colaj NM sursa: Ambasada RM în SUA

Drapelul Moldovei, arborat pentru o săptămână la Dublin. Și un reper al orașului São Paulo va fi iluminat în albastru, galben și roșu

Unul dintre reperele majore ale orașului São Paulo, Brazilia – clădirea Federației Industriilor (FIESP), va fi iluminată în culorile drapelului Republicii Moldova, cu ocazia zilei de 27 august, când țara noastră va marca 30 de ani de la proclamarea independenței. În culorile tricolorului va fi iluminată și cascada Niagara. Totodată, în inima orașului Dublin, într-unul din cele mai emblematice locuri de pe malul râului Liffey – în preajma podului Ha’penny – au fost arborate pentru o săptămână șase drapele ale Republicii Moldova.

Clădirea FIESP din Sao Paolo, construită în 1979, care are un design piramidal și o înălțime de 99 metri (16 etaje), va fi iluminată în culorile drapelului Republicii Moldova, onorând cei 30 ani de Independență a țării noastre. Potrivit Ambasadei Republicii Moldova în SUA, tricolorul va fi proiectat, începând cu ora 18.00 (ora locală) a zilei de 27 august 2021 și până în dimineața zilei de 28 august, ora 6.00 am (ora locală). Acțiunea a fost realizată în cooperare exclusivă cu Consulul Onorific al Republicii Moldova în Republica Federativă a Braziliei,  Flavio Mendes Bitelman.

De asemenea, începând cu 24 august, în inima orașului Dublin, într-unul din cele mai emblematice locuri de pe malul râului Liffey – în preajma podului Ha’penny – au fost arborate pentru o săptămână șase drapele ale Republicii Moldova. Acțiunea are loc în contextul celebrării celei de-a 30-a aniversări de la proclamarea independenței țării noastre și aniversării a 20 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice excelente dintre Republica Moldova și Irlanda.

De asemenea, prin acest gest este adus un omagiu celei mai numeroase comunități de cetățeni moldoveni din Irlanda, care locuiesc în Dublin și suburbiile lui și care sunt angajați în diferite sectoare ale economiei irlandeze, se arată într-un comunicat al Ambasadei Republicii Moldova în Irlanda. Inițiativa a fost lansată de Ambasada din Irlanda și susținută de primarii orașelor Dublin, Cork, Limerick și Blanchardstown, unde locuiesc permanent sau temporar cetățeni ai Republicii Moldova, care sunt o punte trainică de legătură între cele două țări.

În culorile drapelului Republicii Moldova va fi iluminată și cascada Niagara. Cu prilejul Zilei Independenței Republicii Moldova, Niagara Parks Commission a acceptat demersul Ambasadei Republicii Moldova în Canada, de a lumina cascada în albastru, galben și roșu.

Amintim că, pe 27 august, la Chișinău se vor afla președintele României, Klaus Werner Iohannis, președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski și președintele Poloniei Andrzej Duda. Aceștia vor participa la festivitățile organizate în Piața Marii Adunări Naționale.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

„S-au înregistrat în Olanda, juridic, dar fizic…”. Grosu comentează situația cu taxiurile Yandex din Moldova și serverele companiei

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, recunoaște că înregistrarea juridică a Yandex în Olanda nu înseamnă că și serverele companiei de taxi se află acolo. „Vom corecta, promit”, a declarat acesta pe 12 octombrie, la TV8. Declarația vine în contextul problemelor de funcționare ale aplicației Yandex Go în Moldova, semnalate după atacurile cu drone asupra a trei centre de date ale companiei din Rusia.

Întrebat despre datele cetățenilor care ar ajunge în Rusia prin Yandex, Grosu a declarat că guvernarea „a răspuns cum trebuie”. El a amintit de proiectul privind activitatea platformelor de taxi, votat de Parlament în prima lectură în luna iunie: „Atunci a fost un scandal mare în Parlament, pentru că unii au fugit la deputații din opoziție și s-au plâns că nu va fi taxi și că cineva vrea să acapareze o parte din piață”.

Liderul PAS a fost de acord cu observația că problemele aplicației în Moldova, apărute după atacurile asupra centrelor de date Yandex din Rusia, pun la îndoială explicația anterioară a autorităților potrivit cărora serverele se află în Olanda și nu în Federația Rusă.

„Sunt de acord. Ei s-au înregistrat în Olanda, juridic, dar fizic… Noi ne făcea iluzii, dar da, sunt de acord. Vom corecta, promit”, a mai declarat Grosu, fără să precizeze ce anume urmează a fi „corectat”.

Amintim că aplicația de taxi Yandex Go continua să aibă probleme de funcționare în Republica Moldova și pe 12 octombrie, după atacurile cu drone asupra a trei centre de date ale companiei din Rusia. Reprezentanții Yandex Go în Moldova au declarat atunci pentru NewsMaker că lucrează la restabilirea serviciului. Întrebați despre securitatea datelor utilizatorilor din țară, aceștia au precizat că ele sunt stocate pe serverele unui furnizor din Uniunea Europeană.

Problema accesului la datele utilizatorilor Yandex a fost discutată și în august 2023. Atunci, publicația Meduza scria că, începând cu 1 septembrie, Serviciul Federal de Securitate al Rusiei (FSB) va avea acces la datele serviciului Yandex.Taxi, inclusiv ale utilizatorilor din străinătate. Potrivit publicației, acestea includeau date despre dispozitivele mobile, numele, numerele de telefon, adresele de e-mail, datele bancare și adresele curselor. Meduza susținea că toate datele privind călătoriile, inclusiv cele efectuate în afara Rusiei, erau stocate pe servere din Rusia.

Yandex a negat atunci informațiile. „Legislația Federației Ruse nu se aplică în cazul serviciului din Moldova și utilizatorilor săi, deoarece aceștia călătoresc și folosesc aplicația în afara Rusiei. Acest lucru nu se va schimba după 1 septembrie”, a declarat Yandex Go, brandul sub care serviciul funcționează în Republica Moldova.

În aceeași perioadă, PAS a anunțat că Republica Moldova ar putea interzice aplicațiilor de taxi să transfere datele personale ale pasagerilor în afara Uniunii Europene. Măsura era prevăzută într-un amendament propus de Guvern la un proiect elaborat de deputații PAS pentru reglementarea pieței serviciilor de taxi.

Trei ani mai târziu, pe 4 iunie 2026, Parlamentul a votat în prima lectură un proiect de modificare a Codului transporturilor rutiere, care vizează activitatea platformelor de taxi. Potrivit proiectului, acestea vor putea activa în Republica Moldova doar dacă sunt persoane juridice rezidente fiscal în țară, iar plățile pentru curse și comisioanele vor trebui procesate exclusiv prin instituții financiare licențiate în Republica Moldova. Scopul declarat este combaterea evaziunii fiscale și creșterea transparenței fluxurilor financiare.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: