Tudor Mardei | NewsMaker

Examenele de clasa a 9-a: un ex-șef de direcție din Glodeni ar fi publicat pe stories testul rezolvat la istorie. Perciun: cazul l-am trimis poliției

Ministerul Educației a monitorizat examenele de absolvire a gimnaziului din opt raioane și pe 21 iunie a prezentat constatările. Pe lângă monitorizare, au fost reevaluate 4 140 teste din cele opt raioane. În raioanele Cahul, Rezina și Dubăsari s-a depistat diferență mare dintre punctajele acordate – de la 5 până la 15 puncte în plus. Astfel s-a decis că în 13 instituții din aceste trei raioane să fie reevaluate integral toate testele scrise de absolvenții din clasa a 9-a. Ministrul Dan Perciun a vorbit și despre un caz care s-a produs în timpul examenelor și în care ar fi implicat un fost șef de direcție din Glodeni. Cel din urmă „a publicat, pe stories, pe Facebook accidental rezolvarea examenului la limba istorie”. Cazul, a menționat Perciun, a fost transmis la poliție. 

În februarie 2024, Ministerul Educației și Cercetării anunța că, în opt raioane, examenele de absolvire a gimnaziului vor fi monitorizate de circa 400 de observatori voluntari. Se menționat că această măsură va fi aplicată în cazul raioanelor în care elevii au absolvit gimnaziul cu note mari, dar au obținut rezultate slabe la examenul național de bacalaureat. Se mai preciza că o parte din testele elevilor din aceste raioane vor fi reevaluate centralizat de o comisie republicană. 

Pe 21 iunie, ministrul Educației Dan Perciun a anunțat în timpul unor declarații de presă rezultatele monitorizării examenelor de absolvire a gimnaziului în cele 8 raioane ale țării. Oficialul a menționat că voluntarii Ministerului au ajuns în total în 185 de instituții de învățământ din raioanele Briceni, Cahul, Cantemir, Cimișlia, Dubăsari, Drochia, Rezina, Șoldănești. În același timp, au fost reevaluate 30% din totalul testelor la fiecare disciplină de examen pentru fiecare instituție de învățământ din cele opt raioane. În total au fost reevaluate 4 140 de teste.

Potrivit lui Perciun, în raioanele Cahul, Rezina și Dubăsari s-a constatat diferență mare dintre punctajele acordate – de la 5 până la 15 puncte în plus, în unele teste, din anumite instituții de învățământ.

„S-a decis ca în 13 instituții din aceste trei raioane să fie reevaluate integral toate testele scrise de absolvenții din clasa a 9-a”, a menționat Perciun, adăugând că rezultatele finale vor fi după proba suplimentară de examen.

Șefia Agenției Naționale pentru Curriculum şi Evaluare Lilia Ivanov a spus că din 4 140 de teste reevaluate 3 189 (sau cca 77 %) au rămas cu nota neschimbată. În cazul a 656 de teste reevaluate (sau cca 16%), nota a fost micșorată cu o unitate, iar pentru 39 de teste nota a fost micșorată cu două unități. Totodată, într-un caz, nota a fost micșorată cu 3 unități (de la nota „5” la nota „2”). În cazul a 244 de teste (sau cca 6%), Comisia Republicană de Reevaluare a majorat cu o unitate notele acordate de Comisia Raională de Evaluare. Pentru 9 teste, nota a fost majorată cu două unități – de exemplu de la 7 la 9.

În timpul declarațiilor de presă, Perciun a vorbit și despre un caz care s-ar fi produs cu implicarea unui fost șef de direcție din Glodeni.

„În timpul examenului, un fost șef de direcție Glodeni a publicat pe Facebook accidental rezolvarea examenului la limba istorie. El urma să transmită probabil în privat această rezolvare către elevi, dar a greșit butonul – a apăsat pe stories și a publicat rezultatele. Acest caz l-am trimis la poliție”, a menționat oficialul.

***

Pe 11 iunie, Ministerul Educației a anunțat că pe un canal de Telegram au fost publicate fotografii cu testele de examen la limba română și matematică pentru clasa IX-a și rezolvarea acestora, în timp ce se desfășura proba de examen. Scurgerile de informații au avut loc în instituții de învățământ, care au fost identificate.

Pe 17 iunie, Ministerul anunța „penalități pentru responsabilii din opt gimnazii unde au fost admise scurgeri ale testelor de examene”. Ministerul preciza că reprezentanții Comisiei Naționale de Examene au constatat că persoanele implicate în desfășurarea examenelor de absolvire în cele 8 gimnazii au comis abateri grave în procesul de organizare și desfășurare a probelor și că toate materialele au fost transmise către Inspectoratul General de Poliție. Pe lângă aceasta s-a solicitat „organelor locale de specialitate în domeniul învățământului Căușeni, Criuleni, Edineț, Glodeni, Florești realizarea, în mod prioritar, a anchetei de serviciu, în cadrul căreia să fie examinate toate circumstanțele încălcărilor constatate”. Ministerul mai raporta că a constatat „încălcarea gravă comisă de către persoanele implicate în desfășurarea examenelor naționale de absolvire a gimnaziului” în următoarele în instituții de învățământ:

– Căușeni, Cîrnățenii Noi, Gimnaziul Cîrnățenii Noi;

– Criuleni, Jevreni, Instituția Publică Gimnaziul „Mihai Eminescu”;

– Edineț, Cupcini, Instituția Publică Gimnaziul „Mihail Sadoveanu”;

– Glodeni, Hîjdieni, Instituția Publică Gimnaziul Hîjdieni;

– Florești, Trifănești, Gimnaziul „Mircea Snegur”, filială a Liceului Teoretic „Ion Creangă”;

– Florești, Prajila, Instituția Publică Gimnaziul Prajila;

– Florești, Ștefănești, Instituția Publică Gimnaziul Ștefănești;

– Florești, Putinești, Instituția Publică Gimnaziul Putinești.

În același timp, Ministerul mai preciza că reprezentanții Comisiei Republicane de Reevaluare la disciplina matematica au constatat diferențe mari dintre punctajele acordate de la -5 puncte până la -12 puncte în unele teste din anumite instituții de învățământ. Astfel, Comisia Națională de Examene a solicitat reevaluarea integrală a testelor din 13 instituții de învățământ din raioanele Cahul, Dubăsari, Rezina „pentru care s-au constatat diferențe exagerate”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Gavriliță, după ce Tofan a propus-o pe Belous la Finanțe: „Am avut marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme”

Ministrul interimar al Finanțelor a venit cu o primă reacție după ce nu s-a regăsit în echipa viitorului Guvern Tofan. Andrian Gavriliță a vorbit, într-un mesaj publicat pe rețele, despre reforma fiscală inițiată în timpul mandatului său, care a stârnit un val de critici în societate, și a recunoscut că a comis greșeli cât timp s-a aflat la conducerea ministerului. Oficialul susține însă că schimbările propuse au fost necesare și dă asigurări că va continua să „ajute țara”, indiferent de rolul pe care îl va avea în continuare.

Gavriliță a spus că a acceptat funcția de ministru al Finanțelor pentru că a considerat că este o perioadă potrivită pentru promovarea unor reforme necesare, fiind conștient că acestea nu vor fi populare.

„Eram conștient că nu aveau cum să fie aplaudate, dar nici nu mă porneam la concursuri de popularitate după un asemenea mandat. Erau lucruri care pur și simplu trebuiau făcute. Și încă trebuiesc.

Din păcate, lucrul de ministru e mai mult decât teorie, cifre, înțelegeri cu FMI și decizii raționale. E un rol profund politic, într-un mediu foarte complex și chiar ostil, mai ales în această perioadă.

Dincolo de greșelile pe care le-am comis personal, am avut și marele nenoroc de a încerca promovarea uneia dintre cele mai dificile reforme într-o perioadă extrem de complicată pentru această guvernare”, a scris oficialul pe Facebook.

Gavriliță a criticat și modul în care au fost reflectate în spațiul public unele dintre deciziile și reformele promovate în mandatul său. El a acuzat unii jurnaliști și experți că ar fi răspândit informații false „în monologuri supărate la TV”. Ministerul interimar al Finanțelor zice că a rămas cu „un gust amar” după ce a constatat, în opinia sa, „cât de vulnerabil este spațiul informațional” din Republica Moldova.

În încheiere, Gavriliță a dat asigurări că va continua să contribuie la dezvoltarea Republicii Moldova, indiferent de funcția pe care o va ocupa. Acesta a urat, totodată, „mult succes echipei guvernamentale”.

Amintim, Andrian Gavriliță a preluat funcția de ministru al Finanțelor pe 1 noiembrie 2025, în Guvernul condus de Alexandru Munteanu. Acesta a fost la conducerea instituției timp de peste opt luni.

Una dintre cele mai discutate inițiative promovate în mandatul său a fost reforma bugetar-fiscală, care a stârnit un val de critici. La scurt timp după lansarea consultărilor publice, Ministerul Finanțelor a anunțat că renunță la mai multe prevederi contestate, inclusiv la noul sistem de impozitare a salariilor, care urma să intre în vigoare în 2027.

Critici a generat și reforma sistemului de salarizare. După demisia premierului Alexandru Munteanu, președinta Maia Sandu a declarat că unele reforme ar fi putut fi elaborate, consultate și explicate mai bine, astfel încât să obțină sprijinul și încrederea cetățenilor: „Este necesar să regândim o serie de decizii, inclusiv politica fiscală și legea salarizării”.

Pe 17 iulie, premierul desemnat Vasile Tofan a prezentat lista miniștrilor cu care urmează să ceară votul de încredere al Parlamentului pe 21 iulie. La conducerea Ministerului Finanțelor este propusă deputata PAS Victoria Belous, care a deținut această funcție înaintea lui Andrian Gavriliță și care ar urma acum să revină la șefia instituției, în locul acestuia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: