Evghenia Guțul/Facebook

După Voronin și Dodon, Guțul s-a întâlnit și cu echipa lui Șor: „Am discutat despre salvarea țării de la aderarea la UE”

După ce s-a întâlnit cu fostul președinte comunist Vladimir Voronin, dar și cel socialist, Igor Dodon – în prezent ambii lideri de partid – bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, anunță că s-a întâlnit și cu deputații din echipa oligarhului fugar Ilan Șor, care a ajutat-o acum un an să vină la putere. Guvernatoarea autonomiei anunță că a discutat cu parlamentarii din opoziție despre problemele „stringente” din țară, inclusiv, aderarea la UE.

„Tot mai puternic răsună vocile care susțin că Moldova ar trebui să devină parte a României – iar acest lucru ar avea consecințe dezastruoase pentru țara noastră multietnică. Fac apel la noi toți să ne unim în fața acestor provocări”, a scris Guțul pe rețelele de socializare.

Guțul a îndemnat deputații din echipa lui Șor, în prezent neafiliați, dar care au ajuns în Parlament pe listele ex-partidului „Șor”, declarat neconstituțional, să spună un „nu ferm aderării Moldovei la UE”.

Întâlnirea, la care au participat deputații Marina Tauber, Reghina Apostolova, Denis Ulanov, Vadim Fotescu și Petru Jardan, a fost reflectată inclusiv pe site-ul oficial al ex-partidului lui Șor. Acesta anunță că părțile au discutat despre „salvarea țării de la aderarea la UE”.

„Vom face tot ce ne stă în puteri pentru a evita acest scenariu dezastruos pentru Moldova. Opinia noastră comună este că adevărata prosperitate a frumoasei noastre țări și a locuitorilor ei este posibilă doar în strânsă cooperare cu Rusia și proiectele sale”, a declarat Marina Tauber.

***

Amintim că Guțul a anunțat, pe 13 martie, că intenționează să se întâlnească cu liderul PCRM Vladimir Voronin, cu secretarul executiv al Partidului Socialiștilor Igor Dodon, cu Ilan Șor, condamnat la 15 ani de detenție în dosarul „Frauda bancară”, dar și cu conducerea Partidului „Renaștere”, controlat de oligarhul fugar. Ea a spus atunci că intenționează să discute cu persoanele vizate despre „cooperarea comună”.

La doar două zile de la anunțul făcut, adică pe 15 martie, Guțul și Voronin au anunțat că au avut o întrevedere. Guvernatoarea spunea atunci că politicianul „a asigurat-o” că deputații comuniști nu vor susține niciun proiect de lege care va prevedea „reducerea drepturilor și competențelor” autonomiei găgăuze.

Pe 29 martie, Guțul s-a întâlnit și cu fostul președinte socialist al Republicii Moldova, Igor Dodon. Cei doi au declarat atunci că au discutat despre situația din autonomie și „atacurile” guvernării asupra conducerii Găgăuziei.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Avocatul lui Tauber, despre absența deputatei de la ședințele de judecată: „Nu este o încălcare” VIDEO

Avocatul Sergiu Moraru, care o reprezintă pe deputata Marina Tauber în dosarul în care este învinuită de finanțarea ilegală a ex-Partidului „ȘOR”, susține că absența clientei sale de la ședințele de judecată nu ar fi o încălcare. Apărătorul parlamentarei, care a părăsit țara în urmă cu peste 6 luni și nu a mai revenit, a sugerat că, de fapt, neprezentarea ar fi „un drept” de care beneficiază, fiindcă instanța a acceptat cererea privind examinarea cauzei în lipsa acesteia. Precizările au fost făcute în cadrul unor declarații de presă din 14 iulie.

Clienta nu se prezintă la ședințele de judecată pentru că a fost solicitată, înaintată o cerere… Mai întâi au existat câteva cereri de amânare, în condițiile în care era antrenată în ședințele parlamentare și în tratamente medicale. Motiv pentru care, atât timp cât a fost obligatorie prezența doamnei Tauber și la solicitarea procurorilor inclusiv, s-a înaintat solicitarea – „înaintați cerere de examinare în lipsă”. (…) Înaintați cerere de examinare în lipsă și dați-ne posibilitatea să nu tergiversăm examinarea procesului. Asta a fost solicitare și din partea procurorului. În cele din urmă, pentru a nu tergiversa examinarea procesului, am înaintat o cerere prin care am rugat instanța de judecată să accepte ca circumstanțe excepționale necesitatea de a se deplasa în alte activități în care era antrenată. Și instanța a admis ca cauza să fie examinată în lipsa Marinei Tauber. Motiv pentru care neprezența nu este o încălcare. Dar este un drept al doamnei Tauber, de care a beneficiat”, a declarat Sergiu Moraru.

Amintim că Marina Tauber este cercetată pe cinci capete de acuzate – falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului politic, acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat, precum și amestecul în înfăptuirea justiției.

Deputata a părăsit Republica Moldova pe 7 ianuarie 2025, prin Aeroportul Chișinău, cu destinația Istanbul. Plecarea a avut loc chiar înaintea unei ședințe de judecată în dosarul respectiv. De atunci, Tauber nu s-a mai întors în țară. Ea se declară nevinovată și spune că dosarul în care este învinuită ar fi fost pornit la „comandă politică”.

Toate ședințele de judecată care o vizează se desfășoară în prezent în lipsa ei.

Potrivit informațiilor disponibile, deputata se află, în prezent, în Rusia. Ultima dată aceasta a fost văzută la Moscova, pe 6 iulie, la Congresul Blocului „Victorie” – controlat de oligarhul fugar Ilan Șor. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: