După Zemfira, și Galkin a acționat în judecată Ministerul rus al Justiției pentru că l-au inclus în lista agenților străini

Comediantul rus Maxim Galkin, care a fost declarat„agent străin” în Rusia, a intentat un proces la Tribunalul Zamoskvorețki din Moscova. Soțul legendarei interprete Alla Pugaciova cere Ministerului rus al Justiției să declare ilegală înscrierea lui în registrul așa-zișilor agenți străini, scrie Meduza.

Amintim că Maxim Galkin a fost inclus în registrul persoanelor care acționează în calitate de „agent străin” în Rusia, după ce s-a expus public împotriva războiului din Ucraina.

Precizăm că, la moment, Galkin se află în afara Rusiei. După începerea invaziei ruse a Ucrainei, la sfârșitul lunii februarie, a fost în Israel, unde a vorbit la concertele sale cu critici ascuțite la adresa războiului. Între timp, pe rețelele sale de socializare, Galkin, în special, a comentat masacrele din Bucha. Atunci el a spus că nu poate exista nicio justificare pentru război.

Ulterior, artistul a fost privat de timp de emisie la televiziunea rusă. Presa a relatat că motiv ar fi servit declarațiile anti-război ale umoristului, care chiar în primele zile de război ar fi pierdut contracte de publicitate.

La sfârșitul lunii august 2022, soția lui Galkin, Alla Pugaciova, s-a întors în Rusia. Ea nu a făcut declarații publice despre război, ci i-a criticat pe rețelele de socializare pe cei care „seamănă dușmănie”.

Pe 3 septembrie, cântăreața a apărut la înmormântarea primului președinte al URSS, Mihail Gorbaciov, iar apoi a scris pe rețelele de socializare că „a respins violența ca mod de politică și de menținere a propriei puteri”.

Între timp, după ce Galkin a fost adăugat în lista „agenților străini” care ar opera în Rusia, Ministerul rus al Justiției a declarat că umoristul ar fi implicat în activități politice, în timp ce ar primi finanțare sau alte ajutoare din partea Ucrainei.

Pe 4 septembrie, Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, l-a criticat aspru pe Galkin. Jurnaliștii l-au întrebat despre atitudinea lui față de artiștii care au părăsit Rusia după începutul războiului și se întorc acum, făcând refere, în mod special, la interpreta Alla Pugaciova.

„Există, într-adevăr, cei care s-au pătat literalmente cu declarații complet obscene și inacceptabile pentru toată lumea. Aceasta este o poveste diferită”, a spus atunci Peskov. „Nu am auzit nicio declarație de la Alla Borisovna Pugaciova”, a continuat el. „Soțul său a făcut declarații foarte proaste pe care le-am citit eu însumi. Galkin este „în mod clar în afara drumului” cu restul rușilor”, a concluzionat Peskov.

Galkin a ocupat a 23-a linie în registrul persoanelor – „agenți străini”, pe care autoritățile au început să-l mențină abia în aprilie 2022, începând cu jurnaliștii Evghenii Kiseliov și Matvei Ganapolski. Înainte de aceasta, Ministerul Justiției a completat în mod activ lista instituțiilor de presă – „agenți străini”. Vinerea aceasta, acest registru nu a fost completat.

De menționat că și Zemfira a depus o plângere privind înscrierea ei în registrul așa-zișilor agenți străini.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

diez.md

Ozerov, despre deschiderea unei „Case Ruse” în Transnistria: este nevoie de un acord interguvernamental separat

Ambasadorul agreat al Rusiei în Republica Moldova, Oleg Ozerov, a comentat informațiile despre o posibilă deschidere a unui „centru rus” în regiunea transnistreană după închiderea Centrului Rus de Știință și Cultură de la Chișinău. Într-un interviu publicat pe 14 iulie, diplomatul a susținut poziția vicepremierului pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, care a declarat anterior că o astfel de inițiativă nu poate fi realizată fără un acord moldo-rus.

Ozerov a precizat că autoritățile ruse nu au înaintat niciodată o propunere privind deschiderea unui astfel de centru, deși, potrivit lui, „există o asemenea solicitare”.

Federația Rusă nu a anunțat niciodată și nu a vorbit despre deschiderea unei „Case Ruse” în Transnistria. Niciun oficial, inclusiv eu, nu a făcut astfel de declarații. Cei care au lansat asemenea afirmații sunt responsabili pentru ele. Faptul că există astfel de idei — da, iar o astfel de solicitare există, însă în acest caz trebuie să fiu de acord cu domnul Chiveri: este nevoie de un acord interguvernamental separat”, a spus el.

Amintim că, recent, șeful instituției responsabile de „relații externe” din regiunea transnistreană, Vitali Ignatiev, a anunțat că Tiraspolul intenționează să deschidă un „centru rus” în stânga Nistrului după încetarea activității Centrului Rus de Știință și Cultură de la Chișinău. „Această decizie ne va ajuta să contracarăm încercările distructive de a limita prezența Rusiei”, a declarat Ignatiev.

În reacție, Biroul politici de reintegrare a declarat că autoritățile nerecunoscute de la Tiraspol nu au competențe legale pentru a lua o astfel de decizie.

La rândul său, vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri, a declarat pentru NM că deschiderea unui „centru rus” în regiunea transnistreană ar necesita un acord bilateral între Republica Moldova și Rusia.

Și președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comentat inițiativa Tiraspolului, catalogând-o drept „o provocare a Rusiei”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: