele infracțiunii. Instanța a dispus condamnarea parțială a complicelui pentru săvârșirea a două capete de acuzare de trafic de influență, cu liberarea de pedeapsă penală în legătură cu expirarea termenului de prescripție. Pentru al treilea capăt de acuzare, complicele procurorului a fost condamnat la 5 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar tip semiînchis, fiind dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoare, pe un termen de probă de 5 ani.

Corpurile delicte, banii în sumă de 6600 euro, sunt păstrate la materialele cauzei penale până la rămânerea definitivă a sentinței, cu ulterioara trecere în proprietatea statului. Totodată, de la complice, s-a dispus confiscarea în proprietatea statului contravaloarea sumei de 8250 euro rezultată din infracțiune.

Urmare a deciziei, șefa PA, Veronica Dragalin, a venit cu o reacție publică.

„Ce sens are să investigăm cazuri de corupție mare și să cheltuim resursele statului în 140 ședințe de judecată cu așa sentințe? Trebuie reformată fundamental politica penală de sancționare a actelor de corupție în țara noastră, ca măcar cei condamnați să simte careva consecințe a legii penale. Altfel, nu o să schimbăm comportamentul oamenilor, mai ales celor corupți din sistemul de justiție care fac bani mari în scheme de corupție”, a declarat Dragalin.

De menționat că sentința a fost atacată de PA cu apel la Curtea de Apel Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol

CEC renunță la identificarea alegătorilor în baza buletinelor digitale la alegerile locale noi din 1 noiembrie, după atacul cibernetic

Comisia Electorală Centrală (CEC) a decis, în cadrul ședinței din 31 octombrie, că la alegerile locale noi și referendumului local din 1 noiembrie, nu vor fi aplicate prevederile privind identificarea alegătorilor în baza versiunii digitale a cărții de identitate sau a buletinului de identitate al cetățeanului Republicii Moldova, generate prin intermediul portofelului guvernamental pentru identitate digitală EVO. Astfel, cetățenii vor trebui să prezinte la secțiile de votare actele de identitate în format fizic.

Potrivit unui comunicat emis de CEC, decizia a fost luată în contextul recentului atac cibernetic care a vizat serviciile publice digitale ale statului. Măsura are drept scop prevenirea eventualelor riscuri asociate utilizării mecanismelor de identificare digitală.

„CEC menține dialogul cu Agenția de Guvernare Electronică în vederea utilizării mecanismelor de identificare digitală a alegătorilor la scrutinele viitoare, după finalizarea tuturor verificărilor de securitate și confirmarea siguranței serviciilor respective”, a transmis autoritatea electorală.

Amintim că, pe 23 octombrie, CEC a anunțat că urmează să testeze, împreună cu Agenția de Guvernare Electronică, identificarea alegătorilor cu ajutorul actului de identitate digital din aplicația EVO la alegerile din Găgăuzia, programate pentru 15 noiembrie. Sistemul de identificare digitală urma să fie testat și la alegerile locale din 1 noiembrie, în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, orașul Costești din raionul Rîșcani, satul Miciurin din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Cișmichioi din Găgăuzia.

***

Pe 27 octombrie, Agenția de Guvernare Electronică a anunțat că, potrivit estimărilor preliminare, în urma atacurilor cibernetice asupra sistemelor guvernamentale au fost extrase neautorizat date asociate cu aproximativ 750 000 de IDNP-uri.

Printre informațiile vizate se numără date de identificare, informații despre familie, sănătate, prestații sociale, venituri și bunuri. Autoritățile au precizat că nu toate persoanele afectate au avut expuse toate aceste categorii de date. Datele cardurilor bancare nu au fost afectate, potrivit AGE.

Instituția a avertizat că informațiile extrase ar putea fi folosite în tentative de fraudă și a îndemnat cetățenii să nu comunice parole sau coduri de autentificare și să verifice solicitările suspecte prin canalele oficiale ale instituțiilor.

Procuratura Generală a conformat pentru NM, pe 30 octombrie, că pe caz a fost pornită o urmărire penală, în baza bănuielii rezonabile de încălcare a inviolabilității vieții private și divulgare a datelor urmăririi penale.

NewsMaker a aflat cum pot cetățenii verifica dacă datele lor au fost extrase, dacă autoritățile sunt obligate să informeze persoanele afectate și în ce condiții acestea pot obține despăgubiri – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: