Daily Sabah

Externați mai repede și fără testare repetată. Noile prevederi de depistare și tratament a cazurilor COVID-19

Protocolul provizoriu COVID-19, ed.III, privind tratamentul persoanelor din Republica Moldova infectate cu noul coronavirus a fost modificat. Schimbările au fost prezentate de către specialiștii din cadrul Ministerului Sănătății, în cadrul conferinței din 25 august.

Președinta Comisiei de specialitate în epidemiologie Angela Paraschiv a declarat că, potrivit celor mai recente cercetări științifice la nivel mondial, depistarea ARN-ului viral nu înseamnă că persoana este contagioasă. Prin urmare, unele categorii de pacienți vor fi externați și vor ieși din autoizolare mai repede decât până în prezent.

„După 10 zile, practic, pacientul nu mai prezintă pericol pentru cei din jur. Astfel, a fost posibilă actualizarea criteriilor de externare, inclusiv excludere de la tratamentul de la domiciliu. Ne referim la persoanele asimptomatice, care nu prezintă semne clinice. Acestea vor fi excluse de la autoizolare după 10 zile de la primirea rezultatului pozitiv la SarsCov2, fără testare de control”, a declarat oficialul.

Astfel: persoanele care prezintă semne clinice, dar sunt cu forme ușoare și medii, vor fi externate sau excluse de la tratament la domiciliu după 10 zile de la apariția semnelor și adițional 3 zile de la dispariția semnelor, fără efectuarea testului de control.

În același timp, un pacient cu simptome timp de 14 zile, va fi externat după 14 zile și 3 zile adiționale fără semne clinice – în total 17 zile.

În ceea ce ține de pacienții cu forme grave, vor fi externați în baza însănătoșirii clinice și se menține acel test negativ efectuat după trei zile de la dispariția semnelor clinice. Specialiștii au constatat că pacienții cu forme grave de COVID-19 pot infecta alte persoane o perioadă mai îndelungată de timp.

„Se menține testarea la externare pentru toți copiii internați cu pneumonii și semne severe de boală și toți copiii mai mici de 7 ani”, a mai spus Angela Paraschiv.

Ghenadie Curocichin, șeful Asociației Medicilor de Familie, a anunțat că în protocol a fost adăugată prevederea care obligă testarea anumitor categorii de pacienți care necesită internare în spital, chiar dacă aceștia nu manifestă simptome clinice: pacienții cu diagnostic oncologic confirmat, cei care vin pentru radio sau chimioterapie sau care se internează pentru intervenții chirurgicale. Aceștia vor fi testați cu cel mult 48 de ore înainte de internare. De asemenea, vor fi testați înainte de internare pacienții cu boli de sistem și cu boli autoimune, precum și pacienții cu infecții HIV/SIDA sau tuberculoză. În spital vor fi testați și pacienții care sunt internați pentru transplant.

O altă modificare prevede că persoanele cu vârsta mai mică de 65 de ani și copiii mai mari de 7 ani, care manifestă simptome ușoare ale infecției, se vor putea trata la domiciliu.

Profesorul Tiberiu Holban, președintele Comisiei de specialitate în domeniul bolilor infecțioase, a declarat că nu există până acum un medicament eficient pentru tratamentul infecției cu COVID-19. Acesta a menționat că mai multe preparate au fost excluse din ghidul privind tratamentul pacienților infectați.

„Au rămas două preparate antivirale: remdesivir – unicul preparat recomandat în UE și favipiravir – un preparat cu dublă acțiune: antigripală și anticovid, care este deja utilizat cu succes în clinica noastră Toma Ciorbă”, a precizat acesta.

Amintim că, de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, în Republica Moldova au fost înregistrate circa 34 de mii de cazuri de infectare cu COVID-19. 960 de persoane au dcedat.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia

Putin și Trump au discutat despre războiul din Ucraina. Kremlinul: „Conversație constructivă și sinceră”

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, și președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, au avut marți, 8 septembrie, o convorbire telefonică de o oră, după vizitele la Moscova și Kiev ale emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner. Kremlinul a calificat discuția drept „constructivă și sinceră”. Washingtonul nu a comentat, deocamdată, convorbirea.

Potrivit consilierului lui Putin, Iuri Ușakov, președintele rus a apreciat eforturile de mediere ale administrației americane și a susținut că Rusia „nici nu se gândește la planuri agresive în privința Europei”.

Trump vrea progres în negocierile pentru încheierea războiului

Potrivit lui Ușakov, discuția s-a concentrat în principal pe soluționarea războiului din Ucraina. Trump ar fi insistat asupra necesității unei încetări cât mai rapide a conflictului, ceea ce, în opinia sa, ar deschide calea pentru restabilirea relațiilor dintre SUA și Rusia.

Donald Trump a subliniat clar că este de dorit încetarea cât mai rapidă a conflictului, ceea ce ar deschide imediat perspective impresionante și de amploare pentru restabilirea deplină a relațiilor dintre SUA și Rusia”, a declarat Ușakov, potrivit DW.

Kremlinul a evaluat pozitiv vizita la Moscova a emisarilor americani Steve Witkoff și Jared Kushner, iar Ușakov a precizat că negocierile vor continua.

Potrivit oficialului rus, Trump își dorește ca un progres în vederea încheierii războiului din Ucraina să fie obținut în timpul actualului său mandat. Kremlinul susține că președintele american vede în încheierea războiului o condiție pentru reluarea relațiilor dintre Washington și Moscova, ceea ce, în opinia sa, ar putea aduce „beneficii colosale” ambelor țări.

Ce au discutat emisarii americani la Moscova și Kiev

Steve Witkoff și Jared Kushner s-au întâlnit pe 5 septembrie, la Moscova, cu Vladimir Putin. Ulterior, Casa Albă a descris discuțiile drept „substanțiale”. Kremlinul a recunoscut însă că situația privind soluționarea războiului din Ucraina rămâne dificilă.

Cei doi emisari au ajuns în Ucraina în dimineața zilei de 6 septembrie, cu trenul din Polonia. A fost prima lor vizită la Kiev de când au început să se implice în negocierile pentru încheierea războiului.

După prima rundă de discuții, Jared Kushner le-a declarat jurnaliștilor că Donald Trump înțelege că soluționarea conflictului din Ucraina este „o problemă foarte dificilă și complexă”. În același timp, președintele american este „foarte hotărât să pună capăt acestui război, să oprească moartea oamenilor și să aducă alinare familiilor”, a spus Kushner.

Ulterior, Financial Times a relatat, citând surse familiarizate cu negocierile, că vizitele lui Witkoff și Kushner la Moscova și Kiev nu au dus la niciun rezultat concret.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: