moscow.int

Elveția are grijă de sănătatea mintală a moldovenilor. Oferă 5,69 de milioane de franci pentru a spori gradul de conștientizare a populației

Guvernul a aprobat semnarea Memorandumului de înţelegere dintre Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare cu privire la cea de-a treia fază a Proiectului ,,Suport pentru reforma serviciilor de sănătate mintală în Republica Moldova (MENSANA)”. Proiectul vine să sporească gradul de conștientizare a populației față de problemele de sănătate mintală, să promoveze sănătatea mintală și să sprijine persoanele în procesul de recuperare și incluziune. 

În cadrul proiectului va fi oferit suport pentru consolidarea serviciilor de sănătate mintală la nivel comunitar. De asemenea, va fi pus accent pe implicarea activă a profesioniștilor din domeniul sănătății, fiind inițiată o colaborare cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”. Profesioniștii și asistenții sociali vor beneficia de programe de formare în domeniul sănătății mintale, iar familiile și comunitățile – de activități de informare, educare și comunicare.

Pentru implementarea proiectului, până în anul 2026, Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC) va oferi asistență nerambursabilă în valoare de 5,69 de milioane de franci elvețieni.

În prezent, 40 de Centre Comunitare de Sănătate Mintală își desfășoară activitatea în raioanele și municipiile din țară, oferind asistență medicală și reabilitare psihosocială, sprijin și mediere în relațiile cu familia și comunitatea.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Podișul Nord Dobrogean/imagine simbol

Cinci păsări protejate, găsite moarte la un iaz din Rîșcani. Un cocostârc negru, care a traversat patru țări, a fost împușcat

Cinci păsări din două specii protejate au fost găsite moarte în apropierea unui lac de la marginea satului Pîrjota, raionul Rîșcani. Printre ele se afla un cocostârc negru de doar trei luni și jumătate, monitorizat prin GPS de ornitologi din Estonia. Societatea pentru Protecția Păsărilor și a Naturii (SPPN) a comunicat miercuri, 16 septembrie, că păsările prezentau urme de împușcare, iar în apropierea cocostârcului a fost găsit un cartuș de alice.

Cocostârcul, numit Lembe, își începuse prima migrație spre Africa și ajunsese în Republica Moldova la începutul lunii septembrie. Pe 6 septembrie, la ora 20:38, transmițătorul GPS a indicat că pasărea nu se mai deplasa. După ce ornitologii estonieni au alertat SPPN, voluntarii organizației au mers la coordonatele transmise și au găsit pasărea moartă.

În același loc au fost găsiți și patru lopătari morți. Atât cocostârcul negru, cât și lopătarul sunt specii incluse în Cartea Roșie a Republicii Moldova.

Potrivit SPPN, examinarea radiologică și necropsia au arătat că cocostârcul negru avea răni penetrante la nivelul craniului, fracturi ale ambelor aripi și alte traumatisme. Raportul veterinar indică drept cauză a morții rănile provocate de două alice care au penetrat craniul și au provocat hemoragii cerebrale masive, precum și șocul traumatic provocat de multiplele leziuni.

În acest caz avem o succesiune de elemente care nu pot fi ignorate: un cocostârc negru urmărit prin satelit își întrerupe brusc migrația, este găsit mort împreună cu alte patru păsări, la fața locului este identificat un cartuș de alice, iar necropsia documentează răni multiple provocate de alice care au intrat și au ieșit din corpul păsării și au produs fracturi și hemoragii cerebrale masive”, a menționat SPPN.

Organizația a cerut autorităților să stabilească dacă păsările au fost victimele unei acțiuni ilegale de vânătoare și să identifice persoanele responsabile. SPPN a solicitat și revizuirea legislației privind vânătoarea, inclusiv revenirea la data de 15 octombrie pentru începerea sezonului de vânătoare la speciile acvatice, în loc de 15 august, termenul prevăzut în prezent.

Lembe a început prima sa migrație spre Africa pe 19 august, după ce fusese echipat cu transmițătorul GPS. A traversat Letonia, Lituania, Belarus și Ucraina înainte de a ajunge în Republica Moldova.

NewsMaker a solicitat un comentariu de la Ministerul Mediului, însă, deocamdată, nu am primit un răspuns.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: