Începând cu 29 septembrie, moldovenii aflați în Spania își vor putea converti permisele de conducere auto. Aceștia nu vor trebui să susțină probe teoretice sau practice. Prevederile sunt valabile în cazul în care permisele au fost obținute până pe 29 septembrie. În cazul permiselor eliberate după 29 septembrie, acestea trebuie să fie obținute în statul unde își are reședința legală solicitantul.
Pe 19 august, Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova a anunțat că din 29 septembrie cetățenii moldoveni, aflați în Spania, își vor putea converti permisele de conducere auto. Republica Moldova și Regatul Spaniei au finalizat procedurile interne necesare pentru punerea în aplicare a Acordului privind recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor naționale de conducere, semnat la Chișinău pe 18 aprilie 2024.
Cetățenii Republicii Moldova cu reședința în Spania își vor putea preschimba permisele de conducere moldovenești în spaniole fără a susține probe teoretice sau practice, dacă acestea au fost obținute până la intrarea în vigoare a acordului.
„Persoanele care vor dori să obțină echivalentele spaniole din categoriile C1, C1+E, C, C+E, D1, D1+E, D și D+E vor trebui să realizeze un test de control al aptitudinilor și comportamentului într-un circuit închis și un test de conducere pe drumuri publice deschise traficului general”, au comunicat reprezentanții Ministerului.
Se menționează că în cazul permiselor eliberate după intrarea în vigoare a acordului, acestea trebuie să fie obținute în statul unde își are reședința legală solicitantul.
Permisul de conducere preschimbat va fi returnat autorității care l-a eliberat.
Ministerul a amintit că, în 2024, Republica Moldova a semnat acorduri de conversiune a permiselor de conducere cu Statul Israel, Albania (în vigoare din 11 iunie), Regatul Spaniei (în vigoare din 29 septembrie), Republica Elenă și Republica Franceză.
În aprilie 2024, Republica Moldova și Regatul Spaniei au semnat un acord cu privire la recunoașterea reciprocă și conversiunea permiselor naționale de conducere. Documentul a fost semnat la Chișinău de ministrul Afacerilor Interne Adrian Efros și ministrul Afacerilor Interne al Spaniei Fernando Grande-Marlaska Gomez. Se menționa că șoferii, care au permise de conducere valide în Republica Moldova, pot șofa temporar în Spania fără a avea un permis local. Iar cei care decid să rămână în Spania nu vor susține teste suplimentare în procesul de schimbare a permisului. Detalii AICI.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!